Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

[Hin]dusa departe - Got coffee? II


de thebrightside la: 04/02/2008 10:32:54
modificat la: 04/02/2008 10:39:08 arata originalul
rezumat: tabieturi
voteaza:
Mă ridic ca o babă anchilozată din pat şi, înainte de ritualica vizită la baie, mă îndrept către scena improvizată a certăreţelor, care părăsesc urgent şi mojic locul faptei. Deschid măgăoaia de AC apăsând pe butonul roşu, cum m-a instruit azinoapte Manoj, şi camera se umple cu huruitul de tractor al tehnicii depăşite. Trag perdeaua sidefie şi glisez unul dintre geamurile înrămate în lemn ce compun fereastra. Aerul fierbinte, chiar şi la şapte dimineaţa, şi frica de ţânţarii-criminali-în-serie posesori ai febrei Dengue• mă ajută să–l repun la locul lui.
Grădina hotelului e patetică, pământ galben şi ars, iarba pârlită, ici colo câteva petice de verde palid. Colţul stâng al curţii împrejmuite cu un gard înalt de ciment e ocupat de un umbrar cu acoperişul sprijinit în patru coloane. Sub el, pe postamentul de piatră, dorm înşiraţi care pe câte un pat împletit de nuiele, care pe câte-o ţoală vreo douăzeci de indieni. Normal că mă aşteptam să văd vagabonzi, mi se spusese doar nu o dată: sunt foarte mulţi oameni săraci, gândeşte-te doar la faptul că India e acasă pentru un bilion de suflete. Dar una e să ţi se spună şi alta să-i vezi sfârşiţi sub umbrarul din grădina unui hotel de patru stele.
Lângă umbrar, zidul e spart de porţile vechi de fier ce se deschid către stradă. Dincolo de ea, pe o tablă neagră aplicată pe gardul şcolii de peste drum, doi pumni de litere albe, ce-au fost aliniate pe nişte şine subţiri, reclamă (lămurindu-mă astfel cum de vagabonzii slăbănogi înveliţi în trenţe murdare sunt încă vii, chiar dacă pentru ei „viu” e sinonim al lui „chin”):

THE GREAT OBSTACLE
TO HAPPINESS IS TO EXPECT
TOO MUCH HAPPINESS



copii care ma trezesc dimineata

În schimbul de zi erau ăştia mici, care-şi făceau încălzirea sub acelaşi umbrar.
Cum nu ştiu dacă să-i plâng sau să-i invidiez pe oamenii ăştia, singurul lucru bun de făcut e să pun mâna pe telefon şi să-mi cer cireaşa. Recepţionerul pare să vorbească doar dialectul ok-madam, căci răspunsul său invariabil la toate afirmaţiile mele (inclusiv la salut) e ok madam. Mă tolănesc iar între cearceafuri, de-a dreptul extaziată de privilegiul de a-mi comanda micul dejun la pat. Nu mă-ntreb cum o fi să poţi face asta zilnic, căci ştiu răspunsul: la fel de plat cum e să nu poţi face asta zilnic.
Drept urmare a conversaţiei cu recepţionerul şi pentru că privilegiile oamenilor obişnuiţi au previzibile limite, pe servanta din micul hol curând tronează un termos în mare metal ordinar, în rest petrol procesat, în care clipoceşte fierbinte cafeaua mea. Pe tavă se mai înghesuie o farfurie albă, abia vizibilă sub omleta apetisantă, o ceaşcă pe farfurioară şi câteva fructe.
- Sugar?
Slăbănogul tuciuriu echipat într-o salopetă albastru urât – arată mai degrabă a fochist – îmi comunică prin semne c-a-nţeles şi se face zahăr.
Mulţumită, apuc termosul de toartă şi torn apa. Apă! Apă fiartă şi chioară! Unde naiba-i cafeaua mea?! Mă burzuluiesc spre telefon să-i explic adormitului Maicii Domnului că eu vroiam cafea, nu apă. Dupa ce jigăritul cu zahărul pleacă, apare un altul mai puţin tuciuriu, dar la fel de urât îmbrăcat care-mi înlocuieşte termosul. În sfârşit, slavă zeilor, preatânjitul lichid maroniu se prelinge în ceaşca albă; e cam transparent, dar lasă... Dreg cu zahăr şi sorb nerăbdătoare. Bleaaacs! Vă puteţi imagina ce gust are o cafea stătută câteva zile? Nu? Vă spun eu, faţă de asta, divin! Mizeria asta aduce la culoare şi gust a zeamă de ciorapi murdari.
Clopoţelul sună, abia acum, împuţitul de clopoţel sună cu o răsunătoare futilitate. Vocea Danielei, înainte-mi [hin]dusă, povătuieşte: Cafeaua e jalnică - rău. Dar se găseşte Nescafe la chioşcuri, la borcan, neapărat să-ţi iei. Cum am putut să uit?!
Caut o ţigară; de astea n-am uitat, de astea nu uit aproape niciodată, uita-le-aş!
Nu beţi cafea în India! Greşit. Nu beţi cafea din India. Decât, doar, dacă şi numai dacă v-aţi adus de acasă. Ori dacă vă învârtiţi de ceva de import.
Omleta a fost bună, dar nu aşa bună cum ar fi fost după o cireaşă coaptă, abia culeasă, umedă cu zori. În timp ce-mi duc la bun sfârşit derizoria dramă a cafelei cu iz de ciorapi jegoşi, indienii care dormeau câteva etaje mai jos, se trezesc să trăiască doar câteva etaje mai sus de mine, oropsita – lor cine le-o aduce cafea?
Trag câteva ţoale, mă ung bine cu zeama alburie din sprayul împotriva asasinilor minusculi şi ies. Dau să ies, dar numai dau, căci mai pierd o vreme până ce un băiat-bun-la toate binevoieşte să mă-nveţe să închid uşa. Secretul era că nu trebuia, se bloca singură, iar eu, deşteapta, încercând fervent s-o-ncui, o tot descuiam. Să le fie altora învăţătură de minte.
India are timp. În contradicţie cu ţările civilizate. “Civilizate”. Civilizate-ha-ha. Ori de câte ori mă întâlnesc cu astfel de paradoxuri, rememorez inevitabil aforismul comentat la examenul de bac la engleză: Education is a progresive discovery of our own ignorance. Oh, da, ce multe ştim şi cât de puţine facem! Cât de rapid facem totul nimic!
Oamenii ăştia nu se grăbesc neam. Totul se face leeent, în pace, cu grijă. Uneori cu superficialitate, da, dar nu asta-i ideea. Ideea e că primul lucru învăţat aici este să-mi dau timp şi, mai ales acum, n-am de ce să mă alerg.
Iau o gură de aer aromat cu mirodenii, iau şi-un loc pe canapeaua din faţa recepţionerului chelios şi zâmbăreţ şi doar aştept până ce el va iscodi calm şi tacticos în registrul ferfeniţit după numele slovacului cunoscut azi noapte. Calm.


________________________________________
• Maladie provocată de ţânţarul Aedes aegypti, manifestată prin febră severă, dureri de cap, frisoane, crampe musculare, uneori febră hemoragică. Nu există vaccin, iar antiviralele existente nu sunt eficiente.


Continuarea aici.

Dacă nu ai nicio problemă cu faptul că plagiatul este ilegal, poti copia acest text fără a menţiona autorul.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (45):


"zeama de ciorapi murdari. " - de cosmacpan la: 04/02/2008 15:43:02
Binecuvantata mama a 1 miliard si ceva de suflete...Mama India...mai vreau...ca la poze sigur te precepi...
#282166 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
;) - de thebrightside la: 04/02/2008 15:55:48
mai vine.
#282171 (raspuns la: #282166) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bun - de mazariche la: 04/02/2008 18:24:13
astept:)
#282206 (raspuns la: #282171) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de Horia D la: 04/02/2008 18:35:33 Modificat la: 04/02/2008 18:37:37
ghici unde sunt???
abia am iesit de la KLM lounge si am trecut prin security, sunt la gate, si ami am vreo 1/2 de ora pana ma imbarc, plec din kktul asta:))
Din pacate ma intorc in 2-3 saptamani:(
Cel putin au free drinks in lounge:))
#282207 (raspuns la: #282206) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Cri Cri la: 04/02/2008 22:17:27 Modificat la: 04/02/2008 22:18:01
concis si cu nerv, stil gazetaresc sau, ca sa zic asa... revistic (asta ca sa inventez si eu ceva, ca nu-mi da in minte nimic original)
parte literar, parte literal; bun de citit, util de amintit cand te gasesti la pricina.
#282301 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:( - de lafemme la: 05/02/2008 08:22:46
de placut mi-a placut textul tau... da am si eu o intrebare... chiar ai fost in india? ca io vreau in india... da-i cam departe, si te cam omoara drumul... si... si atata vreme cat india ramane un vis... vreau sa fie un vis frumos, in culori tari... si tu... ma faci sa cred ca nu e atat de fantastica... :((

da ia zii, de ai fost... sunt culorile tari si femeile frumoase ... poarta bijuterii fantastice?? sunt machiate strident??? sunt sariurile de poveste???

