Nu conta că nu-i văzuse de la început. Acum îi vedea. Şi îi urmărea de la distanţă, încercând să ţină oarecum pasul cu ei, în ciuda interpuşilor. S-ar fi apropiat mai mult, să asculte ce vorbesc, dar nu îndraznea. L-ar fi văzut şi atunci ar fi trebuit să li se alature, să le zâmbească, să converseze, ca şi cum nimic pe lumea asta nu s-ar fi întamplat. N-avea putere să joace teatrul ăsta ieftin, bulevardier. Se simţea ca într-o telenovelă de cea mai proastă factură, patetic, jalnic, la limita ridicolului. Îl durea sufletul de parcă l-ar fi sfredelit un burghiu. Îl rodea gelozia. O gelozie viscerală. Îi era greaţă, îl dobora ameţeala. Era prins ca într-un vârtej. Fără scăpare.
N-avea nimic cert, concret. O bănuială vagă se insinuase la început, când le-a surprins privirile complice, la masa aia festivă unde se adunase toată istituţia. Parcă ar şi-ar fi confirmat din ochi ceva convenit mai înainte verbal. Nu putea să se rupă de senzaţia de...