În care unii cad în plasă, iar alţii intră în pămînt - X

Cu sigurantã cã Socrates nu fãcea propagandã vreunui produs terapeutic pentru slãbit promovat de vreo retea multilevel, nu ar fi avut rãbdarea necesarã unei campanii de felul acesta, desi aerul de sfrijit pe care-l arbora tocmai spre o asemenea tentatie te îndemna, basca stratul groscior de miere ce lucea pe el ca un fond de icoanã apropiindu-l la asemãnare cu un bãiat ce-si consumã adolescenta prin sãlile de body-building uns cu uleiuri si alifii: erau acestea niste idei rezonabile care sã-i circumscrie cumva aspectul fizic ? Ar fi murit dacã ar fi auzit asa ceva din orice gurã nãbãdãioasã ce s-ar fi încumetat sã se aventureze într-un duel ce n-ar fi dus decît la pierzanie. Si totusi Dudu nu se putu abtine:
- Ai fãcut culturism, omule ?
Socrates crezu despre Dudu cã e posedat si cu cîteva sfortãri reusi sã se stãpîneascã chit cã era imobilizat de cãmasa de miere. Acesta, desi nu prididea sã-si sãlbãticeascã degetele sprintene pe clapele pianului; reusea cu cîteva cuvinte aruncate la scurte intervale de timp sã-l nãuceascã pe partenerul sãu de dialog:
- O Sodomã si-o Gomorã suntem toti ! La auzul acestor vorbe care puteau fi încãrcate cu mormane de întelesuri stratul de miere parcã se-mpietri pe oasele ce-aproape-i rãzbãteau prin piele. Se simtea ostracizat, dar din ce Dumnezeu ?, cã tîmpitul ãsta se zburlea pe claviaturã rupînd în aer bucãti de muzichie ce vãdeau instabilitatea psihicã a interpretului. Dupã ce linse în cîteva zone dulci de pe nu prea vastele bucãti de piele pe care se iscase un val de mîncãrimi, poate în urma limbilor nevãzute ce coborîserã din cer, Socrates reusi sã-ngaime:
- Pot sã fac o dedicatie... vãd cã stau aici în soare ca un prost... nici nu pot sã mã misc... parcã sunt un virgin adus la femei...
Ceea ce i se întîmpla era mai degrabã un capriciu în care nici mãcar hazardul nu catadicsea sã-si vîre coada, gîndi cînd Dudu rupse armonia alternã cu un fîlfîit din care se desfãcu gratios si cu efect de anestezic o bucatã de jazz:
- Asta cum ti se pare ? O tinu pînã cînd sunetele urcarã din ambele mîini spre mijlocul claviaturii într-un dialog ce sfîrsi printr-o trãncãnealã de neînteles. Ce fel de ritual era acesta ? Un simulacru. Dacã Dudu avea pretentia cã tîmpeniile pe care le scornea din gurã sau mîini erau mesajele intermediate de transa amãgitoare ce pãrea sã-l fi încorsetat.
Socrates reusi sã scuipe si, nebãgat în seamã de Dudu, începu un concurs cu sine însusi la scuipatul în lungime, nãdãjduind cã un record al acelei dimineti ar fi putut atinge ceafa pianistului. Picioarele îi erau încã tepene si nu putea reduce distanta ce-l despãrtea de pian. Dudu îsi curmã ritmul furat din cluburile din New Orleans sai Chicago si întrebã ceva mai serios:
- A-nceput cumva sã plouã ? însã nu se grãbi sã-si sustinã aceastã tezã si reluã:
- Îti produc scîrbã ! Ti-e scîrbã de mine, este ? si-si întoarse capul spre Socrates neîntrerupînd cavaleria celor zece degete sustinute de pedalele actionate cu niste adidasi turcesti, marfã execrabilã…


…eram în pat în acea sîmbata seara, cînd la emisiunea de la televizor, atît de populara, îl vazui pe Socrates îmbatrînit, spiritualizat precum moastele unui sfînt, înaintînd pe scena, lumea astepta sa povesteasca ce i s-a-ntîmplat atîta timp cît lipsise, îl priveam din pat cu stupoare, apoi m-am gîndit ca cel mai bine ar fi sa ascult ce raspunsuri va da la întrebarile puse de realizatoarea emisiunii. Surprize, surprize. Socrates se întorsese printre noi, apoi probabil avea să ne spună că de fapt se regasise si ca, de fapt, nimeni altcineva decît el fusese complicele acestei extraordinare regasiri.

Spuse: singura solutie de schimbare era intrarea într-un mediu total diferit de cel în care crescuse, un loc în care sa tînjeasca dupa libertate ca dupa viata si pentru asta sa învete sa o pretuiascã.
Asa putea sterge din fiecare vorba urmele adînci ale stramosilor sai, din fiecare gest cu care dorea sa-si schimbe viata.
Si de ce v-ati gîndit ca închisoarea ar putea fi acel mediu numai bun pentru schimbarea de care aveati nevoie ? Prietenii, credeti dumneavoastra, nu v-ar fi acceptat asa cum erati ? Era greu sa-si fi dat seama ca în cel de dinainte nu erati dumneavoastra, ci multi, multi altii ? Nu vi se pare curios ? Din pledoaria pe care o faceti se pare ca ati fost generos cu dumneavoastra cînd ati comis acel gest, în spatele Patriarhiei, ucigînd presupusul hot de moaste, si apoi crima reala din piesa de teatru pe care ati jucat-o pe scena închisorii. Dar atitudinea fata ceilalti ?
De data asta noul Socrates avea privirea sigura, parea ca se uita în ochii fiecaruia dintre prietenii sai, ca-ntr-o oglinda al carei luciu fixa un chip înteleptit care accepta si crima.
Zise: totul a început în noaptea aceea, dinaintea zilei în care ne-am întîlnit cu totii în spatele Patriarhiei; prietenul meu se apucase sa inventeze ipoteze de rezolvare pentru furtul de moaste si începu o proza scurta în care îsi însiruia presupunerile, apoi sirul cuvintelor, ca un tren deraiat, desfacu o alta realitate care ma cucerise si ma prelua anihilindu-mi constiinta; abia apucasem sa citesc începutul acelui text si am simtit cum intru în el încoltit de o forta unei mandale, apoi restul s-a petrecut pe masura ce textul continua spre un sfîrsit din ce în ce mai îndepartat si neprevazut. Într-adevar, proza aceea avea doza necesara de confuzie. Întîmplarile reale se pierdeau într-un semiîntuneric din care iesea la iveala o realitate adormita în mintile noastre. Cîti mai stiau oare de cimitirul din zona Crîngasi care, într-o noapte de Dickens, cu toti mortii sãi, fusese transbordat lînga cimitirul Giulesti, la o groapa de gunoi, pentru a lasa loc unui lac din care să curgă o Dîmboviţă betonată ?