ma opresc aici...ca am luat avant
#282361 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
la fel - de tuxedo la: 05/02/2008 09:16:36
ca si la primele hin(duse)chiar mi-a facut placere sa citesc. este un soi de curiozitate copilareasca sa vad ce se intampla mai departe, cum e dupa ce iesi din hotel, etc,. poate ca e vorba de spatii de asa departe. pe care. uite acum vii si incepi sa le povestesti. dar cu lingurita, si parca imi trebuie mai mult. da-mi sticla incoace odata, sa bea altii cu paharu!!
#282367 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
horia - de thebrightside la: 05/02/2008 10:26:26 Modificat la: 05/02/2008 10:26:48
pai de ce nu ma lasasi sa ghicesc?! :))))

"Din pacate ma intorc in 2-3 saptamani:("

Nimic nu dureaza o vesnicie, nici macar India. :D
Sau mai stii?! Ce te faci daca iti cade la inimioara vreo Aaditya care nu vrea neam sa-si lase bharatul si sa emigreze?!
#282373 (raspuns la: #282207) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cri - de thebrightside la: 05/02/2008 10:27:33
Multam fain. :)
#282374 (raspuns la: #282301) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
lafemme, grija cu avantul - de thebrightside la: 05/02/2008 10:43:01
c-ajunsesi pe campie! :))
da, am fost in India. mai multe detalii in episoadele aviatoare.
po' sa vrei ca India sa fie un vis si eu vreau sa fie pace in lume si uite...

"si tu... ma faci sa cred ca nu e atat de fantastica... :(("

pai..
1. eu n-am terminat inca de scris, de unde stii cat de fantastica e pentru mine India?!
2. asta nu-i advertorial al taramului hindus, ci asa cum zice tagul 'pseudo....', adicatelea o scriitura ce imbina impresii subiective cu realitati obiective...
3. chiar ti-ar placea sa cunosti doar un sfert, o jumate de om, tara, viata... respectiv cea misto, fantastica?!

o alta imagine a indiei poti vedea in avanpremiera foto din lista textelor mele.
dupa acea parte a [hin]dusei, am fost chiar "acuzata" ca arat doar thebrightside of india.
deci vezi bine, impresii subiective.

#282378 (raspuns la: #282361) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Honey in the Sunshine la: 05/02/2008 12:03:26
place, place categoric ;)
vorba lui tux, mai da-ne!
#282396 (raspuns la: #282378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
honey - de thebrightside la: 05/02/2008 12:44:36
yes, m'am! incepui si urmatorul capitol si n-am de gand sa stau juma de an pana il aduc aici. :)
#282409 (raspuns la: #282396) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:)) - de lafemme la: 05/02/2008 13:56:43
daca as cunoaste doar partile misto... as fi sincer dezamagita... ca stii tu... e ca si cand ai avea o relatie fara nici un pic de divergente ... in care celalalt mereu te aproba si-ti povesteste cat de minunata esti.... parca... n-are zvac... india din mintea mea e fantastica nu ideala... si as vrea sa ma surprinda daca am s-o intalnsc... proza ta imi da senzatia de voyeurism sadic... te uiti prin gamalia acului la coloseum
#282428 (raspuns la: #282378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
lafemme.... hmmmmm - de thebrightside la: 05/02/2008 14:37:15 Modificat la: 05/02/2008 14:39:13
o dai la intors, dar nu tine, uite ce ziceai mai sus:

"si atata vreme cat india ramane un vis... vreau sa fie un vis frumos, in culori tari...."

trage tu linie si vezi ce reiese mai degraba, frumos sau surprinzator, hm?!

"proza ta imi da senzatia de voyeurism sadic... te uiti prin gamalia acului la coloseum"

de gustibus non disputatum est.

ce vrei de fapt, sa ma apuc sa scriu dupa cum ti-ar fi placut tie sa citesti? :)))))))


p.s. tare as fi apreciat daca ai fi raspuns la punctul 1 al comentariului precedent.



