Sunt în aer de când mă ştiu. Văzduhistă

Au înflorit magnoliile. Fluturi albi, uriaşi pe crengile încremenite în gri. Flutur gri din gene rimelate de întâlnirea matinală cu norii... Exerciţii de poetică în faţa ferestrei deschise. O pală ironică de vânt îmi încurcă socotelile şi metrica, obligându-mă la reconsiderări deloc flatante.

Dezamăgitor ultimul concert. Cred că am să fac o pauză. Dirijorul ca o sperietoare de păsări într-o rână. Pianistul fără simţire. Numai tehnică şi forţă.

Vineri la B. Soare. Cald. Aglomeraţie. Am găsit repede loc de parcare, în mod cu totul surprinzător. Am ajuns, prin urmare, mai devreme cu o jumătate de oră. Clădirea e dezolantă pe dinăuntru. Rece şi cenuşie. În biroul boss-ului două kitchuri colorate pe pereţi mai înveselesc strâmb atmosfera îngheţată. Ne strângem până la urmă cu toţii... Nu s-a schimbat nimic de la ultima mea trecere. Nici G. nu s-a schimbat. E la fel de arţăgos şi nesuferit. Voit nesuferit. E o poză. Perorează, scuipând răutăţi de la înalţimea culturii sale impresionante... Drumul de întoarcere a fost ca o descătuşare. Muzică şi viteză.

Linişte.

Au înflorit portocalii... În Italia. În Grecia... Aici e penumbră...