la tine, frumoasă ţărână
prea greu îmi e să vin
prietenii trag de mantiile mele de poet
merg la spital să-mi facă operaţii şi injecţii
de parcă ar putea salva lumea cu mine.
în barul în care stau lumea se uită la cărţile mele
la cărţile mele de vizită şi se uită cu teamă
vreo doi-trei mi-au adus de băut
la tine, frumoasa mea condamnare la moarte
îmi e imposibil să vin
- prietenii trag deja de cămaşa aceea albă
pe care tu mi-ai dăruit-o într-un moment de extaz
la tine, fecundă mireasă
nu mă pot întoarce din şanţul mileniului
care iată, mă expulzează
şi ochii altora vor urmări lasciva
unduire a şoldurilor tale acoperite de blugi
a venit vremea şi plec – frumoasa mea, desfrânata mea
nu te voi aştepta ca alţi risipitori pe lumea cealaltă

cum de eu şi tu vom muri
şi niciodată nu ne vom mai vedea?
sună cele două telefoane şi iar mă trezesc năuc
între păsările Cerului
iată cum voi muri, frumoasa mea:
o pasăre mă va răstigni
atunci, desigur, femeia nu va mai avea sens
nici tu nu vei mai fi
iar eu, pasărea, pe sub pământ voi zbura.