#282437 (raspuns la: #282428) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brightuleeeeeeeee ! - de alex andra la: 05/02/2008 15:24:44
Ti-am raspuuuuuuuns pe msg!:)))
#282465 (raspuns la: #282437) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
luskoooooooooooooo - de thebrightside la: 05/02/2008 15:31:06
la mine n-a ajuns nimic! :(((
#282468 (raspuns la: #282465) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
iti trimit mp - de thebrightside la: 05/02/2008 15:32:39
.
#282469 (raspuns la: #282468) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de alex andra la: 05/02/2008 15:37:56
ti-am ras...
#282470 (raspuns la: #282469) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
lexa - de thebrightside la: 05/02/2008 15:39:11
am cit...
nu te mai iubesc! (pana maine!) am zis!
#282471 (raspuns la: #282470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright:(( - de alex andra la: 05/02/2008 15:40:27
uaaaaaaaa ! uaaaaaaa ! Love me ! love me do ! Pretty please:)
#282472 (raspuns la: #282471) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bon bon - de lafemme la: 05/02/2008 18:05:18
n-ai termenat... io astept... din egoism,recunosc, vreau sa fie ca mineeeee... si-s curioasa cum vede altcineva lumea aia indepartata... (de fapt recunosc cred ca india pe care mi-o imaginez eu exista doar in mintea mea... speram sa fie asa cum o vad eu... de aici curiozitatile)

nici tu n-ai raspuns... e colorata??

hmmm hai ca mai bine astept

#282499 (raspuns la: #282428) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
thebrightside - de zaraza la: 05/02/2008 23:14:30
de tura asta te-am citit cu mare placere. oarecum manata de vise, ca noi toti, desi cred ca inainte de india vizitez juma' de lume si apoi mai vorbim. oricum, frumos scris, astept continuarea.

zaraza
#282567 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
india e ceva de genul asta - de Horia D la: 05/02/2008 23:31:48
esti in aeroport in delhi, astepti avionul, intalnesti o fata, stai de vorba, apoi mai vorbesti cu ea pe avion, simti ca o sti de o viata (sau poate dintr-un vis?), in amsterdam, inainte sa prinzi conectia te saruta, traiesti o viata in 3-4 secunde, apoi tu te duci si iei avionul spre detroit, iar ea pleaca spre bogota. Nu stii numele ei, nu stie numele tau.
Cam asa si india asta, nu o vei intelege niciodata. Nu vei intelege ce se intampla acolo, sau de ce lucrurile sunt cum sunt. Si nici nu cred ca merita sa o intelegi.
Mare kkt, viata merge inainte, nu ai timp sa te opresti si sa visezi, pentru ca ai prea multe de facut, si grijile te cam musca de fund:))
#282568 (raspuns la: #282567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Horia - de Sancho Panza la: 05/02/2008 23:42:11
sa nu mai indraznesti sa spui ca nu esti poet...:)
superba India ta!
#282569 (raspuns la: #282568) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mai greu cu poezia - de Horia D la: 05/02/2008 23:43:49
la mine, dar se mai intampla:))
#282570 (raspuns la: #282569) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 06/02/2008 00:31:21
bright, asta e un fel de "turism altfel".
...si mie imi plac hindusele tale. :)
#282575 (raspuns la: #282570) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
horia - de lafemme la: 06/02/2008 07:41:27
suna tentant india ta :D
#282579 (raspuns la: #282570) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza - de thebrightside la: 06/02/2008 13:17:25
multam. :)
#282631 (raspuns la: #282567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
luska - de thebrightside la: 06/02/2008 13:18:52 Modificat la: 06/02/2008 13:19:13
m-ai nimerit la fix si m-ai omorat cu pritiplizul. nu pot rezista expresiei asteia!
LOVE YAAAAAAA! :)
#282632 (raspuns la: #282472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Horia - de thebrightside la: 06/02/2008 13:20:49
"Cam asa si india asta, nu o vei intelege niciodata. Nu vei intelege ce se intampla acolo, sau de ce lucrurile sunt cum sunt."

aici nu subscriu, de si suna fain poezia ta.
nu spun de ce, or spune textele ce urmeaza. :)
#282633 (raspuns la: #282568) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de thebrightside la: 06/02/2008 13:22:23
exact, turism cu nitica tacla pe langa, chiar mai multa. :))
ma bucura ca-ti plac.

