Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Leandru


de cosmacpan la: 14/04/2008 07:22:50
rezumat: poveste
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Ieri, pe când ieşisem în curte să mă soresc, am văzut cerul plin de fluturi ce se zbenguiau prin aer fără teamă şi fără grijă. Unul s-a aşezat chiar pe mâna mea şi când m-am uitat mai bine am văzut nişte înscrisuri pe aripile lui şi cu migală am desluşit în slovele scrise taman povestea pe care vreau să v-o zic şi vouă. Până să mă dumiresc şi să mai văd şi alte poveşti, fluturii plecaseră pe la alte case aşa că am rămas numai cu astă poveste. Nu ştiu dacă v-o place, dar vă rog să-mi spuneţi când oi termina ca să ştiu, şi alta dată să nu mă mai uit după toate nimicurile şi minunile.
Deci să pornim la drum şi să vedem ce se mai întampla în vechime. Se spune că demult, tare demult, erau un Împărat şi o Împărăteasă care domneau în pace şi belsug şi toată lumea era fericită şi mulţumită sub cârmuirea lor, numai că trecuse timpul şi ei îşi doreau cu ardoare să aibă un boţ de copil. Şi nu era zi sau noapte să se roage Celui de sus să îi ajute. Iată numai că într-o zi, Împărateasa se duse drept la Împăratul şi cu ochii înlăcrămaţi de bucurie îi dete vestea cum că are semne că este grea. Împăratul mulţumii lui Dumnezeu că le ascultase rugile şi la timpul cuvenit Împărăteasa a adus pe lume o mândreţe de copilă cu părul bălai şi obrăjorii ca bujorii. Trimise Împăratul cărţi către toţi vecinii şi prietenii invitându-i la botezul fetei, dar bag seamă că în bucuria lui uitase pe mulţi să cheme. În ziua hotărâtă se strânsese la palat lume câtă frunză câtă iarbă iar naşa fetei fusese aleasă chiar Zâna Zorilor, Crăiasa florilor, căci am uitat să vă spun că pe vremea aceea zânele trăiau în bună înţelegere cu oamenii şi nu se fereau de ei. Aceasta luă fata şi merse la biserică iar numele hotărât fetei era Ileana. După botez, pruncuţa fu dus în iatacul mamei şi la palat se porni petrecerea. Pe când era petrecerea în toi iar Împăratul şi Împărăteasa primeau urările invitaţilor iată că la căpătâiul fetiţei s-au strâns cele trei zâne ursitoare supărate că nu fuseseră invitate la bal. Şi după cum era datina începură să-i ursească şi să-i descânte, torcându-i firul vieţii, după vrerea şi dorinta lor:
-Să fi frumoasă şi senină ca dimineaţa însorită, dar pe cât îţi va creşte frumuseţea pe atât să fi de nemulţumită şi năzuroasă îi ură zâna cea mai mare.
-Să fi pricepută şi îndemânatică la toate cele, dar toată îndemânarea şi priceperea ta să fie în folosul altora nu al tău, îi ură cea de-a doua zână.
-Să fi înţeleaptă şi să n-ai astâmpăr în a ştii şi a cunoaşte totul, dar tocmai acest lucru să nu te lase să hotărăşti cu cine te vei mărita căci ursitul tău, Zburătorul…
-Ei, zânelor frumoaselor, mă bucur de toate vorbele bune rostite la căpătâiul finei mele, dar nu credeţi totuşi că este prea mult pentru o singură făptură? zise Zâna Zorilor, îndepărtându-le de lângă pătucul prinţesei.
Vezi bine că ea ştia că nu mai poate întoarce nimic din cele ursite dar dorii să mai îndulcească puţin soarta fetei:
-Fie ca frumuseţea şi nemulţumirea să se împletească în toată purtarea ta, fie ca priceperea şi înţelepciunea să te ajute şi să-i ajute pe cei necăjiţi şi fie ca zbuciumul şi alergătura ta să ia sfârşit, iar viaţa să-ţi fie lină şi senină după ce ai să-l găseşti şi ai să-i cucereşti dragostea ursitului, Zburătorul visătorul, cel ce ţese visele şi leagă iubirile.
Treceau zilele ca ceasurile şi ani ca zilele şi creştea fata noastră Ileana tot mai frumoasă şi mai pricepută în toate cele, dar la curtea Împăratului nu era linişte şi pace că de ce creştea tot mai nemulţumită era şi nimic nu reuşea să o împace. La orice lucru, găsea câte un cusur sau o pricină de nemulţumire. Azi aşa, mâine aşa, întâi curtenii apoi toată lumea nu-i mai spunea decât Ileana Cusurgeana. Aducea mereu Împăratul la curte tot felul de învăţaţi şi meşteri pricepuţi căci fata dorea să ştie şi să afle cât mai multe, că nu degeaba se spunea pe atunci, că în viaţă trebuie să capeţi înţelepciunea şi cu tot ce ai, să dobândeşti priceperea, căci numai cel ce cinsteşte învăţătura va fi cinstit de ea şi de toţi din jur.
Iar dacă se pricepea la toate treburile casei asta nu e de mirare dar trebuie să vă spun că nu era broderie mai fină sau cusătură mai gingaşă şi nici mâncare mai gustoasă ca a ei, dar la toate acestea nu avea nici o bucurie. Şi după cum vă spuneam, adusese tatăl ei la curte tot felul de învăţaţi, de ştia fata noastră să buchisească toate ceasloavele şi să dezlege vrăji şi descântece iar de la meşterii pricepuţi ştia a călări şi a mânui toate armele iar dacă nu se încumeta la trântă dreaptă, era că în trupul ei de fecioară nu era atâta putere încât să izbândească asupra voinicilor, dar ştia a se apăra şi a se feri de toate loviturile.
Dar după cum spun bătrânii noştri, înălţimea cerurilor, adâncimea hăului pământului şi inima împăraţilor sunt greu de pătruns, aşa era şi cu fata noastră căci în nimic nu-şi găsea alinare şi mereu era în căutare de ceva nou. Dar iată că Împăratul de la apus trimise cărţi la toţi vecini şi la toţi împăraţii că el dorea să pornească război împotriva vrăjmaşilor de zmei ce-şi aveau hotarul lângă împăraţia lui şi le cerea sprijin şi ajutor, iar cel ce nu va putea sau nu va voi va rămâne de ruşine. Împăratul nostru, tatăl Ilenei era destul de bătrân şi nu avea nici un fiu care să-i sprijine bătrâneţile dar nici nu putea îndura ruşinea aceasta. Se frământă el ce se frământă şi până la urmă strânse sfatul ţării pentru a căpăta un răspuns pe măsura chinului şi suferinţei. Fiecare îşi dădu cu părerea, dar nimeni nu ştiu să-i dea răspunsul bun. Unul se gândea că trebuie să meargă la război, altul zicea că trebuie să rămână acasă să aibe grijă de trebile împărăţiei, un altul punea mai înainte cinstea şi onoarea, altul se gândea la povara anilor împăratului care nu mai era tânăr şi câte si mai câte. Ileana care stătuse ascunsă după o draperie grea aşteptă până se termină sfatul şi când plecară toţi sfetnicii ieşi din ascunzătoare şi se lăsă în genunchi în faţa tatălui său si zise:
-Tătucă, dragă, mare necaz s-a abătut asupra capului tau, dar cu ajutorul lui Dumnezeu vom izbândi şi vom ieşi cu faţa curată şi cu cinstea întreagă din această încercare. Am auzit tot ce au spus sfetnicii tăi şi au dreptate: nu mai eşti tânăr ca să poţi îndura vitregiile unui război, nu ai pe cine lăsa acasă să aibe grijă de treburile împărăţiei dar nici nu poţi să nu răspunzi chemarii Împăratului Verde, vecinul tău. Aşa că am să-mi schimb înfăţişarea, luând straie de voinic şi voi pleca în locul tău la luptă, cu banii pe care vei voi să-i trimiţi de ajutor Împăratului vecin.
