mi-am împreunat mâinile
iubirea mea.
de azi înainte gândurile mele vor merge spre altcineva.
spre Dumnezeu, probabil. nu spre tine.
aşa frumos e firul tău de păr
rămas în aşternutul nopţii trecute
încât orhideelor le e ruşine să înflorească.
oare de ce tot mereu
la tine vin
senzuală floare a sufletului meu pierdut?
floarea mea de primăvară
nu vezi tu restriştea în care Dumnezeu îmi cere să mai trăiesc o zi?
dacă El e bătrân şi sărac -
eu de ce mereu la tine vin, de ce îmi împreun palmele
şi nici un prieten nu e acolo să mă vadă?
iată-mă îngenunchiat iubirea mea
oare de ce fereastra prin care te vedeam
s-a făcut dintr-o dată ţăndări?
cum oare voi putea demonstra altora
faptul că într-adevăr te-am iubit
că am împreunat nişte palme
şi că în ieslea cu fân ai născut tu
frumoasa frumoaselor lumii
iar Dumnezeu îmi cere să mai trăiesc o zi?