-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

300 de pahare (I)


de u incercare la: 13/03/2008 10:49:53
rezumat: cazona
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Trei sute de pahare (I)
Dacă de la o zi cît se poate de obişnuită vrei mai mult decît dacă de la ea ai aştepta ceva modest, răbdător, ca de obicei, atunci e bine să uiţi tot ce-ar putea însemna excepţional. Măcar pînă cînd seara va începe să-şi mîne pe nesimţite răcoarea pe tot întinsul a jumătate de pămînt. Ar trebui să fii orb la cel ce erai pînă-n clipa acelei dorinţe. Să uiţi tot. Şi nici măcar seara să nu-ţi aminteşti că ai vrut mai mult de la ziua aceea – cel mult să spui o rugăciune simplă, simpatică, de mulţumire pentru încă douăzeci şi patru de ore scurse din şiragul de neatins al timpului. Abia după o săptămînă, sau poate chiar mai mult, să-ţi sufleci mînecile de contabil al propriului destin şi să înlături graniţa dintre zilele obişnuite şi cele excepţionale. Pentru că toate sînt la fel de obişnuite şi de excepţionale într-o măsură aproape egală. Şi pentru că, obişnuită ieri, o dată ce soarele a căzut în apusul său de netăgăduit, ziua, oricare ar fi ea, va putea fi avansată la excepţional abia după ce rănile ei vor fi trecut, poate chiar după ceva mai multă vreme, iar în noi nu vor rămîne decît nişte memorii împrăştiate laolaltă cu rămăşiţele altor nenumărate zile.
Aşa gîndeam aseară, cuprins de răcoarea sfîrşitului de toamnă, ademenit de fervoarea Bucureştiului în jurul patriarhiei şi a moaştelor Sfîntului Dimitrie cel Nou, ţinînd cu grijă în rucsac acel nestemat Caet No VI 1965 cu memorii (cu precizie: Caet scris o Parte din Romanul meu Potocianu) scris de mîna tremurîndă a domnului – evident – Potocianu, avîndu-l pe coperta albăstrie ca efigie-patron pe domnul – evident – Eminescu (chipul acela de tinereţe, cu desenul stîngaci, vizibil mai ales la tîmple, care îl apropie pe ilustrul poet de imaginea aceea cu mustaţă a sfîrşitului vieţii).


(aici este o imagine care poate fi vizualizată citind textul la adresa www.esteu.blogspot.com)

