Ramasita de bun simt

Primavara, in piata. Miroase a peste prajit si capsuni storcite. Pe tarabe: legume, ciorapi, cartofi, decodoare HBO, tricouri chinezesti si multe, multe cirese: pietroase, amare, albe, unele “de post”, altele pentru cei care au nevoie de un supliment proteic………
Nemultumita, navighez prin aglomeratie, ma imping si imi folosesc coatele ca toata lumea, pazindu-mi geanta cat pot de bine. Intre timp, studiez oferta in cautarea unor cirese care sa corespunda exigentelor mele de mare maestru bucatar. Mirosul de peste devine insuportabil. Stramb din nas si gandesc in culmea iritarii: “Cine mai intelege si obiceiurile astea! Oamenii tin post sase saptamani si, cand nu stiu ce foruri superioare le dau permisiunea sa consume peste, toata lumea, cu mic, cu mare, se porneste sa prajeasca, fiarba sau marineze tot felul de vietati acvatice.”
La un moment dat ochiul meu de vultur detecteaza perfectiunea. Cele mai mari, pietroase, rosii, umede si zemoase cirese. Cotesc brusc, ma strecor cu maiestrie printre doua femei care numai cu indulgenta ar putea fi numite supraponderale si ma asez la coada. In timp ce astept cu stoicism sa-mi vina randul observ un fenomen ciudat. O vrabiuta zboara foarte jos, printre tarabe, ciripind vesela. Foarte prietenoasa, mica pasare se aseaza din cand in cand pe cate un cantar si ciuguleste cate ceva. Intotdeauna, insa, se intoarce la taranul care vinde ciresele sus amintite si topaie de colo-colo pe borul palariei acestuia. Cand imi vine randul ii spun:
- Draguta vrabie! E a dumneavoastra?
- Nu, domnita, nu e a mea, e a Lui Dumnezeu!