Poveste de Craciun (partea a patra)

Aud glasuri si rasete de copii... Pe strada mea nu stiu sa fie familii cu copii. Ma ridic din pat. Galagia se auzea dinspre curtea din spate. ce se intampla? Aproape alerg spre usa care dadea spre terasa, o deschid si pasesc afara… Razele orbitoare ale soarelui imi presara ace pe retina. Cu ochii mijiti incerc sa evaluez situatia. Vocile lor se auzeau si mai puternic, erau acolo… da, erau! In fata mea se intindea o plaja cu nisip alb… marea se unduia linistita la vreo douazeci de metri de usa mea. Pe plaja, trei copii, ceva mai mici de zece ani fugeau haotic dupa o minge. Yuri alerga nauc in jurul lui punctand cu cate un latrat zarva. am halucinatii?! Intru inapoi in casa sa beau un pahar cu apa. In bucataria mea statea pe unul dintre scaune…un barbat imbracat precum Mos Craciun. Nu am auzise. Ma apropii tiptil de el, cand ajung la un pas ma aude. Se intoarce… zambeste… ochiii… imi sunt familiari…
-O dimineata splendida de Craciun! Nu-I asa?
-Aaaa…
O melodie monotona se auzea incet…
-Iti suna telefonul.
Ma uit nedumerita in jur.
-E in buzunarul tau, ma lamureste el amabil.
Ies din bucatarie cu pasi impleticiti. Scot telefonul din buzunar, ecranul ii clipea… nu avea butoane… Surpriza ma face sa-l scap din mana. In clipa urmatoare ma impiedic de ceva si cad… cad… totul era negru… presarat cu luminite precum fulgii de nea… oare am murit? Se poate sa mori si sa nu-ti amintesti?
Melodia se auzea in continuare… apoi liniste cateva clipe.. Alunecam in continuare in gol, dar nu simteam spaima… suna iar, sacaitor… ma caut in buzunar. Era tot acolo!
-Alo?Alo?...Lucia? Alo!... Alo!
Il duc la ureche nedumerita.
-Da – raspund cu teama…
-Doamne ce m-ai speriat! Sunt eu, Ileana!
-Aaaa…
Ma ridic din pat, inca ametita. Simteam ca mi se invarte capul… sau patul… tamplele imi pulsau salbatic.
-Luci! Ce naiba faci acolo, fato!
-Stai putin… Suna-ma peste cinci minute.
Si-n inchei convorbirea.
Ma intind din nou pe spate incercand sa sedimentez cele intamplate. Ce vis straniu… asa de real! Mosul acela… de unde imi era asa de cunoscut? Ah! Era Petru. Incet-incet imi reveneau in minte toate intamplarile din seara dinainte, pana la momentul cand mi-a sarutat mana. De atunci nu-mi mai aminteam nimic: cum ma imbracasem in pijamale, cum ajunsesem in pat. Ma simteam destul de bine acum ca imi trecuse ameteala.
-Yuri! Treci aici!
Aud zgomotul facut de ghearele cainelui si-I vad capul mare in usa.
-Treci incoace, potaie.
Se apropie docil, isi pune capul pe pat cu ochii tinta la mine.
-Ia zi-mi tu mie ce-am facut noi aseara.
Dadea din coada molcom. Calmul lui mi se transmite incetisor. Il bat pe coapsa:
-Hai sa vedem, batrane.
Pornesc in explorare: in living nicio urma a trecerii omenesti. Deschid usa si pasesc pe terasa: zapada stralucea orbitor. Cele doua scaune pe care statusem cu Petru erau la locul lor. Pe masuta dintre ele, doua cani si un termos. Deci Petru, vinul, zapada nu faceau parte din vis. Pana acum e bine, mai trebuie sa beau o cafea…
Pregatesc cafetiera si dau fuga la baie. Suna iar telefonul.
-‘Neata, Ileana!
-Doaaamne! Ce-I cu tine? Am crezut ca ai patit ceva!
-Eiii si tu. Nu mai fi asa de prapastioasa, incerc s-o linistesc, cu toate ca nu eram convinsa ca nu se intamplase ceva cu mine…
-Ia zi-mi cum a fost aseara! Sunt foarte curioasa!
-Cum sa fie? Ca acum un an, doi ani, si asa mai departe. Sor-mea e gravida iar, bunica iar m-a intrebat cand ma marit, tata…
-Bine, bine. Nu asta ma intereseaza. Cum a fost cu tipul ala.
Tac cateva momente, incordata: de unde stia de Petru?
-Care tip?
-Petru parca-l cheama.
-De unde stii de el?
Printre hohotele de ras ma intreba:
-Nu ti-a zis? Si rade in continuare isteric.
-Ce?! Ce trebuia sa-mi zica?
-Nu ti-a zis! Moooor!
-termina acum! Ce trebuia sa-mi zica?
O aud cum se straduie sa se opreasca din ras…
-Pai… El era cadoul tau de Craciun din partea mea.
-Cum adica? Abia mai respiram…
-Uite-asa! Stiam ca esti singura, ca o sa vii deprimata de la masa de gala si ti-am angajat un .. gigolo! Dar trebuia…Izbucneste iar in ras.
Inchid telefonul! Nebuna naibii! Grijania si mortii ei de zaluda!. Daca-ar fi fost acolo i-as fi tras vreo doua palme. Ma prabusesc pe unul dintre scaunele din bucatarie, cu fata spre fereastra. Scaunul cel ne-la-locul-lui era tot acolo… tot felul de imagini mi se perinda prin fata ochilor… pistrui, curea… fursecurile… Pana la urma fusese un craciun deosebit. Primul cand am vrut sa mor si primul in care nu am facut ceva ce-mi pusesem in cap. Ma destind. Hai sa beau totusi o cafea. Pun cafeaua in ceasca si ma apuc sa curat cafetiera. Scot filtrul sa-l arunc la gunoi. In sacul aproape gol lenevea cureaua… Cand o aruncasem acolo? Dumnezeu stie! Ezit o clipa si arunc filtrul plin de zat peste ea.
Cateva minute mai tarziu stau infasurata in patura de casmir pe terasa, exact unde statusem aseara. Sorb pe indelete din cafea si din ganduri… E frumos afara… Yuri alearga pe zapada de nebun. Din cand in cand mai vine la mine si ma trage de papuci.
Ce ti-ai fi dorit?
Intrebarea imi susura si acum in urechi… In loc de raspuns vad doar o pereche de ochi negri… trei copii alergand pe-o plaja… vocile lor…
Si zambesc impacata…


The end!


Craciun fericit tuturor!!!