Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Viata. Destin. Moarte.O zi pe-o autostrada oarecare, in America


de giocondel la: 19/01/2008 03:18:59
modificat la: 19/01/2008 03:20:34 arata originalul
rezumat: viata, ca un carusel ciudat
taguri: Salonul 
voteaza:
In drum spre Boston, acum catea zile, am condus la un moment dat, o portiune de autostrada intr-un oarecare stat, intinsa pe cateva sute de mile, pe parcursul unei nopti, pana a doua zi dupa amiaza.

Conduc noaptea, pentru ca, desi se spune ca intre 12-6 exista cel mai mare risc de accidente datorate atipirii la volan, autostrazile sunt la acele ore cel mai putin frecventate de alte masini.

Imi place asadar sa fiu numai eu, singura cuc, pe autostrada; eu cu gandurile mele, cartile audio, si muzica facuta de rotile masinii mele si trupul de asfalt al autostrazii.

Condusul, pe distante lungi imi da o senzatie ciudata, aproape de dependenta. Cu cat conduc mai mult, cu atat mai treaza si mai ‘vie’ ma simt. Ador senzatia pe care o am cand trec, in miez de noapte, prin pustietati americane, sau prin apropierea unor orase, unde stiu ca majoritatea oamenilor se odihnesc, obositi de gandurile si cautarile de peste zi.

Cel mai mult, insa, imi place cand , la ivirea zorilor, ma trezesc in apropierea unui munte ( pe care nu-l vazusem in intuneric), sau trecand cate un pod peste un lac intins si inghetat de iarna venita peste noapte.

Rasaritul de soare, este deseori spectaculos, in functie de locul unde ma aflu. In Nevada, in mijlocul Canionului, in Colorado, in munti, si in Charleston pe malul oceanului, am vazut cele mai frumoase rasarituri de soare din ultimii ani.

In dimineata aceasta, despre care incerc sa ‘vorbesc’ aici, m-a prins rasaritul intr-un camp intins, departe de asezari umane (cel putin pe o distanta de cativa km de o parte si de alta a autostrazii).

Soarele se ridica timid, pe un fond
gri-albastriu. Il vazui mai intai, mic, cat o samanta. Mai apoi crescu, incetisor, din maduva pamantului, devenind din ce in ce mai portocaliu, pana cand se ridica intreg, rotund, de-asupra orizontului. Intre ochiul meu incantat si soarele acesta in forma de portocala, se intindea in linie directa, un camp inzapezit, din loc in loc carpit cu cate un petec de pamant negru-cum noaptea din bratele careia tocmai ne desprinsem (eu,soarele si arborii desfrunziti ce-ntrerupeau cateodata orizontul).

Nu stiu despre voi, dar mie nu imi trebuie prea mult sa fiu fericita. Un astfel de rasarit imi da parca o noua viata; ma bucur de natura, cum se bucura un copil mic de inghetata.

Un inceput de zi perfect, am concluzionat eu, lasand in urma amintirea acelui rasarit binevenit.

Am continuat sa conduc, in faptul diminetii, gandind la cartea audio ce-o ascultasem in timpul noptii: ”Reading Lolita in Teheran”, de Azar Nafisi.
Imi ramasese gandul la un pasaj in care descrie senzatia pe care a avut-o intorcandu-se in Iran, din America, dupa multi ani ( predase limba engleza la Universitatea din Teheran, in timpul revolutiei).

Modul in care descrie acea intoarcere m-a atins special, pentru ca intr-un fel la fel simt si eu vis a vis de Romania.
Ma gandeam la faptul acesta anume, conducand inca, in mijlocul pustietatii, pe aceeasi autostrada .

Desi prinsa in analiza mea interioara, am observat, in departare, pe marginea autostrazii, o silueta.
Ma uit, in jur…nici urma de asezamant omenesc, nici urma de vre-un ‘catun’, de vre-o ferma ratacita pe dealuri, nimic…nimic!

Mai sa fie, ce-o fi cautand omu’ asta pe-autostrada, in inima Nimicului?!
Incetinesc, sa am timp sa iau o hotarare rationala: “ sa opresc, sa nu opresc?”.

In America altfel sta treaba cu subiectul asta. Nimeni nu opreste pentru mai nimeni, niciodata, pe autostrada.

Daca mergi de nebun, daca nu ai masina, inseamna ca ceva nu e in regula : ori esti dependent de alcool, ori drogat, ori chiar nebun.

Pe urma, mai sunt locuri unde vezi postat: nu opriti pentru ‘autostopisti’, exista un penitenciar in apropiere.
Regula generala este: nu opresti, ii dai bataie mai departe.

Eu am mai oprit din cand in cand, pentru ca asa imi traiesc eu viata: aruncand cu zarul.
Si ori de cate ori am oprit, bine am facut. Chiar am ajutat, oameni de treaba, in circumstante ciudate.
Dar asta era la inceput, cand abia aterizasem si eu pe-aici, acum m-am adaptat cat de cat la nepasarea generala.

