mă exilez între pereţii aceştia arondaţi după lege
o mulţime de lucruri se agaţă de mine zboară din rafturi
ca fluturii
cuvintele mi se aruncă blestemând
în cuţite
insomniile se revarsă în foc

oh, locul acesta ca un mormânt de faraon
în care intru cu toate podoabele
de bunăvoie şi nesilită de nimeni
de amarnică voie şi silită numai prin naştere
încăperi ca un gâtlej încordându-şi muşchii
să mă scuipe
în obrazul unei primăveri de duzină
ce batjocură sunt pentru zilele voastre pomădate cu roz
ochii mei nergi până la muguri
cum vă zgârie pielea asperităţile resemnărilor mele
când o sa mor pereţii aceştia se vor îmbrăca în culori potrivite
bărbatul meu va spune lumii cât m-a iubit
cum mi-a facut din trupul lui pat din tăcerile sale cătuşe din priviri cutii pentru aripi
când o să mor va fi primăvara o să râd mă voi ghemui într-o salcie


o salcie n-are alt fruct decât umbra sa curgătoare.



copyright Adriana Lisandru