-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Iniţierea


de cosmacpan la: 01/02/2008 22:52:44
rezumat: merge alaturi de celelalte
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
- Alo? Leni? Bună dragă, ce mai faci?
- ...
- Hai tu!
- …
- Ei nu zău! Lasă-mă tu…cum?…Auzi dragă…
- …
- Leni? Tu eşti copil? Hai nu mai plânge. Lasă dragă…se rezolvă…o să vezi...sună el...
- …
- De ce te-am sunat? A am şi eu un necaz. Vii la o cafea? Bine. Hai că te aştept. La noua? Perfect. Pa. Te pup.
Milica se ridică, strângându-şi capotul. Din oglindă o admira cu invidie o alta. Capotul îi venea perfect. Întotdeauna o prinseseră culorile pale si mai ales bleoul. Dădu să strângă cordonul halatului dar acesta se desfăcu mângâindu-i molatec formele. În apele oglinzii se reflecta un trup. Al ei. Îl iubea şi-l ura totodată. Era al ei, numai al ei. Putea să facă cu el orice. Încă era frumoasă. Ce contează patruzeci şi nouă de ani? Un fulg de nea pe ramura crudă şi verde a vieţii. Sânii puţin lăsaţi, păstrau nostalgia zvelteţii şi obrăzniciei. Cute fine se strângeau mănunchi spre subţiori. Sfârcurile, ciocolată brobonată, îşi lăţeau simetria avida. Pântecul sobru dar delicat, se pierdea pe întinderea şoldurilor pronunţate. Coapse, pulpe, glezne, amănunte turnate într-un tot unitar, îmbinându-se armonios la umbra fostelor văpăi. Nu. Nu avea ce-şi reproşa. Poate doar o undă de regret pentru pielea puţin şifonata ce-i borda semeţia gâtului sau ţesătura deasa ce-i umbrea coada ochilor, ochi ce nu mai scânteiau ca altădată. Părul se ascundea cuminte, sub fidelitatea castanie a vopselelor. Hotărât era frumoasă. O aflase chiar alaltăieri de la Mişu. Putea să-l creadă. Era om de cuvânt.
Gândul îi fugi de la Mişu al ei de nopţile trecute la figura îmbibată de curiozitate, uimire şi de ce nu, chiar o undă de dorinţă a fiului. Îşi aminti cum, deschizând brusc uşa de la baie, îl prinsese aplecat, cercetând deznădăjduit ţi pofticios pe gaura cheii. Abia atunci şi-a dat seama că i-a crescut băiatul şi au năpădit-o grijile. Se frământa încercând să găsească o cale. Atunci doar bunul Dumnezeu o întărise dându-i minte ca să iasă din încurcătură. L-a întrebat dacă îl apasă vreo nevoie şi abia apoi şi-a luat calmă halatul şi a ieşit. Da. Se arătase goală în faţa lui căutându-i ochii ce alergau ruşinaţi şi lacomi în acelaşi timp. Niciodată nu se ascunsese, dar nici n-o făcuse voit până atunci. Spera, credea, că în felul acesta va scăpa de nedorite curiozităţi. Uneori chiar îl striga să-i aduca câte ceva, un fleac, un nimic, rămânând totuşi în apa plină de spumă. Numai că acum fusese altceva. Ea a tăcut, Dinu a tăcut şi acel moment s-a consumat într-o duplicitate voită. Apoi s-a gândit – căutându-şi scuze – că într-un fel sau altul, Dinu tot va afla. Tot va trebui să ştie, să cunoască ce e femeia, trupul acela dorit şi râvnit orişiunde: pe stradă, în casă, la teatru sau restaurant, la plajă…căci nu era barbat sau chiar şi femei, care să nu-şi întoarcă ochii după un trup bine făcut.
Vârsta îşi spunea cuvântul. Vârsta lui. Şi curiozitatea. Era ultimul lucru care îi întuneca existenţa de la acel moment. Cum să facă, cum să-i spună…nu că i-ar fi fost ruşine…dar…înca nu era pregatită…cum să-l ajute…cu cine să-l lase…dacă s-ar fi putut, i-ar fi arătat chiar ea ce înseamnă dragostea…dar era prea mult. Dinu al ei era delicat, era altfel decât ceilalţi copii. Întotdeauna avusese grijă de grupul de prieteni şi îi controla sosirile, plecările şi rufăria. Întotdeauna se străduia să afle de la Dinu sau de la copii, ce făceau, ce spuneau, cum se jucau. Dorea ca Dinu să nu apuce pe urme greşite pentru ca mai târziu să-i reproşeze că nu a crescut cum trebuie din lipsa tatălui. Şi apoi, Dinu era al ei. Nu putea creşte oricum. Nu putea să-l lase la voia întamplării. Ca o mamă grijulie, căuta să-i netezească drumul, să-l ferească de necazuri şi greutăţi. Acum, trebuia să găsească pe cineva, o fată sau o femeie care să-l ajute, să-l înveţe. Nu-l putea lasa pe mâna oricărei femei, care să-şi bata joc de el. Din cauza asta se gândise să vorbească cu Elena. Poate că ar fi de acord să o ajute, să-l ajute…
Soneria îi întrerupse reveria dureroasa. Îşi stranse capotul, legând strâns cordonul şi deschise uşa, fără a mai privi pe vizor.
- Sărut mâna tanti…
- A, buna Marius. Hai intră…
- A…păi…Dinu e acasă?
- Nu. A plecat cu Mircea şi cu Dan în parc. Erau tare misterioşi…povesteau despre nu ştiu ce alei întunecoase…de tufişuri…da ce faci? Nu intri?
