Ferestrele au pierit de mult sub obloane de mâzgă
Prin uşi intră de-a valma raze, cizme, nechezat, miros de sudoare
Tu
Dai o roată cu privirea, clipeşti şmechereşte
`Ţi-azvârli cu trosnet ciocatele pe masă
Şi-ţi sclipesc pintenii, dinţii, inelul, cu steluţa aceea enervantă din reclame
Cuţitaşul de trabucuri schelălăie un “harşti!” la răstimpuri
Cu recul în franjurii tunicii, altfel corect aliniaţi
E soare afară, la naiba!
Ai vrea doar să-ţi înfigi rădăcinile în pământ
În aer, în ziduri, oriunde
Şi să înfrunzeşti
Dar nu, n-ai ce face, trebuie să muţi calul
Aşa că-ţi împingi sombrero-ul de pe frunte pe ceafă şi-apoi înapoi
Zâmbeşti în colţul gurii: “cu mine ţi-ai găsit să te pui?”
Roşcovanul mustăcios se foieşte pe scaun, amărât şi beat
Aerul e fum, ţăcănit de pahare, piedici de armă, blacheuri, potcoave
Şi e soare afară, la naiba!
Ai şuiera printre piscuri
Sau printre mori de vânt
Candid, curios şi străveziu
Dar nu-i cale, nebunul aproape c-a ajuns la F2
Chibiţii tropăie de nerăbdare şi speranţă
Barmanul cel gras şterge slugarnic scuipatul şi stropii trântiţi pe masă
Toarnă în unghi drept chihlimbariu, şi roşu, şi brun, următorul rând
Numai că-i atât de soare afară, la naiba!
Te-ai azvârli cu capul în jos de pe buza râpei
Şi-ai curge până ţi-ar fi trupul izvor şi mare
Alegându-ţi lumini, frânturi de afară şi curcubeu de purtat
Ţi-ai împuşca regele în cap cu ultimul cartuş
Dar turnurile trebuie să cadă fără să clipeşti
Cu tunet şi aplauze cât să intre-n panică şoarecii din rumeguşul podelei
De-atâta negru dezarmat
Ai nevoie de mizeria asta de glorie
Trebuie să rămâi, să dai, să dai şah şi mat.