O zi pe care trebuia s-o însemnez cumva. O zi pe care mi-am dedicat-o mie – după toate probabilităţile, cele două săptămîni de libertate (după o lună de izolare între cele două maluri ale capătului de sud-est al ţării), de scos capul din pustiul deltei, precum căpăţînile scriitorilor sau ale domnitorilor îţite pe caietele şcolare, ar trebui să le petrec acasă, ori în alte părţi, şi mai ales după un program riguros, organizat. Numai aşa eroii neamului pot evada din viaţa de apoi – deprimantele ore de şcoală sau de efectuare a temelor sînt scurte concedii, minivacanţele lor, rînduite prin orarele aprobate de directorii şcolilor –, singurele posibilităţi de răzbunare pe tirania prezentului care-i amestecă unii cu alţii în istorii adesea false.
Ce poate fi mai înşelător decît libertatea planificată, indiferent de durată. Data trecută, la prima ieşire în libere, timp de o săptămînă hălăduisem într-un haos imperceptibil. Abia în a doua săptămînă sesizasem pericolul. A trebuit să acţionez semnalul preciziei şi al timpului judicios consumat, revelaţie petrecută într-o galerie particulară de artă. Voiam, nici mai mult, nici mai puţin, să văd cît mai multe tablouri marine. Observasem, fără a avea ochiul unui specialist, că unele tablouaşe, cele mai multe de duzină, aduceau cu ce văzusem în albumul meu Pictură olandeză în muzeele sovietice. Şi-mi picase fisa. Galeria era plină de imitatori care sperau să facă bani frumoşi de pe urma neştiinţei unora ca mine. Ce trebuia să fac era să-mi revizuiesc procedura, aşa că m-am pornit spre Muzeul Naţional de Artă. Asta am făcut atunci. Dar acum? Ce să fac de-a lungul unei zile imense precum Marea Neagră?
Ieri dimineaţă, pe la 6 şi ceva, eram deja în centru, pe Magheru. Încă era linişte. O linişte care se împăca bine cu vîntul. Vreme de cîteva minute, cît semafoarele opriseră cele cîteva mijloace de transport pornite pe traseu, mi s-a părut că sînt în mijlocul unui oraş părăsit. Într-un oraş în care nici o fiinţă umană nu te mai poate împiedica să descoperi vestigiile unei lumi care tocmai şi-a încetat existenţa. Un oraş despre al cărui sfîrşit doar eu aş fi putut da o mărturie sau un necrolog. Însă culoarea verde a dat repede drumul celor cîteva motoare să duruie, spintecînd iarăşi liniştea. În clipa aia suspendată m-am gîndit la aviatorul mamei mele. Doru, naşul meu neştiut, clandestin, ilegal. Un tată posibil. Un patron, un geamăn figurat în fel şi chip, după nestatornicia mea. M-am gîndit apoi că acolo sus, pe culoarul de zbor pe care compania trebuie să-l fi trimis, trebuie să fie aceeaşi senzaţie de părăsire, de linişte apăsătoare, de singurătate.
Numai că el activase în aviaţia militară, ceea ce probabil înseamnă că zboară doar în aplicaţii de anvergură sau la antrenamente, nuc cu regularitatea unui pilot civil. Sau poate că-şi consumă sfîrşitul carierei prin cine ştie ce birou de personal. Gîndurile astea noi m-au adus cu picioarele pe pămînt.
Prin urmare, am decis să-mi petrec ziua după regulile unor cuvinte simple, eficiente: organizare, planificare, rigurozitate; cu ele te alegi de pe urma unei vieţi cazone. Am ţintit repede: satisfacerea unei nevoi afective. Procedură: alegerea unei soluţii optime între a amuşina o unitate militară de aviaţie şi vizitarea Muzeului Militar. Execuţie: alegerea drumului cel mai scurt spre Muzeul Militar.
În şcoala militară, vizitele la obiective culturale erau un prilej de a profita la maximum de drumul prin oraş – de fapt dusul şi întorsul făceau tot farmecul. În timpul vizitei propriu-zise mintea îmi zbura dincolo de obiectele micilor muzee. Nu puteam privi cu atenţie o halebardă, un tablou, o casă veche de două sute de ani. Nu însemnau absolut nimic, nimic mai mult decît trecerea timpului peste ele, plus încrîncenarea oamenilor de a le şterge de praf zi de zi, săptămînă de săptămînă. Cu atît mai stranie mi s-a părut vizita mea la Muzeul Militar, nemînat de vreun ordin, de vreun comandant. Şi am intrat în curtea cu cele mai multe statui din Bucureşti. Marii eroi ai neamului, păziţi cum se cuvine de tunuri mult mai recente. Un amalgam bun pentru Judecata de Apoi a neamurilor. Mă gîndeam cum vom sta la coadă la scaunul Judecăţii, ţinînd în mîini cărţile de istorie, pentru a putea recunoaşte personajele, repetînd din Evanghelii: Matei 12:18. Cum se vor minuna înaintaşii văzîndu-şi urmaşii dezamăgitori. Şi ce i-ar da prin minte lui Burebista văzîndu-mă undeva pe la capătul cozii: Ia mai du-te-n aia mă-tii de corcitură! Din ce neam păgîn te-ai aciuat la coasta poporului meu, vinitură nevrednică de-o istorie straşnică începută tocmai de mine! E drept, Burebista n-ar putea fi prea mulţumit de mine. După cartea de istorie, hotarul lui trebuie să fi fost nu unde mă aflu eu la Portiţa sau cel mult pînă la capul Musura, în dreptul Insulei Şerpilor. Cred că Şeriful controla pămînturile pînă prin Crimeea sau aşa ceva. Şi cum m-aş mai distra văzîndu-i laolaltă pentru-aceeaşi mîntuire pe Sfîntul Ştefan cel Mare şi Sfînt şi Radu cel Frumos, pe Sfîntul Constantin Brîncoveanu şi fraţii Cantemiri, care în timpul vieţii n-au pierdut ocazia de a şi-o da la gioale temeinic. Şi cum aş intra eu în derută, neştiind al cui locotenent să fiu. Pentru scrîşnetele, plînsetele şi durerea de la capătul lumii ne pregătesc scrîşnetele, plînsetele şi durerea telenovelelor, zisese un preot acum vreo lună, încercînd să-şi convingă enoriaşii că sfîrşitul lumii se apropie. Dar în şcoala militară nu învăţasem despre toate grozăvia spre care ne-ndreptăm, potrivit cuprinsului Bibliei. Puteam să pun pariu că pe directorul Muzeului Militar nu-l dusese mintea la o asemenea asociere, între şirul de statui din curtea instituţiei şi o catehizare pe tema judecăţii popoarelor. Păcat. Ar fi putut atrage noi vizitatori din rîndul elevilor de seminar, al studenţilor teologi şi chiar simplii enoriaşi, mobilizaţi cum se cuvine, ar fi putut aduce mai multă viaţă în sălile muzeului lipsite de căldură şi de vizitatori. Mai multă viaţă şi mai multe bilete vîndute – mai degrabă un obiectiv imposibil. Eu, ca militar activ, am beneficiat de o reducere şi am revizitat trecutul plin de păcate şi de sînge al neamului românesc, apoi m-am îndreptat spre hala Aviaţie – Aeronautică. Doar pornisem pe urmele lui Doru Întîiul.
Cred că l-ar fi uns la suflet pe Kafka. Hala părea un imens insectar. Avioane de luptă din cele două războaie, primele prototipuri de zburatoare cu un înalt risc de prăbuşire de la cumpăna dintre secole, fuselaje fragile de băgat în sperieţi pentru orice viitor zbor la rudele din străinătate, multiple modele de elice, bombe şi bombiţe, o nacelă din răchită şi capsula de aterizare a singurului cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Pe un suport metalic era desenată sumar schema recipientului cu care se întorseseră pe Pămînt, cu o viteză aiuritoare, Prunariu şi partenerul lui de zbor, Leonid Popov. Profilurile celor doi păreau a aştepta într-un bloc matrial ieşirea la viaţă după nouă luni de definire umană. Capsula nu părea departe nici de un glob ocular sau de interiorul unui aparat foto. Am stat o oră tot învîrtindu-mă în jurul capsulei, am atins-o în fel şi chip, ca şi cum un obiect care traversase cerurile căpătase puteri nebănuite, de amuletă, şi trebuia doar să mă încredinţez lui pentru a-i da de urmă aviatorului în căutarea căruia mă aflam acolo. Era ca şi cum înaintasem într-o biserică şi-mi rezemasem capul de-o icoană în timpul unei rugăciuni precise, eficiente. Apoi am reprodus schema cu tot talentul pe care-l aveam la dispoziţie într-o zi atît de emoţionantă.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (8):