M-am apropiat de umbra de om, am hotarat sa nu opresc si m-am uitat in oglinda retrovizoare sa vad naluca mai bine.

Ce mi-au vazut ochii, a fost ceva tare ciudat: o batrana, sanatoasa la uitatura, sanatoasa la port. Imbracata cam cum se imbracau batranele la
noi la tara, acum vre-o 20 de ani ( eu nu am vazut nicaieri, in America astfel de imbracaminte , pana acum).
Purta o basma inflorata pe cap, in spate cara o paturica in care pareau a fi impaturite obiecte de forme diferite ( poate intreaga ei avere?)

La piept insa, tinea strans, o mandolina. Ce straniu! Afara stiu ca era foarte frig, toi de iarna, zapada si vant.
Femeia mergea hotarat , pe marginea autostrazii, cu mainile-nghetate tinand strans, mandolina, la piept.

Parca plecase la drum acum cateva zeci, poate chiar o suta de ani, pe vremea cand o mai luau oamenii la pas, din loc in loc, sa-si caute copiii sau norocul
in lumea mare. Si parca intrase intr-o Zona Crepusculara pentru un timp, si iesise la nimereala atunci, acolo, pe-acea autostrada, in mijlocul Nimicului.

Maan se va intreba, desigur: “ Cum, domne’, Nimicu’ n-are colturi?” Eh, uite ca nu, cel putin nu acesta!

Totul a fost chestiune de cateva zeci de secunde, insa impresia lasata de intamplare a fost foarte puternica.
In primul rand portul femeii si mai apoi mandolina aceea, m-au facut sa ma intreb care o fi fost povestea lor?
La ce rascruce de drumuri, sa fi ales femeia aceea un drum gresit, de se afla acolo, atunci?

Am continuat sa conduc, pe aceeasi autostrada, ‘fara sfarsit’, reflectand la viata, dar mai ales la destin.

Dupa amiaza, tarzie, m-a gasit in mijlocul ‘civilizatiei’, pe-aceeasi autostrada, in Cleveland.
Ma consider un sofer ‘safe-prudent-’, cu tot cu reveriile mele de la volan.
Intotdeauna las distanta mare intre mine si altii: inainte, inapoi, pe lateral.

Ma uit, prin parbrizul meu la celelalte masini care stau una lipita de alta si-mi rad mereu in sine pentru ca stiu ca mare scofala de timp nu castiga ( cu alea 3 mile peste ale mele) si nici timp sa reactioneze la neprevazut nu au. Dar, Doamne fereste ( oricui i se poate intampla orice, oricand), mereu pornesc la drum cu respect pentru viteza, masina si pentru viata mea, de care sunt inca destul de atasata.

Cu asta in minte, va spun ca in fata mea, la cateva sute de metri, pe aceeasi autostrada, o masina s-a dat peste cap, in downtown Cleveland.
S-a lovit de parapet, s-a sucit 180 de grade, dupa care a facut flic flac si POC… a picat drept in cap.

Nu a fost primul accident pe care l-am vazut, dar primul de care am fost atat de aproape.

Nu a fost primul cadavru pe care l-am vazut ( iesit prin parbriz), dar primul ce fusese cu numai cateva minute inainte, un om oarecare, VIU, in drum spre ceva (sau cineva), conducandu-si masina, pe o autostrada oarecare, la numai cateva zeci de metri in fata mea.

Din portbagaj, au sarit pe autostrada, cateva geamantane…politia, ajunsa la locul accidentului foarte repede, le-a strans si aliniat, langa zidul dintre sosele.

Politistul s-a apropiat de masina, s-a uitat printr-un geam lateral inauntru, dupa care s-a intors in masina lui.
Traficul oprit, kilometri de masini, minute –zeci-de asteptare.

Dubita stirilor de seara a ajuns la fata locului, inainte salvarii!

Langa mine, pe marginea autostrazii, un semn indicator cu o sageata “Spre Aeroport”.

Venea, sau pleca?

Desi incercam sa-mi tin privirea inainte, mi se fixasera ochii pe bagajele sarite afara din masina.

Doua geamantane mari, trei mai mici si unul foarte mic, gri albastrui.

La urma de tot, un rucsacel mic, rosu, de copil.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (12):


mi-a placut - de andante la: 19/01/2008 10:40:29
povestirea, felul simplu in care iti relatezi impresiile

batrana cu mandolina ti-a purtat noroc
#276451 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Omerta la: 19/01/2008 11:10:19
frumos :)
imi place rezonanta textului. aduce oarecum cu "Turn the page" Metallica.

