cu o mana,
am adunat tarana,
cu pulsul ei tacut si viu,
ca s-o batatoresc apoi,
cu pasi mici de egreta
in ochii tai mocnind de intrebari

cu alta,
am strans apa marilor
si povestile ei - ravase in sticla
sfaramate de tarmuri straine
si ti-am picurat-o usor pe buze
ca sa iti depeni povestile
cu vorbe ce curg si rodesc


apoi,
cu cea de-a treia mana,
mana mea calator, mana pribeaga,
am adunat cantecele peruanilor
strigate noaptea in jurul focului
si sansonetele mont martre,
pastrand amintirea atator iubiri sonore,
si ti le-am asternut pe tample,
ca iti fie somul lin

cu cea de-a patra,
am asezat cu grija
penele ingerilor
adolescentini si tipatori
doborati de vorbele mele sageata,
ti-am construit aripi largi
ca sa sfasii vazduhul cu ele
sa lasi urma revoltei tale
pe portativul mintii mele

si apoi,
dupa ce am tesut incaltari din poeme si vise,
sa-ti apere talpa
cu pas usor, ritmat,
dupa ce am aruncat adevarul lor,
cel schilodit si-ngust,
te-am indemnat sa-l construiesti pe-al tau
si ti-am dat drumul in lumea cea mare
tu,
fata mea pasare,
fata mea vers.