alte cazone! - de Intruder la: 13/03/2008 11:43:33
...le citesc cand o sa fiu mai liber! :))
#292756 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de lafemme la: 13/03/2008 16:00:59
citim mai pe inserate cand am timp si pace... asta din respect pentru domnia voastra
#292819 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
prea - de Horia D la: 13/03/2008 16:30:03
multe cuvinte
#292823 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
horia - de lafemme la: 13/03/2008 18:02:00
=))))))
#292840 (raspuns la: #292823) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
u - de lafemme la: 13/03/2008 18:07:05
"Dacă de la o zi cît se poate de obişnuită vrei mai mult decît dacă de la ea ai aştepta ceva modest, răbdător, ca de obicei, atunci e bine să uiţi tot ce-ar putea însemna excepţional."

nu suna deloc bine... try rephrasing... e prima fraza, n-are rost sa strici bunatate de povestire cu fraza asta intortocheata, greoaie...

asa... sa ne asezam confortabil si sa continuam
#292845 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
femme - de u incercare la: 13/03/2008 22:37:38
ai dreptate, dar n-am avut deocamdata suficienta distanta fata de text ca sa pot modifica. poate ca voi mai introduce culoare pe ici, pe colo si cu siguranta voi face fluid inceputul. mersi.
#292912 (raspuns la: #292845) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Horia D - de u incercare la: 13/03/2008 22:39:47
ce sa spun... am incercat sa scriu dupa puterile de-acum ceva care sa placa sau sa surprinda. nu mi-am dorit sa par plictisitor. daca am reusit lucrul asta, ultimul, in cazul tau, atunci sincer imi pare rau. poate revii pe alte povesti de-ale mele.
#292913 (raspuns la: #292823) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Esteu - de Sancho Panza la: 15/03/2008 09:43:01
citesc dupa cafea - mi-am lasat prozele tale pentru astazi, cand nu ma grabeste nimeni.
voiam sa-ti amintesc ceva...vezi mp. :)
#293274 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...