au ţipat din nou tăcerile mele
le-am auzit
da...
le-am auzit

încleştate în mine ca într-o menghină imposibilă
au reuşit să se rupă - cu tot cu mine
mă răscoleau cu unghii de mamă...
râcâind cu bocet "pământul" facerii
mă întindeau peste prea mult cer

(azi însă, Dumnezeu nu e în Cer
pentru mine!!!)

întâi mi-au smuls pielea
şi mi-au urlat de sub ea toate lacrimile până în sânge
apoi,
sufletul mi l-au arcuit ca un dangăt de clopot spart
chemându-mi corbii

ei m-au ciugulit bucată cu bucată,
dar şi aşa
împărţită în mii de resemnări peste gânduri neterminate
m-am auzit:

- mi-e dor de tine...
- MI-E DOR DE TINEEEE!!!

şi m-am auzit până mi-a încremenit timpul
în ceea ce ai fi putut să-mi fii

acum, toate tăcerile îmi tac din nou
Dumnezeu mi-e iarăşi în Cer,
iar TU îmi eşti aici...crescut adânc în carne...
înger!
copilul meu înger!