-Ce-s vorbele astea fata mea, zise împăratul cu uimire. De unde atâta curaj adunat în sufletul tău crud?
-Tătucă, dacă Dumnezeu va dori să izbândesc, voi reuşi, dar ştiu că nu te voi face de ruşine.
-Eşti tânără şi fără vină, cum vei putea trăi tu printre atâţia războinici, în tabăra de luptă fără cele de trebuinţă cu care te-am răsfăţat şi cu care te-ai obişnuit?
-Voi trăi tătucă, căci trebuie să răzbesc ca să spăl ruşinea ce s-ar abate altfel asupra ta. Şi apoi, cât poate să ţină această bătălie, că doar n-o ţine o veşnicie?
-Bine fata mea. Atunci spune-mi ce-ţi trebuie ca să pun să se pregătească şi să-mi mai spui când vrei sa pleci?
-Eu zic că într-o săptămână voi putea pleca şi nu-mi trebuie altceva decât cele de trebuinţă unui voinic. Gândeşte-te că-ţi pleacă fiul la luptă şi vei şti ce îi trebuie: arme bune, cal pe măsură, haine de primeneală, bani de cheltuială şi nu în ultimul rând binecuvântarea ta tătucă.
-Bine fată dragă, facă-se voia ta şi a Bunului Dumnezeu.
Ileana se duse în grajd ca să-şi aleagă cal de călărie pentru drum şi dintre toţi îl alese pe cel ce slujise şi pe tatăl său în lungul timpului. Puse slugile să-l grijească şi să-l pregătească dar nu-i plăcu treaba făcută şi se duse chiar ea la grajd şi începu să-l îngrijească. Îl spălă, îl curăţă, îl ţesălă şi îi dete numai mei muiat în lapte, încât într-o săptămână îl puse pe picioare şi arăta ca unul de trei ani cu şapte inimi în el. Atunci îşi tăie părul ca să n-o încurce ori s-o dea de gol, îşi lua straie de flăcău, luă scrisoarea de la tătal său catre împăratul vecin, binecuvantarea mamei si tatălui, după care încălecă şi luându-şi ziua bună plecă la drum lung fără a ştii toate câte o aşteaptă.
Merse Ileana o zi şi încă una şi când trebuia să treacă un pod odată vede că iese de sub el un ditamai leul fioros care îşi clănţănea dinţii ca furcile şi bătea pământul cu coada de ridica tot praful în jur. Ileana îşi linişti calul şi-şi zise în sinea ei “apoi asta numai o minune de-a tatălui meu poate să fie căci pe tot cuprinsul împărăţiei nu ştiu să avem astfel de lighioane” şi odată scoase paloşul şi-l ridică. Iar dacă n-ar fi sărit leul într-o parte să se ferească, apoi cred că i-ar fi retezat capul cu o singură lovitură. Atunci leul se dădu peste cap şi în locul lui apăru chiar Împăratul, tatăl fetei. Acesta o îmbrăţişă şi îi spuse cuvinte de lauda pentru curajul de care dăduse dovadă îşi luă rămas bun dorindu-i să aibe izbândă în toate încercarile căci el era mândru de o aşa fata.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

subiecte similare:
buna ziua

comentarii (18):


partea a IIa - de cosmacpan la: 14/04/2008 07:27:06
Merse Ileana şi merse zi de vară până-n seară că din poveste încă mult mai este şi merse şi merse până ce într-o bună zi ajunse la palatul lui Verde Împărat. Acolo, sute de corturi şi de flamuri: fii de împărat, prinţi si cavaleri, lume de pe lume şi toţi aşteptau să se dea semnal de plecare la lupta pentru a stârpii sămânţa zmeilor şi a scăpa lumea de numele lor. Se prezentă în faţa Împăratului cu cartea de la tatăl său şi cu banii trimişi de ajutor iar Împăratului îi plăcu înfăţişarea tânărului şi-l întrebă:
-Care îţi este numele şi rangul tinere?
-Leandru Mărite Împărate şi sunt nepotul Împăratului, vecinul tău căci după cum bine şti el nu are decât o fată.
-Îmi plac purtarea şi înfăţişarea ta. Nu ai dori să fi în alaiul meu?
-Cum îţi este voia Mărite Împărat, zise Ileana, dar să nu se supere ceilalţi cavaleri şi fii de împărat.
-Fii pe pace, ei au venit aici să lupte cu zmeii nu pentru un loc în alaiul meu.
Astfel primi Ileana cameră la palat şi unde era Verde Împărat era şi ea, şi de câte ori i se cerea părerea spunea câte o vorba înţeleaptă care mergea la inima Împăratului. Acesta dori să-i dea rang, dar Ileana refuză spunând că “slujitorul pe care îl răsfeţi de mic la urmă ajunge de se crede fiu”, şi nu vrea sa stârnească nemulţumire în rândul curtenilor Măriei sale si nici să se încreadă prea mult. La timpul cuvenit Împăratul dădu semnalul, şi toată oştirea strânsă se porni la drum şi toţi cavalerii ardeau de nerăbdare să înceapă odată lupta. Ajunseră la hotarele împărăţiei şi văzură în faţă armia zmeilor, mai înfricoşătoare decât toate visele urâte şi mai numeroasă decât frunza şi iarba. Împăratul ţinu sfat de taină şi după ce împărţi fiecărei căpetenii ordine, dădu semnul de începere. Şi luptau cavalerii şi fii de împărat pe viaţă şi pe moarte, dar nici zmeii nu se lăsau mai prejos. Până la asfinţit, câmpul de luptă era acoperit cu leşuri şi de o parte şi de alta, dar bag seama că cele ale zmeilor erau mai multe, că şi păcatele lor erau mai multe. Şi dacă despre ceilalţi feciori de împărat va avea cine să spună şi să scrie, să vedem ce a făcut Leandru al nostru, adică Ileana.
Căci ea stătea numai în dreapta Împăratului şi lupta cot la cot cu el şi nu se spăimânta şi nu avea nici o teamă căci îl ştia pe Dumnezeu aproape şi scut. Dar în timpul bătăliei se cam răzleţise de grosul oştirii şi se lăsase noaptea, dar ea încă mai lupta, ostenindu-se pentru pacea şi liniştea oamenilor. La un moment dat zări două mogâldeţe ce se tot tupilau şi se fereau. Îndrepta calul spre ele şi când ajunse aproape, vazu că are de-a face cu doi pui de zmeu, un băietan şi o fătucă din rasa zmeilor. Ridică paloşul dar când le văzu ochii măriţi de spaima morţii apropiate, i se muie inima şi îi lăsă să plece ba chiar îi feri de ceilalţi cavaleri. Cei doi plecară mulţumind cu ochii în lacrimi şi cine ştie prin ce fund de peşteră s-au ascuns căci după două zile, când oastea Împăratului ostenită şi slăbită sună Victoria, nu mai era suflet de zmeu pe tot cuprinsul.
După ce se odihniră, Împăratul îi strânse pe toţi şi le mulţumi pentru curajul şi credinţa de care au dat dovadă şi înmână fiecăruia carte de mulţumire şi recunoştinţă. După ce se terminară serbările închinate izbânzii toţi voinicii se pregătiră să se întoarcă la casele lor, luânduşi rămas bun. La urmă rămăsese numai Leandru. Împăratul îl luă deoparte şi îl întrebă dacă nu ar vrea să fie în slujba lui. Leandru îi spuse că nu ştie ce să zică pentru că îl aşteptau unchiul său şi treburile împaraţiei, dar împăratul atâta îl cercetă încăt până la urmă Leandru se învoi să stea în slujba împăratului un an. Şi din acea zi Împăratul era nedespărţit de Leandru şi orişiunde era unul era şi celălalt. Împăratul puse de-i scriseră scisoare vecinului său, unchiul lui Leandru, adică tatăl Ilenei în care îi povesti despre vrednicia şi despre cutezanţa acestuia cerându-şi iertare că îl oprise la curte timp de un an pentru a fi împreună.