- Păi dacă nu-i acasă…nu mai intru…
- Trebuie să-i transmit ceva?
- Voiam să-i cer o carte…da lăsaţi…trec eu mai târziu sau îi dau un telefon mai pe seară…mă scuzaţi…sărut mâna…
- La revedere Marius.
Închise uşa şi se rezemă de toc. “Au crescut mari. Doamne cum mai trec anii. Anii! Ce contează anii… anii ca şi bărbaţii vin şi se duc…nu ştiu să zăbovească. Lasă doar urme. Ale trecerii. Urme lăsate, clipe dezghiocate…matca amintirilor…seacă sau plină…
Ochii străpunseră ceaţa reveriei şi se lipiră de pereţi. Tencuiala se strângea şi se lăţea chinuind zugrăveala, fărâmiţând pe ici pe colo varul. Patina timpului urâţise rozul, pierzându-se printre amprentele prafului. Acum zece ani, Gelu îi aranjase apartamentul. Ca şi pe ea de altfel. Atunci era atat de nou, de frumos, mirosea a proaspăt. Se scutură. Ura casa. Şi mobila. Ura totul. Singura bucurie, singura raza de bucurie era Dinu. Puiul pentru care luptase, se zbătuse, strânsese din dinţi şi din pumni, se luase la trântă cu viaţa şi cu poftele bărbaţilor…..pentru care, eh…legături pasagere, legături uitate, trenuri şi gări…staţii…doar staţii….figuri, aburi uitaţi dar totuşi prezenţi pe oglinda timpului…trecutul…
Dădu din mână a lehamite şi se îndreptă spre sufragerie. Se aşeză pe scaun iar acesta scârţâi leşinat. Blestemată mobilă. Uscată şi veche ca însăşi viaţa ei. Prima rată o plătise Ionel. Era mult de atunci. Amintiri. Cărţile încă mai aşteptau întinse. Mâinile se ridicară, aripi vlăguite şi apoi căzură. Nu-i mai ardea de pasienţă. Strânse cărţile în silă. Bărbaţii! Gata! S-a terminat. Se săturase…nu mai avea nevoie de ei…îl avea pe Dinu. Doamne! Ajută-mă Doamne. Ce să fac? Am greşit, ştiu. Dar totuşi, totuşi nu am decât patruzeci şi nouă de ani. Ce să fac? Da Doamne, îi urăsc. Sunt hidoşi, barbari. Miriapozi, larve gâfâinde. Bestii, sadici, urâţi, răi. Dar totuşi, nu-i păcat să renunţ la tot? Să-mi bat joc de mine şi de ei? De aceşti insuportabili dar totuşi atât de necesari? De această otravă necesară, care îţi pătrunde trupul şi sufletul? La dracu cu toate. Ia să văd mai bine ce-mi pică. Numai puţin. Le deschid odată şi gata. Începu să amestece febril cărţile. Ochii îi căzură pe fotoliul de alături. Între cutele cuverturii văzu un buletin. Al meu? Lăsă cărţile şi deschise buletinul. Dinu surâdea din fotografia stas. Ce balamuc şi cu buletinul asta. Noroc cu Gelu. Gelu…Doamne…ce bărbat. Ăsta da bărbat, nu ca toţi nespălaţii…îl cunoscuse la Circa de Politie. El ditamai colonelul, ea o disperată. Tot uitandu-se la dulăul fioros de lângă masa ofiţerului de serviciu, dăduse peste el. Rochia de vară se înfiorase la atingerea mâinilor mari, dar totuşi fine…
- Vai, mă scuzati domnule…
- Ursu! Daţi-mi voie să mă prezint: Colonel Ursu…plăcerea este de partea mea…
Se simtise slabă şi neajutorată sub impulsul inconştientului ce răbufnea. Dorinţele se furişau căutând scăparea. Un tremur imperceptibil dar persistent îi fremăta carnea umerilor…locul unde se odihnisera mâinile lui…
- Vă e cumva rău?
- Mă scuzaţi…inima. M-am cam speriat…
- Ionescu? Locotenente…ce caută câinele aici?
- Să trăiţi Dom’ colonel. Acţiune. Se pregătesc sa plece în acţiune – Piata Matache - şi sergentul Jianu tocmai a fost întors din drum…l-a chemat…(zise arătând cu capul undeva în cerurile instituţiei)…n-a mai avut timp să-l ducă afară…
- Bine, bine…poftiţi în birou să vă reveniţi doamnă…
- Oh, stiţi…n-aş vrea…
- Va rog…poftiţi. Un pahar cu apă…un scaun…nu-i mare lucru…
A urmat clipa ei de slăbiciune, de vicleană şi inconştientă slăbiciune…când printre lacrimi…şi suspine…i-a povestit tot necazul cu Dinu, băieţelul ei căruia nu poate să-i facă buletin…cu drumurile dintre cele doua oraşe care o omoară nu alta…picurând printre suspine şi câteva vorbe nevinovate despre soarta unei femei singure ce trebuie să se lupte cu viaţa asta păcătoasă…
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


aha! - de Intruder la: 02/02/2008 00:50:20
iar cu adrenalina?
...numai incest sa nu fie ca fac infarct. :))
#281423 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"sa nu fie ca fac infarct." - de cosmacpan la: 02/02/2008 07:16:25
Doamne, ce ma fac...n-am nici un spital prin apropiere...nici un telefon...bateria mi s-a descarcat...ce ma fac...daca i se face rau Intrusului...nu mi-o iau cu Doamna?
#281461 (raspuns la: #281423) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: