recomandari: Photoree - The collaborative image recommendation system
Ghidoo.ro - Descopera internetul interesant!

BLUES DE GULER ALB(ASTRU) - II

de Realdo la: 14/04/2008 07:44:48 modificat la: 14/04/2008 14:33:19 arata originalul
voteaza:
L-am lăsat pe Realdo în pasajul de la Unirea, cu căştile în urechi şi cu Bono strigând în ele: Hello, hello / We’re at a place called Vertigo.. Merge încet cu mulţimea turbionară, pe lângă zidul tapetat cu plăcuţe ceramice, varianta underground, de proastă calitate. În lumina impersonală a neoanelor, fiinţele care se vânzolesc într-o parte şi-n alta au oricum feţe cadaverice, imposibil de disimulat în zecile de minute cărora li se spune toaleta de dimineaţă.
În fiecare zi dată de Dumnezeu, de luni până vineri, îmi târăsc oscioarele prin galeriile Bucureştiului, în drum spre multinaţionala care-mi dă suficienţi bani încât să cumpăr, să consum, să mă abrutizez şi suficiente bătăi de cap ca să nu mai am timp de mine, de scris, de iubire, de viaţă. În fiecare zi mă îmbulzesc printre alte trupuri obosite care aleargă bezmetice spre nicăieri.
Spre nicăieri? Depinde cum priveşti lucrurile. De îndată ce metroul opreşte în staţie, se găsesc mereu trei-patru indivizi care-şi pun spiritul de competiţie la treabă şi o iau la fugă pe scări, să fie primii la capătul treptelor, să evadeze din pluton, de parcă sus i-ar aştepta un ovul pe care să-l fecundeze. Oamenii ăştia nu aleargă fiindcă întârzie la serviciu sau pentru că au prea multă energie neconsumată. O fac pentru că doar asta ştiu. S-a născut o nouă specie de ogari ce gonesc după un vânat imaginar. Au kerosen în sânge, îşi fac topuri şi piramide ale mereu altor idealuri materiale – întotdeauna materiale, au o viaţă ca un clip, ca o pauză publicitară în care te duci să te uşurezi, îţi mai iei o cutie de bere şi punga cu chips-uri. Dar când te aşezi din nou pe canapea, ai uitat deja la ce film te uiţi sau în ce film joci.
Culcă-te, nevastă-ta e şi ea oricum obosită, fiindcă are grijă Big Brother să n-aveţi vreme nici de regulat în timpul săptămânii. Maşinăria corporatistă nu încurajează explozia demografică, iar ideea de muncă peste program are ataşate zdrăngănelele consonante ale carierei promiţătoare, promovărilor ce aşteaptă după colţ, ş.a.m.d.; de-aici vine scena idilică de dormitor postmodern, cu el, ea şi un laptop. Dormi, iubito, eu trebuie să termin prezentarea asta pentru mâine.
Pentru spermatozoizii disperaţi care aleargă prin canalele seminale de la metrou, scările rulante nu sunt decât o modalitate de a alerga mai repede. În mod normal, pe scările rulante ai timp: să scrii un sms de bună dimineaţa femeii tale; să vezi în medie trei femei frumoase coborând pe parte cealaltă (asta dacă nu ai cui scrie sms); să citeşti fix cinci rânduri dintr-o carte; să închizi ochii şi să-ţi aduci aminte visul de azi-noapte. Ei (spermatozoizii), nu. Ei se grăbesc, se enervează pe fraierii care staţionează “neregulamentar”, dau din coate, stârnesc busculade şi – cel mai important - nu se uită niciodată înapoi, la propriu şi la figurat. Fiindcă cine ştie, poate mâine răsare soarele şi pe strada lor; poate n-o să mai trebuiască să călătorească cu metroul, poate vor fi posesorii fericiţi ai celei de-a unmilionpatrusuteşapte’ş’cincidemiioptsutetrei’ş’asea maşini care sufocă/ strangulează/ gâtuie/ afumă/ decibelizează până la imbecilitate şi împute iremediabil capitala mândrei ţări.
Mulţam fain, eu nu vreau aşa ceva. Sunt mulţumit cu micul meu secret: ai nevoie de patruzeci şi două de ore de nesomn ca să poţi visa în sfârşit ceva, după luni de zile de somn mort, neproductiv. Ai nevoie de extenuare, de oboseală extremă ca să poţi încerca măcar, cu degetul înmuiat în roua unei viziuni, delirul şamanic, Ideea care străpunge ca un burghiu cu cap widia straturile cheratinoase ale monotoniei. (Azi-noapte, primele vise după o sută de nopţi; primul, cu tata trecând cu doi cai de căpăstru prin vadul Begăi şi unul prăbuşindu-se peste el şi împroşcând stropi mari în apa înspumată, cu inima mea bătând nebuneşte, la limita treziei, fiindcă nu ştiu dacă tata e bine sau a păţit ceva; şi al doilea vis – avatarul meu Hugo, într-o bibliotecă închisă în care a intrat cu chei potrivite ca să fure cărţi, descoperind ascunsă într-un volum vechi şi prăfuit despre ultimul rege al Abisiniei, poza viitoarei lui iubite).
Ai nevoie de toate astea ca să vezi, în drumul de trei minute de la gura de metrou până la birou, că primăvara a venit şi pe bulevardul Preciziei din Bucureşti, explodând după o ploaie de două zile. Liliacul din curtea firmei, unde în fiecare dimineaţă îmi beau cafeaua treiînunu şi îmi fumez prima ţigară, bâzâie de albinele ce trimit mesaje de dragoste de la o floare la alta. Trunchiurile subţiri ce formează tufişul de liliac au probabil zeci de orgasme pe minut, în forfota asta polenizatoare. Iar eu mă duc înapoi în cuşca-birou cu inima grea, dar îmbătată de mirosul verde-fraged al primăverii ce dă pe-afară. Poate e semnul că o iau de la capăt. Poate o să mă las naibii să scriu, poate o să mă pot culca la şase dimineaţa în loc să mă trezesc la ora aia, poate o iau pe B. şi pe Ştef şi fugim departe, poate o să pot pune în frâul hârtiei toate nebuloasele astea în care nu mă mai ştiu descurca, dar fără care aş fi gol ca o carcasă crăpată, pe care o arunci ca să o schimbi cu alta mai colorată şi mai strălucitoare. Poate…
comenteaza . modifica . sterge . semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (12):

:) - de lafemme la: 14/04/2008 09:43:08
frumos si trist

stop

verde
realdo - de Intruder la: 14/04/2008 09:44:46
bine ai revenit, ma bucur sa te "revad"!
* - de Realdo la: 14/04/2008 10:09:25
Bine te-am regasit Intrusule :)Si eu ma bucur de "revedere". Pe cand o continuare la Sabine?

La Femme, multumesc de vizita.
#302479 (raspuns la: #302476) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mi-a placut! - de maan la: 14/04/2008 11:51:13
daor sa nu mai zici 'servici'.:)
#302501 (raspuns la: #302479) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Realdo - de adynet1 la: 14/04/2008 12:14:17
Torent de spermatozoizi grabiti ce fug in grupuri mici si mari : cuvinte verzi
ma bag si eu... - de anitzasmile la: 14/04/2008 12:23:41
ca mi-a placut si parca am vizionat un scurt metraj,trist si adevarat...:(
placut, - de GloriaVictis la: 14/04/2008 12:23:49
dar gust amar...
*** - de Honey in the Sunshine la: 14/04/2008 13:32:37
si mie mi-a placut, dar ceva mai putin decat prima parte a bluesului...
tuturor - de Realdo la: 14/04/2008 14:41:09
Stiu ca vi s-a parut trist, dar asta e, sunt zile-n care zambetul retrogradeaza in grimasa. Multumesc tuturor pentru feedback.

PS: Maan, am corectat, multumesc pentru observatie.
#302598 (raspuns la: #302501) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
realdo - de tuxedo la: 16/04/2008 10:05:27
efectiv am putut vedea ce ai scris.

dar nu e vorba despre asta. este o proza foarte foarte buna.Fara alte cuvinte.
bravo.ca poti scrie asa.
Realdo - de picky la: 16/04/2008 10:51:49
Păcat de har. Te risipeşti acolo, prin străini..
foarte bun - de andante la: 23/04/2008 17:37:45
textul
si optimist final
subiecte
populare
controversate
selectate
taguri
arhiva

comentarii
ultimele de pe sit
ultimele de la ale mele
ultimele din bookmarkuri

sectiuni
Salonul
La o cafea
Cutia cu litere
Diverse

RSS

linkuri de la Ghidoo: