De-ale Americanului III

– Ce-ai, Eminescule, e gol? Păi e bine bă, că în western dacă te prindea cu paharu’ plin o beleai!

Comentariu: Secetos – calc drept – pămîntul ăsta. Şi-o ţin aşa tot atîrnînd de soare. Sînt kilometri buni în faţa mea, iar setea-mi este nesfîrşită. Din nou mă amăgesc cu mîna în rucsac după sticloanţă. Sînt cel mai competent să cer cuiva un strop de apă – acum. Toţi paşii pe care-i proptesc sînt vechi – calc drept, calc potrivit în continuare. Calc pe-un tăiş atent meşteşugit. Calc dislocat şi uscăţiv şi însăilat – medieval. Spre gura de vărsare a Dunării şi-a vaselor de marfă în marea neagră ca moartea trebuie s-ajung la fix. Cu busola, după azimuturi şi baremuri, nu-i o soluţie – setea e-n coşul pieptului plăpînd. Mă clatin tot mai des cu gîndul promisiunii făcute de ofiţerii cinegeţi pentru finalul convocării la Sulina. La noapte. Vor goni mistreţi şi iepuri, după ce acum, în aşteptarea noastră, retrag definitiv păsări din cer cu pocnete şi miros de praf înecăcios. La noapte. Va fi un foc şi un ospăţ. Vom fi la ţărm şi unul dintre ei – mai sus de preocupările cinegetice – va arăta spre larg o insulă şi lecţia de istorie cu fripturi şi vinul promis.