#282635 (raspuns la: #282575) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
la femme - de thebrightside la: 06/02/2008 13:24:26
uai, ce toci omu' la ridiche pana face cum vrai tu.

da, mah, e colorata, in roz, verde fosfor, mov turbat, rosu sange, mai ales Rajahstanul.

happy now?? :D
#282638 (raspuns la: #282499) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de Intruder la: 06/02/2008 13:29:58
stii cum sunt hindusele?
parc-ai sta pe o canapea si-ai povesti la prieteni. :)))
imi doresc si niste hinduse scrise de Horia...iti dai seama ce-ar iesi?

PS: cea mai buna omleta o fac EU, cand am chef si dispozitie.
pun albusurile in blender, apoi amestec cu galbenusurile, sare, marar (rupt, nu taiat), felii de rosii si branza rasa.
...trebuie mancata repede ca se dezumfla. :))
#282640 (raspuns la: #282635) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de thebrightside la: 06/02/2008 13:37:04
"imi doresc si niste hinduse scrise de Horia...iti dai seama ce-ar iesi?"

:)))))) yes, indeeed!

P.S. Nu pricep ce-are sula cu omleta, dar multam de reteta, suna mniam-mniam.
duminica fac si io omleta blenduita a la Intruder! ;)

#282645 (raspuns la: #282640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
uite ce legatura are sula cu omleta: - de Intruder la: 06/02/2008 13:46:27
Omleta a fost buna, dar nu asa buna cum ar fi fost dupa o cireasa coapta, abia culeasa, umeda de zori.

...cum voiai sa nu profit de ocazie sa nu spun si de omleta mea???? :)))
se numeste "omleta cu gloange".
daca n-ai marar, pui patrunjel.
#282650 (raspuns la: #282645) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de thebrightside la: 06/02/2008 13:49:14
:)))))))))))

Allow me to introduce myself: Fulga!
#282653 (raspuns la: #282650) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de mazariche la: 06/02/2008 14:17:12
adica usoara, neteda si alba. Atat!
#282673 (raspuns la: #282653) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aha - de thebrightside la: 06/02/2008 14:19:02
adica Vaca, atat! :)))
#282676 (raspuns la: #282673) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ai sa fim - de mazariche la: 06/02/2008 14:22:56
doo, ca si eu-s alba ca laptele:))
#282680 (raspuns la: #282676) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Vacadoo! - de thebrightside la: 06/02/2008 14:31:18
sa fie atunci. :))))
#282682 (raspuns la: #282680) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
intrusule, - de Horia D la: 06/02/2008 14:31:20
pune putin lapte, nu se mai desumfla
Cat despre hinduse, trebuie sa fiu foarte atent ce spin:))
#282683 (raspuns la: #282680) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Horia - de Intruder la: 06/02/2008 14:42:57
ok, cu laptele.

de ce trebuie sa fii atent la hinduse?
nu scrie si tu din activitatea ta de spionaj! :))
#282686 (raspuns la: #282683) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ha:) - de Horia D la: 06/02/2008 14:50:48
o sa vad ce pot spune fara sa intru in bucluc:))
#282691 (raspuns la: #282686) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
stil - de Cezar Petrescu la: 10/02/2008 19:04:35
Mereu am crezut ca adevaratul scriitor, te duce cu el acolo unde e si el cu gandul sau chiar cu prezentul din el insusi...fizic vorbind!
De aceea in fiecare dimineatza imi dau cu spray de tzantzari,nu mai beau cafea de la oricine...de teama zemuintzei ciorapeshti si vad ce nu ar trebui sa vad....TOATE ASTEA,DE CAND TE-AM CITIT PE TINE!
Sunt "prezent" alaturi de "prezentul"(DE CARE-AR FI) tau,datorita unui scriitor, datorita TZIE!
#284348 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cezar - de thebrightside la: 13/02/2008 08:15:36
"De aceea in fiecare dimineatza imi dau cu spray de tzantzari,nu mai beau cafea de la oricine...de teama zemuintzei ciorapeshti si vad ce nu ar trebui sa vad....TOATE ASTEA,DE CAND TE-AM CITIT PE TINE!"

hai c-ai fost tare haios! :))))
ma onoreaza si stimuleaza titulatura de scriitor, caci 'debutant in ale scrisului' e mult mai aproape de adevar.
multumesc din nou.

#285143 (raspuns la: #284348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: