...şi atunci i-am văzut

...şi atunci i-am văzut: cu trupurile zbârcite aliniaţi în rânduri rânduri, coloane coloane, înarmaţi cu sacoşe plase pungi, viermuind sau mai bine zis inghesuiţi corp bătrân în corp bătrân, cu nasurile lor perpendiculare ca nişte ciocuri gheare, amuşinând trăgând în piept un aer jilav călduţ purtator al atâtor transpiraţii, aerul cald al animalelor un ceva format în plămân şi expirat zgomotos prin atât de multe nasuri guri ciocuri gheare, un aer fermentat inutil în alambicul corpului animal omenesc bătrân inutil, şi nu era nimic dacă nu se auzea un zumzet sacadat pe alocuri strident, părând a nu fi produs de voci ori corzi vocale ci de frecarea necontenită a unor obiecte metalice ruginite, căci vocea presupunând glasul presupunând comunicare, dar acest zumzet, un fel de bataie de aripi bătaie a aerului, se înălţa purtător de vibraţii la fereastra mea, puteam să-i aud dar nu auzeam un cor de voci ori glasuri omeneşti ci mai degrabă un tropotit un fel de ploaie deasă ameţitoare monotonă, dar parcă ascultând atent am observat o creştere, un fel de explozie ciripitoare cu sunete înalte, se desluşeau voci distincte părând pe alocuri omeneşti dar fară să desluşesc exact ceea ce... şi mi-am scos mai tare capul pe fereastră şi am privit mai atent in jos...

...şi atunci l-am vazut: înalt şi puternic, mai bine zis gras, coborând din maşină, flancat de doi la fel de graşi puternici, avea mustaţă mai bine zis avea un smoc de par negru şi slinos oarecum semănând cu un şobolan, are un şobolan între nas şi buza mi-am zis, şi el privea în stânga dreapta şi părea că zâmbeşte cu faţa sa lată şi smocul de păr de la buze i se mişca în sus în jos părea că vorbeşte dar nu desluşeam încă ce, sau poate nu spunea nimic ci doar mesteca o gumă sau tutun sau poate totuşi zicea ceva, ceva şoptit, un secret probabil, in timpul ăsta îşi netezea mereu geaca din piele neagră care îi dădea un aer interlop, poate pe bună dreptate, îmi părea cineva desprins parcă dintr-un film, şi atunci el s-a întors spre dubiţă şi deschizând uşa, ajutat de cei doi care-l flancau, un fel de câini de pază, unul semăna cu un dulău cu ochii inexpresivi, şi din dubiţă a început să scoată ceva sacoşe de plastic frumos colorate, iar atunci am auzit rumoarea parcă o furtună parcă un fel de descărcare electrică, electrizantă, vedeam trupuri agitate trupuri bătrâne oarecum uzate dar totuşi agile parcă se simţea în aer un fel de eliberare de energie un moment de fericire violenta, sau măcar aşa îmi părea căci încă nu auzeam nimic descifrabil, nu cuvinte omeneşti ci zumzet transformat în ţipete şi mă gândeam la un stol de raţe sau poate găini speriate de trecerea surprinzătoare a unui erete, auzeam aşadar un fel de cotcodăcit parcă omenesc dar nu totuşi, ceva se întâmpla mi-am zis, sau e pe cale să se întâmple, şi am fugit de la fereastră şi am dat buzna jos din bloc, şi pereţii treceau pe lângă mine în viteză ameţitori mereu gri, şi am ieşit la aer, şi tot în fugă m-am apropiat...

...şi atunci i-am văzut: în plină bătălie un fel luptă un fel de război, cu braţe înălţate în aer, cu sacoşe plase pungi, mâini noduroase urâte zbărcite cu gheare se zgăriau, degradare m-am gândit, şi picioare îngrămădite susţinând trunchiuri omeneşti gâbe gârbovite cârne, schimonosite şi înghesuite, era o luptă aşadar şi auzeam şi strigăte războinice înjurături blesteme, se formase un meleu un nod de trupuri în faţa dubiţei, trupuri împleticite ponosite, se auzeau şi plânsete uneori rugăminţi, iar cei doi dulăi încercau sa ţina masa omenească departe de căpitanul lor care împărţea fără grabă sacoşe colorate, iar trupurile continuau să se înghesuie să se îngramădească unul într-altul, uneori sacoşele se rupeau iar din ele revărsate pâini şi roşii şi făină şi orez, iar uneori se culegeau direct de pe pământ de către mâinile bătrâne tremurate, auzeam hohote şi strigăte dureroase, câţiva erau la pământ nu se mai vedeau, erau un fel de victime un fel de cei mai slabi cad primii, iar unii primeau chiar mai mult, se împărţeau sacoşele la nimereală, erau pe terminate, iar ei ştiau simţeau se îmbrânceau mai mult, câţiva de mai la urmă, resemnaţi cu plasele goale se mai rugau cu voci stinse tremurate, nu mai aveau speranţe mari să prindă o pâine poate o pungă de orez, s-au resemnat şi au rămas la urmă, se mulţumeau sa se vaite cu voci stinse tremurate, aproape se sfârşise iar zgomotul se potolise oarecum, iar el, cel cu mustaţa, a împărţit ultima sacoşă, s-a urcat în dubiţă alături de dulăi, maşina a pornit, s-au auzit oftaturi, guri nepotolite, grupul compact s-a destrămat încet încet, câţiva mai au rămas ţinându-se de membre încheieturi cu vocea dureroasă oftând încet şi dupa un timp au plecat şi ei şi ziua începea încet încet să piară, era un fel de crepuscul un fel de penumbră un fel de lăsare a unei cortine a serii o stingere o pierire parcă, se lăsase o linişte deasă, ceva ireal, iar eu îndreptându-ma spre uşa scării mai aveam încă în urechi un zvon al zumzetului, ceva omenesc dar totuşi parcă...

... şi de atunci i-am mai văzut: privindu-i mai atent, prin tramvaie prin pieţe prin parcuri prin biserici prin gări, mereu pe drum mereu în grabă parcă într-o căutare a ceva, târându-şi membrele parcă ruginite parcă ponosite, mereu oftând mereu cu ochii parcă uitându-se spre cer în căutare a ceva privind parcă temându-se parcă aşteptând totuşi eretele cu teamă poate cu speranţă cine ştie, parcă ceva omenesc dar totuşi parcă...