De-ai fi tu pară de Anjou
M-aş îneca în zeama ta,
De câte ori din tine cu
Nebună patim-aş muşca,

Şi cât de mult te-aş dezmierda,
În palme doar, fără să ştii,
Până de tot te-aş dezbrăca
De puf, gutuie dac-ai fi,

Iar de-ai fi tu ascunsă-n vii
Bobiţă dulce de ceasla,
M-aş face teasc şi te-aş găsi
Şi-o lacrimă din tine-aş bea,

Ori, de-ai fi prună brumărea
M-aş face ţie alambic,
Să mă îmbeţi dac-ai putea
Curgând prin mine pic cu pic ;

De-ai fi tu dudă, nu mai zic (!)
Sau măr, aş pune de peltea,
Căci bună, nu eşti de nimic,
Necoaptă, acră corcodea.

Valeriu Cercel