Omerta
#276458 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de picky la: 19/01/2008 11:21:04
Bun, carusel să fie! Dar de ce... ciudat? De ce nu logoreic?
Un fel de "cine nu-i cu mine, e împotriva mea".
Noroc, mare noroc, cu... Teheranul.
#276460 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
giocondel - de latu la: 19/01/2008 12:11:15
Seninul echilibru interior al unui copil al departarilor.
Ar fi pacat sa pierzi vreodata zarurile, sau sa nu le mai poti intreba sau sa nu le mai poti asculta raspunsul: Ai pierde implicit linistea si memoria pentru clipa contemplativa, care m-au insotzit in timpul lecturii.
Dar ma tem, ca mai devreme sau mai tarziu tot se va intampla. Nu din vina ta, ci din vina imprejurarilor. Ceea ce cu siguranta nu va fi un motiv de a nu te mai simti atasata de viata!
#276473 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
latu - de giocondel la: 19/01/2008 16:16:38 Modificat la: 19/01/2008 16:37:39
"Dar ma tem, ca mai devreme sau mai tarziu tot se va intampla. Nu din vina ta, ci din vina imprejurarilor."

da, si eu aceeasi teama o am.
pana acum, multumesc universului, imprejurarile nefaste ( de multe feluri), intamplarile, testele au actionat in sens de purificare.desi au fost, cateodata, peste masura de suportabile

ce a fost teribil de greu, a trecut deja. sper eu.

zarurile se invart inca, iar eu ma tin legata de ele cu indarjire.

despre viitor, nimeni nu poate spune.nu pot decat sa sper si sa raman 'alerta'.

multumesc, pentru citire
#276592 (raspuns la: #276473) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
picky - de giocondel la: 19/01/2008 16:20:39 Modificat la: 19/01/2008 16:30:22

eu nu vorbesc mult, doar scriu mult.
sunt genul de om introspect.

de obicei, in comunicare directa, surprinzator, sunt teribil de transanta ( in stil nord american).

cine nu-i cu mine, e doar paralel, nu neaparat importiva mea. daca traiam in Iranul revolutionar, alta era povestea...am modificat, mersic.

#276593 (raspuns la: #276460) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Omerta - de giocondel la: 19/01/2008 16:25:15
"There I go there I go...
...And I'm gone. "

da, cand esti la volan multe ore, iti fuge mintea pe coclauri cateodata.

cateodata, se mai intoarce cu cate o idee, cu cate un inteles.


#276594 (raspuns la: #276458) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
andante - de giocondel la: 19/01/2008 16:27:45
da, si eu cred la fel.

mandolina a fost de bun augur.

mai tarziu, seara aceea am scris o poezie despre femeia si instrumentul din mainile ei invinetite de frig.

ca se pastrez momentul, mai mult decat in memorie. un fel de fotografie in cuvinte :-):-)

numai bine!
#276595 (raspuns la: #276451) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
giò - de Honey in the Sunshine la: 19/01/2008 16:32:45
acum cateva zile, in metrou la milano, la ora 8 si ceva dimineata. se opreste brusc trenul: agitatie, frustrare. In scurt timp ajunge "stirea". Cineva s-a aruncat sub linea galbena. Ah, de asta ne-am oprit, cineva a murit sub trenul nostru. Cateva secunde de tacere, apoi din nou: agitatie, frustrare. "Dintre toate liniile, tocmai galbena trebuia s-o aleaga!"; "Si tocmai la 8 dimineata!"; "Eu trebuie sa ajung la lucru!"; "Macar sa putem cobori!"

Si in mijlocul agitatiei si al frustrarii, parca doar mie imi venea sa plang pentru amaratul care in dimineata aia n-a mai vrut sa traiasca.

Indiferenta e sanatoasa, dar rusinoasa.
#276596 (raspuns la: #276593) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
fotografie in cuvinte! - de andante la: 19/01/2008 16:39:55
minunat!
#276598 (raspuns la: #276595) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 20/01/2008 00:37:06
exact asa simt si eu, cand conduc...ma regasesc, ma calmez si imi ordonez gandurile.
daca ai faruri bune si pozitionate corect, daca nu gonesti ca apucatu' pe strazi pe care n-ai mai fost, nu-i mai periculos decat ziua...pe mine ma oboseste doar cand incepe sa se-ntunece si e aglomerat.
aa...si cand e ceata sau polei.

nu-mi pare fotografie, ci un generic de film francez, de pe arte tv.
mi-a placut.
#276765 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Honey - de giocondel la: 20/01/2008 18:19:19

adevar graiesti: sanatoasa, dar tare rusinoasa este indiferenta.

aici e generalizata, desi in mod particular am intalnit cazuri de oameni carora le pasa prea mult de altii.

cred ca este legat si de faptul ca accesul la arme si droguri transforma oamenii in posibile pericole si este greu sa stii de multe ori de unde vine 'surpriza'

-intr-un oras mare ( centrul atlantei), la semafor, un tampit a incercat sa mi se suie in masina, sa ma jefuiasca la varf de cutit-

america este tare diferita de europa (orasele mici sunt in general linistite)mai ales de tarile ale caror societati se invart in jurul celulei familiei, sau sunt sarace, preocupate de supravietuire mai intai, inainte de arme si droguri.
#276890 (raspuns la: #276596) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...