#302456 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a IIIa - de cosmacpan la: 14/04/2008 07:29:57
Într-o zi, pe când se preumblau ei prin grădină, Împăratul îndepărtă ceilalţi curteni şi îl întrebă pe Leandru, căci aşa îi vom spune de acum, dacă n-ar vrea să-l ajute. Acesta privi mirat la împărat neînţelegând ce vrea să zică. Atunci împăratul îi povesti cum auzise de la un bătrân pribeag despre Ziurel de Ziua, fata cea frumoasa a Prierului, care locuia în palatul de cleştar şi ar fi vrut ca Leandru să meargă în numele său şi s-o ceară de soţie pentru el. Leandru nu ştiu ce să zică, dar ceru răgaz de-o zi ca să se gândească. Ieşi Leandru din palat şi merse la grajduri, acolo unde era calul său, încălecă şi plecă în galop, dorind să rămână singur cu gândurile lui. Inima îi dădea ghes să plece după fata Prierului, dar gândurile nu-i dădeau pace. Ştia că nu va fi o călătorie şi o misie tocmai uşoară, dar tocmai asta îi stârnea dorul de ducă. “Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri” îşi spuse şi găsi de cuviinţă să se întoarcă la palat. Intră şi merse la Împărat spunându-i că va face acest drum căci ştie, că cine îşi încredinţează lucrările în mâna lui Dumnezeu aceluia sigur îi vor izbuti planurile. Îi mai spuse că într-o săptămână vrea să plece şi îl roagă să-i pregătească cele de drum şi cele de trebuinţă pentru când va ajunge la Prier să-i ceară fata. În acest timp, toată ziua stătea la grajd pregătindu-şi calul şi armele sau în capelă rugându-se Domnului să nu-şi întoarcă faţa de la el, să-i îndrume paşii: “o Doamne, tu ai învăţat leul şi şoimul cum să vâneze şi să le fie bine cu ajutorul dinţilor şi al ciocului. Învaţă-mă cum să vânez cu cuvintele ca să nu-mi fac duşmani şi să-mi fie cu izbandă în toată intreprinderea mea”.
După ce luă de la Verde Împărat carte şi daruri pentru Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă, îşi luă ziua bună şi plecă fără a şti încotro s-o apuce. Ei dar iată că plecă Leandru al nostru şi merse şi merse până ajunse la horatul zmeilor. Acum toată împărăţia lor era pustie şi peste tot erau stârvuri şi leşuri ciugulite de corbi lacomi, sau sfârtecate de tot felul de dihănii. Deodată în marginea drumului zări un pui de solomâzdră ce se chinuia să scape de urmărirea unui corb nesăţios. Dar oricât se străduia să se pitească, petele galbene o dădeau de gol şi ciocul corbului o ajungea din urmă. I se făcu milă de mica făptură şi alungă pasărea luand-o în ocrotirea sa. Abia când ajunse într-un loc mai ferit ăi fără zburătoare, îi dădu drumul în iarbă şi puiul dispăru printre frunzele de brusture, nu înainte de a-i lăsa un mic solzişor galben în palma.
Merse Leandru ce merse, zi de vară până-n seară şi din seara-n ziua iară şi de ce mergea lumea se schimba, până şi iarba şi pomii şi pământul toate erau altfel de parcă s-ar fi întors iarna aşa arătau toate. Întâi pomii îmbobociţi şi apoi golaşi şi fără nici un boboc ca în plină iarnă, iar iarba se ghemuise pentru ca până la urmă să se ascundă cu totul sub pământ la căldură, căci peste pământul pustiit se aşternea o pătură subţire de zăpadă pufoasă. Dar iată că în zarea-ndepărtată în aburi înveşmântată era cetatea Prierului şi Palatul său de Cleştar care sclipea în razele soarelui ca un giuvaier. În apropierea palatului era un crâng şi ajuns acolo, Leandru opri, îşi primeni hainele de drum, îşi îngriji înfăţişarea pentru a nu se arăta în faţa Prierului ca un nimeni. Ajunse apoi la poarta palatului şi bătu cu stăruinţă chiar dacă se lăsa înserarea. Nu trecu mult şi la poarta palatului îşi facu apariţia însuşi stăpânul, Prier. Înfăţişarea acestuia ar fi îndepărtat orice fată căci ochii lui erau roşii ca focul şi se ascundeau sub perdeaua deasă a sprincenelor. Urechile erau prelungi şi rotunde ca ale leilor iar gura ascundea dinţi uriaşi ca ai mistreţului, dar Leandru al nostru îşi ţinu firea şi ceru găzduire spunând că avea poruncă şi carte împărătească. Prier îl pofti să intre şi după ce îl conduse şi-i arătă camera de găzduire îi spuse că-l aşteaptă la masă pentru a ospăta şi a discuta. După ce se aranjă, luă cartea şi darurile de la Verde Împărat şi coborâ în camera de ospeţie. Focul ardea vesel şi era destul de plăcut în încăpere iar la masă nu erau decat Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă. Leandru se înfăţişă după cuviinţă, făcu o plecăciune în faţa fetei şi aşteptă să fie poftit. Prier îl pofti să ia loc şi abia atunci îndrăzni Leandru să-i înmâneze cartea şi darurile aduse. Ziurel de Ziuă tăcea şi nu spunea nimic dar cu ochii pe ascuns, tot la Leandru al nostru pentru care prinsese drag chiar de când îl văzuse. Şi cu toate că era fată, lui Leandru nu putea să nu-i placă boiul şi alcătuirea gingaşă a fetei. Prier citi cartea de la împărat şi întrebă de ce nu venise chiar acesta să-i ceară fata de soţie.
Leandru găsi cuvinte de laudă pentru prietenul şi stăpânul său şi spuse că treburi mult prea grele îl împiedicase pe acesta să vie şi ceru iertare în numele lui.
#302457 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a IVa - de cosmacpan la: 14/04/2008 07:32:55
-Oglinda reflectă chipul omului, dar ceea ce este el cu adevăarat ne arată prietenii pe care şi-i alege, zise Ziurel de Ziuă. Dacă Verde Împărat are astfel de prieteni şi slujitori înseamna că nu poate fi decât un om de toată isprava tătucă. Dar cum de te-ai încumetat la o astfel de îndatorire voinice?
-Mărită domniţă, după cum se spune: nu poţi scăpa de ziua de mâine fugind astăzi de ea. Dacă asta a fost soarta şi rostul meu, unde puteam să mă ascund? Atâta timp cât mă ştiu curat şi neprihănit pot şi cred cu tărie în izbânda mea.
-Frumoase vorbe şti a rosti voinice, dar fata mea va fi doar a celui ce a reuşi să treacă de trei încercări uşurele ca păcatele lui.
-Dacă altă cale nu-i, mă prind în numele Împăratului să trec probele.
-Pentru început, ca să nu te spării, până mâine trebuie să faci ca toată grădina palatului să fie toată înflorită să pot culege flori pentru fata mea, Ziurel de Ziuă sau cum o mai alint eu Sburătorul visătorul pentru că atunci când este lună plina, pleacă în lume şi ţese visele oamenilor.
Leandru mulţumi pentru găzduire şi ospătare şi se retrase în camera lui. Ar fi vrut să plângă dar ştia că nu ajută cu nimic. Cum să facă să îndeplinească porunca Prierului? Căci totul în jur era numai zăpadă şi de unde atâta putere pe ea ca să facă florile să răsară? Se tot sucea şi se răsucea dar răspuns la întrebare nu găsea. Ar fi plecat chiar atunci dar nu îi sta în fire să dea bir cu fugiţii. Pe când stătea şi se tot întreba, în odaie apăru chiar naşa sa Zâna Zorilor, Crăiasa Florilor.
-Copila mea, grea sarcină ţi-ai asumat. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al meu o să izbândeşti, căci datoria naşei este să-şi ajute fina la greu şi la necaz.
-Cum pot să-ţi mulţumesc Zână dragă?
-Doar păstrându-ţi sufletul şi cugetul la fel de curate ca şi până acum căci nu uita ”cărarea celor neprihăniţi este ca lumina, a cărei strălucire creşte mereu până în miezul zilei, iar calea celor răi este ca întunericul gros şi ei nu văd de ce se vor poticni”. Acum culcă-te şi de restul lasă că ma ocup eu.
