Cap 1 – CRIMA PERFECTA

Astăzi voi ucide un om…pe primul ce-l voi întâlni în cale. Am hotărât asta într-o clipă de cumpănă existenţială şi chiar aşa voi face. Simplu...
Crima perfectă !
Nimeni nu mă va descoperi. Îl voi alege la întâmplare , cel mai uşor !
O voi face pe înserat , în parcul plin de umbre şi goluri de neant. Sunt locuri în care frunzele uscate n-apucă s-atingă asfaltul şi-si gasesc locul în văzduhul de pungi de plastic si bilete de tramvai .
Nu voi fi auzit. Mă voi tupila pe la spate , îi voi studia mersul...tărăgănat şi trist , sau poate sprinten si optimist.Voi hotărî soarta cu putere si sălbaticie dumnezeiască . Da , chiar aşa...Nu-mi va păsa dacă e bun sau ticălos . Exact ca Dumnezeu ! Nu-mi va păsa dacă buchetul de flori din mâna lui e plata primului sărut sau a violului nocturn. Vinovat sau pur ? Ce-mi pasă mie ? Exact ca Dumnezeu ! Mor copii , mor caii...
Ieri , la o biserică, zece mii de dobitoci s-au strivit între ei la coadă la "apă sfântă şi miraculoasă" ce tămaduieşte sufletul si vindecă rănile…Prostia umană.
Astăzi voi ucide şi eu unul...Cât e de simplu !
Îi voi căuta privirea, voi încerca să mi-l apropii. Omul e un animal social, îmi va zâmbi , va zâmbi călăului. Voi zâmbi şi eu , un roman scurt .Visele lungi si colorate durează de fapt o frântură de secundă...
Voi privi spre speranţa de "mâine " întipărită pe chipul lui . Nu va mai fi mâine...
Nu ştiu încă cum. Mă voi strecura îmbrăcat în cada cu apă fierbinte . Voi privi la lamele împraştiate pe marmora chiuvetei...Oglinda aburită nu–mi va permite să-mi percep trăsăturile...Dar ce importanţă are ?
Un om la intâmplare...



Cap2 - MIA

Am adormit , aşa , în apa caldă , lipsit de vlagă şi plictisit de neputinţa de a-mi purta supărarea într-o direcţie eficientă. N-ar fi pentru prima oară...
Nu sunt fatalist deşi îmi place să mă joc cu idei sumbre , apocaliptice uneori, reminiscenţe ale jocului de lumini si beznă al tinereţii .
M-am trezit tremurând.Pielea mi-era ca de gâscă şi primise nişte tonuri de albastru -purpuriu de parcă m-aş fi bronzat la lumina unei vinete . Dinţii-mi clănţăneau zgomotos ca o mitralieră-n creier. Hainele îmbibate cu apă mă trăgeau spre cadă ca lanţurile unui deţinut. Oglinda îşi pierduse de mult pânza de păianjen a aburilor. Mă priveam cu dispreţ în timp ce gresia făcea cunoştinţă cu lacrimile pantalonilor, îmbibaţi cu apă.Am lăsat mormanul de haine ude zăcând în mijlocul băii în timp ce paşii mă purtau spre lumina terasei.Învelit într-un prosop alb m-am trântit în şezlongul cald lăsând razele fierbinţi să-mi mângâie existenţa.
Oameni de jos păreau nişte gândacei ce-şi căutau repede-repede găurile să se-ascundă. Simţeam cum sângele îşi reia cursul regulat , un fel de mângăiere interioară ce mă făcea să mă-ntind ca un motan leneş , fără treabă , fericit de... nimic . În curând , cu obrazul neted de după ras , mirosind frumos de parfumul noii mele achiziţii ENCRE NOIR , îmbrăcat cu camaşa albă şi mătăsoasă şi ginşii preferaţi , mă voi amesteca printre acei gândăcei , preocupat dacă privirea mea va intercepta căldura alteia, alin al durerii ce-mi sfaşie pieptul .
Pe Mia o pierdusem în bestiala încercare de a o idolatriza , de a-i sublima mişcarile şi vorbele, de a-mi încânta simţurile cu mireasma feminitaţii ei , iconate...
Maturitatea te-nvaţa să iubeşti altfel , gândind. Dragoste gândită...ce crud sună !Mă iubea , ştiu cert asta. Mi s-a dăruit toată, cu discernământ si patima , făra jocuri oscilante de orgoliu lezat.Am simţit-o a mea , ca o proprietate sfântă , nepreţuită.
Nu voi fi al ei niciodată... Dragostea mea e controlată , nedemnă de-a ei Mi-am pierdut încrederea în mitul iubirii eterne. Ochii minţii o privesc peste ani, lungi ani de răcire a lavei încinse ce ne umple fiinţa acum...Ritualul acesta l-am mai trait odată, cu altă femeie, mama copiilor mei.
Toti suntem de fapt victimele compromisurilor, ahtiaţi de comoditatea acceptării.
Mi-e teamă să alterez visul împlinit.De data aceasta , voi păstra intactă imaginea aceasta rară pe care poeţii o storc cu greu din imaginaţia lor chinuită.
Am fixat cu ea in faţă la Lido. O voi privi în ochi şi-i voi spune cumplita frază...Gândaceii treceau în grabă pe lânga mine , preocupaţi de programul lor matinal...O zaresc strecurandu-se ca o felină printre ei. Avea un mers unduiat ce-i accentua exuberanţa.Mă zări şi privirea i se-nsenină . Işi acceleră pasii...Doamne...
Cu vocea ei suavă , atârnată de gâtul meu , îmi şopti lung:
-Te iubeeesc...Pe veci...

(va urma)