Se culcă Leandru al nostru iar dimineaţa când se trezi, toată grădină era plină de flori care mai de care mai frumoasă, pomii erau: unii înfloriţi alţii cu poamele date în pârg iar într-o parte a grădinii erau fragii pârguiţi, numai buni de mâncat. Ieşi afară şi culese un coşuleţ de fragi, câteva fructe pârguite şi un buchet de flori, apoi merse în sala de ospăţ unde erau Prier şi Ziurel de Ziuă. Aceasta primi coşuletul cu fragi şi mulţumi pentru flori iar Prier zâmbi, dar se vedea că nu e zâmbetul lui căci nu-i venea bine ca flăcăul să izbândească. În timp ce mâncau îi zise flăcăului:
-Nu că vreau să te sperii, dar dacă nu ai fi izbândit cred ca unde-ţi sunt picioarele acolo ţi-ar fi stat şi capul voinice.
-Mulţumesc Mărite Prier şi dacă în prima încercare am izbutit cred că voi izbândi şi cu celelalte două.
-Aşa e voinice. Cea ce-a doua încercare este mult prea uşoara pentru un voinic ca tine, dar să-ţi spun despre ce este vorba: până mâine dimineaţă trebuie să termini cea mai frumoasă broderie care s-a putut vedea vreodată ca să aibă fata mea de zestre.
-Bine Mărite Prier dar asta e treabă de femei nu de voinici ca mine, şi apoi nici o mândră crăiasă n-ar putea termina până mâine această lucrare.
-Ce-am zis e bun zis. Ne vedem mâine dimineaţa cu lucrul gata.
Urcă Leandru în camera lui şi găsi acolo toate cele de trebuinţă pentru broderia ce trebuia s-o facă. Îşi puse nădejdea în Dumnezeu şi se apucă de lucru, că doar era neîntrecută în astfel de treburi. Şi până spre seară apucase de migălise la un pom plin de roadă şi câteva păsărele şi ca un făcut, începură a i se îngreuna ochii şi aţipi cu acul în mâna. Cum adormi, îşi făcu apariţia Zâna Zorilor, naşa ei şi atinse ţesătura subţire ca pânza paiangului şi pe dată apăru o broderie cum nimeni nu mai văzuse până atunci: soarele cu toată căldura şi strălucirea lui, câmpul şi cu florile, cerul şi cu stele, norii călătorii şi paserile înaripate, păuni ce ciuguleau pe malul lacului şi peşti de aur ce înnotau prin undele clare, brazii si stejarii bătrâni care doineau vântului căruntului şi într-un colţ se zăreau şi munţii albiţi de timp şi de nea. Când se trezi dimineaţa şi văzu minunea, Leandru îşi dete seama de ajutorul primit şi mulţumi iar naşei. Se spălă, se primeni şi coborâ în sală unde era aşteptat. Ajuns în faţa prinţesei desfăşură broderia încât să o poată vedea în toată strălucirea şi frumeseţea ei, iar fata rămase fără grai căci nu se aştepta ca voinicul să izbândească. Prier mulţumi şi-i spuse că reuşise şi în cea de-a doua încercare căci nici el şi nici fata lui nu mai văzuseră asemenea lucrătură.
#302458 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a Va - de cosmacpan la: 14/04/2008 07:34:05
 Văd că esti mai priceput decât mi-am închipuit şi ca să nu mai aştepţi chiar amu fata mea îţi va spune şi despre ce-a de-a treia probă. Asta chiar va fi cea mai uşoară dintre toate.
 Mulţumesc Mărite Prier şi dacă până acum am izbândit nu văd de ce n-aş izbândi în continuare. Te ascult Mărită Domniţă.
 Spune-mi dacă şti care este prima şi cea mai plăcută lucrare a Domnului?
Leandru al nostrum, se aşeză ca şi când ar fi fost pus în încurcatura dar nu degeaba avusese el cei mai mari învăţaţi si cei mai pricepuţi meşteri. După ce-şi drese glasul răspunse:
 Poate că mulţi ar crede despre una sau alta că ar fi lucrarea cea dintâi, dar eu nu pot uita vorbele acestea pe care însăşi înţelepciunea le rosteşte: ”Domnul m-a facut cea dintâi dintre lucrările lui, înaitea celor mai vechi lucrări ale lui şi am fost aşezată din veşnicie înainte de orice început. Eu eram meşterul lui şi în toate zilele eram desfătarea lui”.
 Frumos ai grait voinice şi dacă şi Împăratul stăpânul tău este la fel de înţelept, atunci chiar că nu mai am nici o împotrivire, zise fata Prierului.
 Mărită domniţă, tot întelepciunea spune că: “eu iubesc pe cel ce mă iubeşte şi cel ce mă caută cu tot dinadinsul mă găseşte” şi trebuie să spun că eu nu-s decât un mic slujbaş al marelui Verde Împărat.
 Voinice Leandru, trebuie să recunosc că multă pricepere ai şi multe taine cunoşti, iar dacă n-ai fi reuşit poate că nu te-aş fi ucis căci am prins drag de curăţenia şi curajul tău. Acum chiar ştiu că fata mea va fi în siguranţă alături de tine până la curtea măritului Verde Împărat, ginerele meu. Dar totuşi spune-mi şi mie, cum de reuşeşti şi izbândeşti?
 Mărite Prier, în fiece seară, după rugăciunea obişnuită mă rog Domnului să-mi dea zile îndeajuns de multe pentru a-mi putea împlini datoria pe acest pământ şi mă mai rog să mă ajute să trăiesc fiecare zi ca şi cum are fi ultima. În felul acesta pot să trăiesc fiecare zi pe deplin şi fără regrete.
 Înţelept judeci fătul meu şi dacă nu ar fi fost vorba de Verde Împărat cu dragă inimă ţi-aş fi dat-o pe fica mea de soaţă.
 Îţi mulţumesc Mărite Prier dar eu n-am venit ca se înşel credinţa marelui Împărat, căci după cum se mai spune: “un sol rău cade în nenorocire dar un sol bun aduce tămăduire”. Dacă nu-ţi este cu supărare, când crezi că putem pleca spre palatul stăpânului meu?
 Dacă fata mea doreşte, şi mâine, dar cred că ne va trebui totuşi o săptămână ca să putem pregăti toate cele de trebuinţă pentru drum şi darurile pentru ginerele meu.
Treceau zilele şi Ziurel de Ziuă se preumbla cu Leandru prin grădina înflorită şi îl întreba câte şi mai câte despre Verde Împărat, despre credinţa şi vitejia lui şi alte câte si mai câte, dar mai mult dorea să fie în preajma voinicului nostru căci pe zi ce trecea i se părea tot mai drag. Într-o seară, pe când era în camera lui, Leandru se trezi cu Zâna Zorilor, Crăiasa Florilor care veni şi-i dădu un şip cu o băutură fermecată pe care trebuia s-o toarne fetei dacă dorea ca aceasta să nu mai umble pe lună plină, Sburător visător care ţese visele dezleagând iubirile. La timpul cuvenit când toate pregătirile erau gata, Ziurel de Ziua îşi luă rămas bun de la tatăl său, Leandru mulţumi pentru primire şi găzduire şi amândoi plecară spre palatul lui Verde Împărat.
Drumul era tot mai frumos şi zilele treceau tot mai repede iar fetei parcă îi părea rău că se termină călătoria. Şi de ce-l încerca pe Leandru, acesta tot mai departe se ţinea şi nu dădea decât răspunsuri potrivite. Ziurel îl prinse într-o zi singur şi-l întrebă de ce se ţine aşa de mândru şi rece şi nu vrea să-i răspundă.
 Mărită domniţă, din bătrâni ţin o vorbă la mare preţ: “păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” şi mai ştiu că “dacă locuinţa morţilor şi adâncurile sunt cunoscute Domnului, cu atât mai mult inimile oamenilor” aşa că te rog să mă ierţi pentru răceala mea dar mi-am jurat să fiu credincios Împăratului.
Din acel moment nici Ziurel nu mai zise nimic şi nici Leandru al nostru nu mai zise, căci nici nu avea cum să mărturisească şi să spună că el este tot fată şi că doar straiele şi purtarea îi erau de voinic. Ajunseră ei la curtea lui Verde Împărat şi acesta nu mai putea de bucurie şi era mândru de credincioşia şi curajul pajului său de încredere. Dar unul dintre slujitori, cel care până să vină Leandru la curte era sfetnicul de taină, avea ciudă şi nu-l putea suferi pe acesta pentru izbânzile lui. Şi azi aşa, mâine aşa, începu a turna otravă în sufletul şi urechile împăratului, ba că viitoarea soţie are ochi numai pentru Leandru, ba că acesta cine ştie ce o fi făcut şi o spus tot drumul şi câte şi mai câte. Încăt la un moment dat Împăratul parcă începu să vadă şi să audă ceea ce nu era şi de unde până atunci era nedespărţit de Leandru acum abia dacă îl mai chema. Ba parcă acum chiar i se părea că Leandru îi ţine calea şi îi face ochi dulci viitoarei lui soţii.

(mai e si maine o zi)
#302459 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Partea a VIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:14:33
Ar fi vrut să scape acum de el dar nu ştia cum să facă. Sfetnicul cel netrebnic chiar îi spuse Împăratului că dacă l-ar trimite pe Leandru să-i aducă o scânteie din focul viu, tocmai de unde se bat munţii cap în cap poate că pe acolo îi vor rămâne oasele şi în felul acesta ar putea scăpa de el. Împăratului îi plăcu şiretlicul şi-l chemă pe Leandru la el.
-Bunul meu paj, sunt mândru de tine şi te rog să mă ajuţi. Mândra Ziurel de Ziua şi-a dorit foarte ca până la nuntă să aibă o scânteie din focul viu, tocmai de unde se bat munţii cărunţii cap în cap. Ştiu că ţii la mine şi la viitoarea mea soţie şi te rog să mă ajuţi ca să nu mă fac de ruşine.
-Grea dorinţă are domniţa, dar cu credinţă vom izbândi, Maria ta. Mâine plec la drum şi într-o săptămână trag nădejde să mă întorc.
-Ştiam că pot să am încredere în tine Leandru, mai zise împăratul fericit că va scăpa de pajul său.
În noaptea aceea Leandru se rugă de Zână Zorilor naşa sa să vină să-i ceară sfatul şi-abia într-un târziu aceasta apăru.
-Ce s-a întâmplat? De ce m-ai chemat?
Leandru îi povesti despre dorinţa prinţesei şi rugămintea Împăratului şi-i ceru sfatul, căci nu ştia cum să izbândească.
-Să ştii că asta nu-i dorinţa prinţesei căci Împăratul ţi-a pus gând rău şi vrea să te piardă. Îmi pare rău, dar de acum nu mai pot să te ajut, va trebui să te descurci singur. Să nu uiţi niciodată că “cel rău fuge fără să fie urmărit dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr”. Ai grijă să-ţi fie inima şi cugetul curate ca şi până acum şi pune-ţi toată nădejdea în grija Domnului.
Atâta mai spuse şi dispăru într-o ceaţă aurie. A doua zi, Leandru îşi lua armele, încălecă şi plecă în lume căutând locul unde se băteau munţii cărunţii în capete. Merse ce merse, zi de vara până-n seară şi din seara-n ziua iară şi tot drumul avea însoţitori soarele cu florile şi luna cu stelele. Dar iată că într-o zi văzu în zarea îndepărtată o coloana de foc ce străpungea cerurile. Prinse curaj şi merse până când ajunse la poalele munţilor cărunţilor ce se băteau în capete şi dintre care izvora focul viu. Lăsă calul să pască şi plecă pe poteci spre vârf. După mult chin şi suferinţă din cauza căldurii dogoritoare, ajunse tocmai sus spre vârfuri dar poteca se sfârşea chiar acolo unde erau cele trei vârfuri de munte ce se izbeau tot timpul şi nu era cu putinţă să se strecoare printre ele ca să ia o scânteie de foc viu. Încercă să se strecoare dar era cât pe-aci să fie strivit. Se uita şi nu ştia cum să facă să treacă dincolo. Atunci ca prin minune îşi aminti de puiul de solomâzdră şi de solzişorul galben. Îl scoase din sân din legătura unde-l pusese bine şi nici nu-şi termină bine gândul că se şi trezi cu ea lânga el.
-Iată că pot să-ţi întorc binele făcut. Aşteaptă numai şi-ţi voi aduce focul viu mai zise, apoi dispăru printre cele trei creste care se băteau cap în cap.
Nu trecu mult şi apăru ducând în gură un căuş de piatră pe care îl lăsă în palma lui Leandru. În el strălucea scânteia de foc viu.
-Fie ca zilele să-ţi fie senine şi fără grijă şi fie ca inima ta să fie la fel ca şi până acum, mai zise salamandra după care dispăru printre stânci.
Leandru nici nu apucă să mulţumească, atât de iute dispăruse vietatea printre stânci. Luă poteca şi coborâ la poale unde-l aştepta calul. Încălecă şi ajunse la palat aşa cum promisese. Când îl văzu împăratul nu mai ştia ce să zică şi ce să creadă căci deja îl vedea mort şi uitat de lume. Leandru merse drept la Ziurel de Ziuă şi îi înmână căuşul de piatră lucitoare cu focul viu, dar cum mergea el tot palatul se lumina de la puterea şi tăria acelei scântei. Fata luă căuşul şi mulţumi de dar măcar că pe faţa ei se vedea că nu ştie nimic. Împăratul făcu feţe feţe apoi îi spuse pajului că se poate retrage pentru a se odihni.
#302808 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a VIIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:16:42
Când văzu sfetnicul cel pizmaş şi această ispravă reusită nu mai putea de ciudă şi atunci îi şi veni o altă răutate în minte. Se duse la împărat şi îi spuse că poate i s-a părut dar parcă zărise nişte priviri ascunse între Leandru şi Ziurel de Ziua şi câte şi mai câte că Împăratului i se înverzi inima şi viaţa de ciudă. Tot el îi mai spuse că pe tărâmul Zânelor ielelor, este o fântână cu apă vie dar că nimeni nu poate lua apă fără să fie pedepsit de iele ori cu luarea minţilor ori cu prefacerea în stană de piatră. Atat i-a trebuit Împăratului.
Nu trecură două zile şi iar îl chemă pe Leandru şi îi spuse că mireasa doreşte ca până la nuntă să aibă şi o cofiţă cu apă vie de la fântâna de pe tărâmul ielelor. Acesta spuse că numai credinţa în Dumnezeu îl va ajuta să izbândească şi de asta data. Îşi luă armele şi calul, plecând abătut ca vai de el, căci nu ştia cum o va scoate la capăt în această încercare. Merse ce merse, zi de vară până-n seară şi din seară-n ziuă iară dar de ce mergea tot mai abătut era. Mai că ar fi înturnat calul şi ar fi plecat acasă la părinţii săi, dar ştia că nu poate umple de ocară numele tatălui său. Cum mergea aşa, odată vede în marginea drumului o floricica vineţie şi îşi aduse aminte că aceasta ajuta la pregătirea unei băuturi adormitoare. Atunci mulţumi din inimă Domnului pentru gândul bun. Coborâ de pe cal şi începu să culeagă florile acelea şi încă două feluri, care fierte împreună dădeau o licoare adormitoare. După ce pregăti licoarea, porni iar la drum şi după căutări şi încercări ajunse pe tărâmul Ielelor, Zânelor frumoaselor ce stăteau şi păzeau fântâna cu apă vie. Lăsă calul acolo şi pătrunse cu teamă.
Nu merse el prea mult şi odată se trezi în faţă cu cea mai mare dintre ele. Aceasta vru să-l prefacă într-o stană de piatră dar când vazu frumuseţea şi tinereţea lui i se făcu milă. Îl întrebă ce caută prin părţile alea pe unde nu călca picior de om pământean. Atunci Leandru spuse o poveste despre un copil sărman şi oropsit, fără de părinţi şi fără nimeni pe lume ce a plecat să-şi caute norocul şi că aşa a ajuns pe acele tărâmuri pline de pace şi linişte. O întrebă dacă nu are nevoie de o slugă pentru un blid de mâncare şi un rând de straie. Aceasta îl primi bucuroasă căci multe treburi aşteptau o mână de voinic pentru a fi terminate. Îl luă şi merseră împreună spre palatul lor. Chiar la uşa palatului Leandru văzu fântâna cu apa vie dar o făcu pe prostul şi întrebă care este rostul acestei fântâni aici lângă uşa palatului. Zâna îi spuse că aceea era fântâna minunată cu apă din care ia Domnul de udă pământul atunci se împlineşte sorocul. Şi ele stau acolo s-o păzească pentru ca nici o frunză, nici o pasere şi nici o vietate, ca să nu mai vorbim de mână de om, să nu atingă apa şi s-o tulbure. Deci îi spuse că orişice s-ar întâmpla să nu se apropie de acea fântâna căci îşi va pierde viaţa.
Leandru se prinse şi asa ajunse sluga Ielelor, Zânelor stăpânelor. Începu a aranja treburile pe lângă palat şi într-o zi le spuse că poate să le prepare o mâncare aşa cum învăţase mai de demult de la un bătrân priceput. Acestea se prinseră râzând de el că nu va putea face o mâncare ca lumea. Atunci Leandru pregăti o mâncare aşa cum numai el ştia iar c ând termină ceru şi o cofă cu vin căci mâncarea aceea trebuia stropită cu vin la sfârşit. Mâncau zânele şi se minunau de priceperea flăcăului nostru. Acesta asculta bucuros laudele lor iar la final le puse vinul dres cu licoarea ce o pregătise, în cupele de aur. Zânele ielele mâncară şi băură pe săturate şi spuseră că niciodată nu mai mâncasera o mâncare atât de gustoasă. Dar nu apucară să termine cu laudele că pe dată le căzu capul greu pe masă. Vezi bine că îşi făcuse datoria licoarea pregătită. Atunci ieşi tiptil din încăpere, luă o cofiţă curată şi nu se opri până afără lânga uşa palatului, la fântâna fermecată. Luă apa uşurel ca să nu tulbure apele apoi se dezbrăcă şi se cufundă în apa înmiresmată şi parfumată. Ieşi iute, se îmbrăcă, luă cofiţa cu apă şi pe aici îţi e drumul. Nici nu apucă el să iasă bine pe porţile palatului că odată începu fântâna a bolborosi şi mai apoi începu a scoate tot felul de strigăte şi de vaiete de hăuleau codrii şi văile de jur împrejur. Dar în acest timp, Leandru al nostru nici că se oprea. Cu greu ajunse la hotarul ielelor şi se pregătea să încalece când se auzi strigat. Întoarse capul şi văzu toate Zânele ce veneau în fuga mare să-l prindă. Încăleca iute pe cal şi porni într-o goana nebună, ştiind că dacă îl vor prinde va fi vai de capul lui. Cea mai mica dintre ele se opri şi zise urmată şi de celelalte:
-Voinice, voinice, apă ai luat, fântâna ai tulburat şi nici măcar o sărutare nu ne-ai dat.
-O voinic, voinic, frumos, şi călare şi pe jos, apa ne-ai furat şi ca un fur ai plecat. Nici rămas bun nu ţi-ai luat, zise alta zână.
#302809 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a VIIIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:20:43
Ajunseră ele la hotar peste care nu puteau trece şi atunci cea mare zise cu obidă în glas:
-Fiindcă ne-ai minţit şi ne-ai prăduit, de apă curată, apă fermecată, pedepsit să fi şi cât ai trăi, drumul să încurci şi să nu ajungi de unde-ai venit şi cum ai plecat. Căci de eşti băiat, să fi blestemat şi să te prefaci în fată urâtă şi de toţi gonită şi neîmplinita, iar de vei fi fată, tu să te preface, în baiat de soi să te-ntorci la noi ca să ne slujeşti, să te mântuieşti.
-Ba eu n-oi veni, n-oi mai osteni, voi rămâne-n lume ca să fac tot bine, mai zise Leandru al nostru şi îşi văzu de drum.
Abia când ajunse destul de departe opri şi coborâ de pe cal. Atunci îşi dete seama că blestemul Ielelor zânelor s-a împlinit şi văzu că acu este băiat şi nu mai este fată. Îi mulţumi Domnului că avuse grijă şi îi scăpase viaţa şi din această încercare şi zise în sinea lui: "De astăzi încep o viaţă nouă. Astăzi voi lepăda vechea mea piele ce se va transforma în praf. Voi merge cu fruntea sus printre oameni şi ei nu vor şti că de astăzi sunt un om nou cu o viaţă nouă". Merse Leandru şi merse până într-o seară când reusi de ajunse la palatul lui Verde Împărat. Întra în sala de ospeţe, îngenunche în faţa lui Ziurel de Ziuă şi întinzându-i cofa îi spuse:
-Mărită prinţesă iată că am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să împlinesc şi cea de-a doua poruncă a Măriei tale.
-Cea de-a doua poruncă?
-Da Mărita prinţesa, am adus cofa cu apă vie de la fântâna ielelor.
-Îţi mulţumesc voinice Leandru.
Ziurel de Ziuă se tot uita dar nu ştia ce s-a întâmplat căci vedea ceva schimbat la Leandru dar nu ştia ce anume. Poate vocea? Poate chipul? Poate… oricum, era acelaşi dar totuşi altfel. Şi voinicul nostru se uita acum cu alţi ochi la Prinţesă dar legământul făcut era sfânt şi nu-l putea încălca. Împăratul care tot facea feţe-feţe, nemaiştiind ce să zică îl pofti la masa şi îl rugă să le povestească prin ce întâmplări a trecut, dar Leandru mulţumi cu smerenie şi ceru voie să se retragă pentru a se primeni şi a se odihni puţin după drumul lung. Împăratul îi dete voie şi rămase ca a doua zi să se întâlnească şi să povestească. Prinţesa îl întrebă atunci ce se întâmplă şi ce este cu poruncile acestea iar Împăratul îi mărturisi că dorise să-i facă trei surprize ca dar de nuntă şi atunci îl rugase pe Leandru să le împlinească. Noaptea însă îl chemă pe sfetnicul cel pizmaş şi îl întrebă ce mai poate face, căci şi-n cea de-a doua încercare dăduseră greş. Acesta se gândi ce se gândi şi îi spuse Împăratului să-l trimită în Casa Morţilor ca să-i aducă prinţesei calul negru şi turbat, de trei ori înaripat iar din această încercare sigur nu va mai scăpa, căci nimeni nu a fost în lumea de dincolo care să se întoarcă viu şi nevătămat.
A doua zi Împăratul îl şi chemă pe Leandru şi îi spuse că peste o săptămână va avea loc nunta şi prinţesa dorea să aibă înhămat la trăsură, nici mai mult nici mai puţin decât chiar calul negru din Casa Morţilor care trece sufletele peste pragurile întunecate. Leandru când auzi, simţi că parcă se despică cerurile şi-i cad toate în cap, dar nu putea da înapoi.
-Mărite Împărate, grea încercare mai ai pentru mine. Vreau să-ţi aduc aminte că după nunta Măriei Tale se termină şi învoiala noastră şi aş vrea să mă întorc la palatul unchiului meu, vecinul tău. Aş putea oare să mă duc după ce mă voi întoarce din aceasta calatorie, fără a mai rămâne la nuntă? Se poate?
-Şi-adică să nu rămâi la nunta mea voinice? Ce ar zice lumea?
-Am spune că o carte de la unchiul meu m-a chemat degrabă acasă.
-Om vedea.
Leandru îşi lua armele şi calul şi plecă în lume fără a şti încotro s-o apuce. Plecă şi mai că-i venea să plângă, dar dacă nu plânsese când era fată cum ar fi plâns acum când era ditamai flăcăul? Plecă el, şi merse şi tot merse, şi pe unde oprea şi întreba nimeni nu ştia a-i răspunde. Poate că ar fi chemat-o în ajutor pe Zâna Zorilor dar aceasta îi spusese că nu mai poate să-l ajute. Ştia că numai la Dumnezeu îi este speranţa dar nu bănuia cum l-ar putea ajuta nici chiar Măritul Părinte. Merse el ce merse şi nici nu băgă de seamă că se afundă tot mai mult într-un pustiu dogoritor că însăşi neliniştea lui. Abia când se lăsă seara văzu unde se află şi îşi zise că mai bine moare acolo decât să se întoarcă în lume fără izbândă. Şi merse prin noaptea rece şi înstelată a pustiului iar într-un târziu, ostenit, coborâ de pe cal pentru a-l lăsa să-şi tragă sufletul. Se aşeză şi se culcă la poalele unei ridicături mari de piatra ce se bănuia neagră pe cerul nopţii.
Dimineaţa, când se trezi, vazu că dormise la poalele unei zidiri de piatră dar poate că urieşii sau zmeii o ridicaseră căci pietrele erau cât o casă de om şi erau nenumărate de astfel de pietre puse una peste alta, zidire ce se termina cu un ţugui ascuţit şi aurit. Încerca să-i dea ocol şi văzu că are patru laturi cu trepte uriaşe care întreceau înălţimea unui om. Pe una din laturi văzu o poarta mare ce închidea tot întunericul din lume.
#302810 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a IXa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:23:02
Poate că aceea era trecerea spre lumea de dincolo îşi zise. Lăsă calul să-şi poarte singur de grijă şi după ce făcu trei mătănii şi spuse câteva rugăciuni de încurajare şi întărire, pătrunse în întunecimea aceea. Nu făcu el nici suta de paşi şi simţi că-I vine cineva în întâmpinare. Îşi pregăti paloşul şi aşteptă să vadă ce este, iar când simţi făptură în faţa lui ridică paloşul să lovească.
-Cum se face că ai ajuns şi prin aceste părţi voinice? auzi dar de văzut nu vedea nimic.
-Numai nevoile îl împing pe om la drumuri lungi şi la încercări pe măsură. Dar cu cine vorbesc? Căci paloşul nu ştie dacă-mi eşti prieten sau duşman?
-Cine altul voinice decât puiul de zmeu căruia i-ai dăruit viaţa când cu războiul cela cumplit. Poate că acum voi putea să-ţi întorc binele făcut, cu toate că în acel război au fost omorâţi toţi cei din neamul meu.
-Ştii bine că dacă nu erau păcatele mari şi voinţa celui de sus nu s-ar fi prăpădit toată seminţia voastră.
-Atâta timp cât stăm de vorbă înseamnă că Celui de Sus I s-a făcut milă şi a dorit să mai rămână şi cineva din seminţia mea pe acest pământ. De când ne-ai scapat, pe mine şi pe aceea care îmi va fi soaţă, ne adăpostim aici şi facem ce putem pentru un loc de hodină şi ceva mâncare, căci nu mai avem curajul de a ieşi în lumea voastră. Dar cu ce treburi pe-aci prin Casa Morţilor?
Leandru îi povesti despre porunca prinţesei şi despre dorinţa lui de a o îndeplini. Zmeul îi spuse că aceasta nu poate fi dorinţa unei prinţese, a unei femei, ci numai a unuia care vrea să-l prăpădească şi să scape de el. Îi spuse să aştepte afară că îi va aduce el calul negru şi turbat, de trei ori înaripat care nu sufera suflet de om viu. După aceea scoase o punguţă cu un praf fermecat şi îi mai spuse că pentru a-l putea stăpâni trebuia să-i sufle pe nări din acel praf şi atunci calul îl va şti de stăpân. Plecă zmeul iar Leandru se apropie de ieşire căci nu putea suferi întunericul acela gros şi umed ca însăşi moartea. Nu trecu mult şi iată că apăru din întumecine zmeul care se chinuia să tragă de căpăstru o întunecime de cal mândru şi fioros totodată cu trei părechi de aripi ce cuprindeau toată încăperea aceea. Când se apropiară destul, Leandru scoase din praful cela fermecat şi îl suflă în nările Întunecatului care pe loc se cuminţi şi se potoli devenind ca mielul. Atunci Leandru îl luă de căpăstru şi îi mulţumi din suflet zmeului pentru binele făcut după care îşi luă ziua bună şi plecă spre palat.
Dar dacă la dus era cătrănit şi nici nu vedea pe unde merge, acum de drag mergea căci avea lângă el cel mai frumos cal de pe lume şi ştia că acum putea să plece în sfârşit acasă la părinţii lui. La un popas îşi lăsă calul să pască şi încălecă pe Întunecatul dorindu-şi să zboare ca vântul şi ca gândul străbătând pământul, să zboare ca păsările răscolind cerurile. Nu-şi termină bine gândul că odată se ridică Întunecatu până în tăria cerurilor şi de acolo încă odată până la calea stelelor şi de acolo coborâ ca o săgeată şi înconjurând pământul coborâ chiar în locul de unde plecase.
-Mulţumit stăpâne?
-Dacă ştii să citeşti şi gândurile chiar că eşti cel mai priceput şi fermecat cal pe ce l-am văzut. Dar din păcate nu-mi este dat mie să am un astfel de cal, căci eu doar te duc în dar Împăratului Verde şi miresei lui, Ziurel de Ziuă.
-Nedesluşite sunt căile Domnului voinice. Spune-mi rogu-te dragă ţi-i fata?
-Ce gânduri sunt astea, căluţul meu? Am un legământ şi am să mi-l ţin, chiar dacă s-ar surpa pământul şi m-ar înghiţi cu tot cu gândurile mele necurate.
-O stăpânul meu. Cine a adunat vântul în căuşul pumnilor lui? Cine a strâns toate apele în haina lui? Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele? Din toată neştiinţa mea, toate acestea nu le poate face decât cel nebun sau cel ce iubeşte cu înfocare. Şi mai ştiu că, mai bine o mustrare pe faţă decât o prietenie ascunsă. Poate că ar trebui să-ţi deschizi inima şi să mărturiseşti totul.
-Niciodată. Niciodată. Mai bine mor decât să fac o astfel de ruşine numelui tatălui. Nu pot să vin ca un fur pe ascuns, să junghii inima care m-a iubit şi să străpung mâna întinsă. Dar ajunge cu vorba. Să mergem dar ca să ajungem la timp.
#302811 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a Xa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:25:19
Ar fi vrut să zboare ca vântul dar ştia că nu se poate să apară în faţa Împăratului şi a întregii curţi călare pe calul de dar al prinţesei. Călare pe calul său, ajunse la curte chiar în ziua în care se pregătea nunta. Împăratul şi viitoarea Împărăteasă erau în sala tronului şi aşteptau să plece la biserică. Uşile se deschiseră şi apăru Leandru care îi pofti afară pentru a vedea mândreţea de cal ce va fi înhămat la caleaşca împărătească. Împăratului mai că îi veni rău când îl văzu pe flăcău viu şi nevătămat dar îşi muşcă limba şi răspunse cu un zâmbet plin de miere şi venin.
Ziurel de Ziuă, odată se însenină când îl văzu pe Leandru viu şi nevătămat şi dacă nu ar fi venit din vechime poate că atunci a fost spusă prima oara vorba ca: “aşa cum răspunde în apă faţa la faţa tot aşa răspunde inima omului inimii omului”. Împăratul băgă de seamă la cele priviri nevinovate dar inima lui se înverşuna şi mai tare. Ieşiră cu toţii în curte şi văzură mândreţea de cal ce era chiar aşa cum se povestise. Ziurel de Ziuă nu mai ştia ce să mai spună, iar Prier tatăl ei care fusese şi el chemat la nuntă, începu a povesti despre credincioşenia şi curăţenia lui Leandru şi vorbele acestuia pline de dragoste pentru prietenul şi stăpânul său Împăratul.
-Cum slugă netrebnică, eu sunt prietenul tău? Rosti Verde Împărat care se făcu la faţă precum îi era numele.
-Iertare Mărite stăpân. Au fost vorbe necugetate.
-Fiule, nu se poate să te mânii numai pentru atâta lucru chiar în ziua nunţii tale, rosti Prier care văzu acum adevărata faţă a Împăratului. Ar fi vrut, dar nu mai putea da înapoi, chiar dacă îi părea rău de alegerea făcută.
-Dacă acum îi trec cu vederea un lucru de nimic, mâine la ce mă pot aştepta? Poate că va dori chiar să-mi ia tronul? Ori poate soaţa?
-Mărite Împărate, chiar acum îmi voi lua ziua bună şi voi pleca spre casa şi împărăţia unchiului ce mă aşteaptă, şi nu-ţi voi mai necăji zilele. Şi apoi…..
-, acum vrei să pleci? Fără învoirea mea?
Nu-şi termină însă vorba Împăratul că odată scoase paloşul şi reteză capul voinicului nostru. Toată lumea rămase înmărmurită căci nimeni nu se aştepta la o asemenea răsplată pentru credincioşia şi supunerea voinicului. Ziurel de Ziuă nu putea crede că soţul său poate face omor chiar în ziua nunţii lor.
-O fiu nelegiuit. Aşa şti tu să răsplăteşti binele făcut? Aşa te porţi tu cu cel ce şi-a primejduit viaţa pentru tine şi care ţi-a peţit cea mai frumoasă şi mai mândră fată de pe tot cuprinsul lumi? Asta este răsplata ta pentru tot binele făcut? Dacă asta este purtarea ta, atunci şi sfârşitul tău să fie pe măsură şi de învăţătură, zise Întunecatul.
În aceiaşi clipită îl înşfăcă pe împărat şi pe sluga cea pizmaşă şi se înălţă cu ei până la calea stelelor după care le dădu drumul încât până jos, aceştia se făcură miş-fărâmiş că nici bucăţică nu mai rămase din ei. Apoi coborâ în curtea palatului şi îi spuse fetei ce trebuie să facă cu scânteia de foc viu şi cu cofiţa de apă vie. Ziurel de Ziuă se duse în fugă şi aduse cele cerute. Puse la loc capul flăcăului, turnă un stopuşor din focul viu în gura acestuia şi apoi o înghiţitură de apă vie, după care unse rana cu apă vie şi nu trecu mult şi Leandru se ridica viu şi nevatamat. Toată curtea, văzând minunile întâmplate într-un timp aşa de scurt căzu în genunchi rugându-l pe Leandru să le fie împărat şi stăpân, căci acum toţi ştiau cât de curat la cuget şi drept la judecată este. Leandru le spuse că nu poate face acest lucru căci unchiul său îl aşteaptă acasă. Atunci cel mai bătrân sfetnic ieşi în faţă şi zise:
-Nu te supăra pe noi Măria Ta, dar dacă ţii câtuşi de puţin la această împărăţie şi la toţi supuşii ei, nu ne părăsi, căci după cum bine şti, împăratul nu are nici un urmaş şi dacă rămâne fără stăpân turma se răzleţeşte sau o sfârteca lupii. Îndură-te de noi şi nu ne lăsa să ne trecem restul de viaţă în războaie şi lupte cumplite. Pentru că dacă nu ai fi fost drept în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu, nu ai fi izbândit asupra acestei ultime încercări: Moartea.
#302812 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
partea a XIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:26:26
Prier îngenunche şi el şi-i recunoscu lui Leandru dreptul la tron precum şi bună purtarea şi credinţa.
-Maria Ta, te-aş întreba acum dacă poţi să-ţi îndrepţi privirile către fica mea cu dragoste sau trebuie să plecăm înapoi la palatul nostru?
Atunci apăru dintr-o ceaţă aurie chiar Zâna Zorilor, Crăiasa Florilor mărturisind că nu putea să lipsească de la nuntă, tocmai naşa de botez iar la un semn apărură din senin şi părinţii fetei, adică ai lui Leandru. Şi pentru că toate acestea se petrecuseră cu voia şi îndurarea Celui de Sus, şi mai ales pentru ca Ziurel îi era mai dragă decât însăşi viaţa, Leandru nu mai avu ce spune şi se porni o nuntă cu adevărat împăratească şi după nuntă fură înscăunaţi pe tronul de domnie. Şi trăiră fericiţi avându-se unul pe altul şi dacă nu au murit, poate că mai trăiesc şi astăzi împărăţind cu cinste şi dreptate.
Dar tot trebuie să vă mai spun că în noaptea nunţii, Leandru îi turnă soţiei sale în vin licoarea fermecată dată de naşa sa şi din acel moment Ziurel de Ziuă îşi pierdu puterea şi nu mai ieşi în nopţile cu lună plină ca sburător visător care ţese visele şi leagă dragostile şi chiar dacă mă întrebaţi tot n-aş putea să vă spun cine se mai ţine acum de trebuşoara asta.
Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea mea, şi-aş mai scoate-una din traistă dar mă grăbesc către casă. Dar şi mâine este-o zi şi poate ne-om întâlni. Noapte bună, somn uşor, să-mi creşti mare crăişor, somn uşor, vise plăcute, îngerii să te sărute.

(s-a sfarsit)
#302813 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ufffff - de Intruder la: 15/04/2008 09:28:48
pane pai daca m-apuc sa citesc toate cele 11 parti, ma iau astia cu targa si ma duc la zumbaicici sa ma-mpozeze.
n-are nimic, n-au intrat zilele in sac si nici vaca nu sta sa fete acum.
daca-i cu happy end, stau linistit.
vorba vine linistit, ca-s tanar inca si am shefi si nimeni nu vine sa zica "du-te ba, acasa si dormi cat poti de mult".
vise placute, fetele sa te sarute...:))
intrudere, pauza s-a terminat. treci la shmotru!
#302822 (raspuns la: #302813) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de GloriaVictis la: 15/04/2008 09:51:54
ctrlC+ctrlV -> leandru.doc. Citesc acasa, mai pe seara... :-)
#302830 (raspuns la: #302813) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Si daca erai sultan ce te faceai 1001 de nopti? vezi tot mai bine la servici... - de cosmacpan la: 15/04/2008 15:29:26 Modificat la: 15/04/2008 15:30:01
macar ai de unde alege: sefi, sefutzi si obiditzi, da las ca la pauza urmatoare ridic io capacu nitzel si-ti dau si o lingura de aghiazma d-aia d-a-noastra 80 degrees
#303044 (raspuns la: #302822) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de anitzasmile la: 15/04/2008 18:37:25
cata rabdare ai avut sa scrii toata povestea!!!

#303156 (raspuns la: #303044) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nu sa pune, - de cosmacpan la: 15/04/2008 19:05:08
ca pana a scos Intrusu scrisoarea aia pierduta sau a treia parca ce ierea sa fac? sa obosesc?
#303166 (raspuns la: #303156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cosmacpan - de zaraza sc la: 16/04/2008 10:45:23
Multumesc fain de poveste,
Dar s-a terminat si nu mai este :(

I-a venit randul, cand cu gandul n-am gandit...na, ca vorbesc ca in poveste ;)

un amanunt...se scrie a coborî, cand e ultima litera in cuvant, e totdeauna din i. Au incurcat astia regulile, parca-s blestemati de mama zmeilor :)

#303378 (raspuns la: #302813) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cosmacpan - de Areal la: 16/04/2008 16:13:52
Incantat!Niciodata nu am putut sustine un text lung, chiar daca aveam ceva de spus, cred ca sunt bun numai la short stories!
O carte buna cu un titlu asemanator si incitant:
''Leandrul alb'' de Janet Fitch.
#303580 (raspuns la: #303378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de anitzasmile la: 16/04/2008 17:07:53
ma bucur ca n-ai obosit :)
#303595 (raspuns la: #303166) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...