Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

ora de des-compunere


de u incercare la: 17/05/2008 14:37:31
rezumat: exercitiu / experiment
voteaza:

spun de la inceput ca s-ar putea sa par morbid sau alte alea...
deci: plecind de la propunerea Intruderului cu compunerea pe o tema data, m-am gindit sa va fac o propunere de des-compunere. tema fiind chiar "des-compunerea". mai precis un exercitiu de proza scurta in care sa va imaginati propriul sfirsit. si pentru ca este vorba de des-compunere, textul ar trebui sa-si arate, conceptual vorbind, intr-un fel sau altul descompunerea, nu doar prin tema ci si prin (de-)constructie.
promit premii reale (carti) autorilor primelor trei texte (in ordinea preferintelor mele de lectura).
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (28):


ora de des-compunere - de anisia la: 19/05/2008 11:56:56
viata este compusa din trei parti: nasterea, trairea si des-compunerea. nu partea de sus, partea de jos si partea de mijloc cum binecunoscut a zis cineva inaintea mea, referindu-se la pusca.

pusca impusca neimpuscatele vise, idei, dorinte, vieti. si le curma. pe nepusa-masa. si fara de mila.

nasterea este o incurajare - a speciei sa se (re)compuna din factori primi intr-un tot unitar de sine statator.

statator, s-o crezi tu!
e pur si muove...

trairea este un amalgam de inceputuri si sfarsituri (ne)continuate voit sau nevoit, intrerupte de tulburari de diferite dimensiuni si origini.

des-compunerea este compunerea prea de(n)sa de cutremure compuse din miscari teutonice, celulare sau neuronice, (sic!), populare sau impuse (paralele, deci implicit indepartate unele de altele).

de la generalitati la particularitati e cale de-o imaginatie, si-atat. des-compunerea-mi o vad ca pe un zbor inspre ceruri, intr-o seara de toamna tarzie, cu frunze ruginii trepte conturandu-mi, pasind granita dintre acum si niciodata printr-un inalt atotcuprinzator salt dincolo de infinitul invincibil. o seara in care pasarile cerului vor fi imbracand verdele pinului de brad, norii vor fi cernand liliac inflorit, luna va fi stralucind neumbrita de furtuni incetate, iar pamantul va fi rasufland usurat de povara nedumeritelor scormoniri, intrebari, temeri. in drumu-mi catre dincolo de prezentul imediat, voi fi strabatand fiecare centimetru de vazduh candva umblat, voi fi salutand fiecare suflet candva intalnit si voi fi plangand fiecare clipa candva nadajduita.

(stiai ca spiritul fiecarui om calatoreste lumea-n lung si-n lat chiar inainte sa-si porneasca lunga calatorie inspre univers? de o saptamana incoace tot ma framanta ideea asta. si observ, cand mai putin ma astept, ca regasesc oamenii candva indragiti traind, pentru o clipita bineinteles, in strainii din jurul meu. un zambet, o framantare a palmelor, un spate adus, un profil, o voce, o alura. e ciudat, dar imi lasa impresia ca regasesc spiritul celor lasati in urma, din graba-mi inspre nicaieri.)

des-compunerea este inceputul unei noi compuneri. cel putin asa imi doresc.

#311201 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ne alegem moartea - de thebrightside la: 19/05/2008 14:21:15 Modificat la: 19/05/2008 14:28:06

Am vrut să nu mă doară şi să nu dureze fulgerător de mult.
Mi-am alocat o asfixiere. Presupun.
Altfel de ce aş sta aici spunându-mi cu frecvenţa ticăitului căcăcios al ceasului că n-am aer şi-o să mă sufoc?! Mă voi sufoca pentru că îi iubesc pe nebunii aştia care mişună pe lângă trupu-mi vineţiu şi pielos, prin duhoarea asta de carne putredă. Nu-i mai vreau aici şi nu mă vreau nici pe mine aici. Nu ştiu unde dracu’ m-oi duce, însă sunt gata să decolez, indiferent ce vor ei. Ce ştiu ei cum e sa ins/expiri
[era sa zic in/sexpiri… sexul, ce fotografie îngălbenită hepatic, cu urme de forme… mirosul atâta-mi amintesc, pluralul de secreţii şi mintea spânzurată de baierele orgasmului, legănându-se ca-ntr-un hamac, ca-ntr-un sfârşit …. n-am făcut destul sex, asta-i un regret.]
ciulini la fiecare dilatare de torace?! Ţepi care-ţi ciuruie căile respiratorii şi tusea care permută organele scofâlcite de colo dincolo, ping – pong doare – numai doare, futu-i da’ doare rau – gata, nu mai doare … nu ştiu, eu ştiu.
Ce n-am ştiut să vreau a fost o minte tulbure ca vinul răsuflat, ala prieten la nevoie. C-o minte tulbure, moartea-i un tablou suprarealist care te soarbe limpede, pe nesimţite în culori de carnaval, confeti, urşi împăiaţi The end Fin Sfârşit. Uită-te la ăsta, iubitule, în mijloc parc-ar fi un cap de femeie, nu-i aşa? Uite aici! Ochii, holbaţi şi goi, vezi?
Asta n-am ştiut, c-aş fi cerut.
Ce ‘la revedere’, cui?! Dacă ai ceva de spus spui când îţi arde gura, nu când te ustură curu’ că vine Styxexpresu’.
Nu (mai) am nimic de spus, vreau numa’ să închid robinetul asta
cu dejecţii
cu injecţii
cu zile de concediu premortal forţate-mi pe gât
martor ocular la… naiba!
(tuse prelungă)
Să n-o mai lungesc. Poziţia pe burtă, să fac piftie moluştele astea negricioase scuipătoare de ciulini din piept. Nasu’ meu a funcţionat mereu la parametri reduşi, avantaj colţu’ pernei în gură
Ahşaa
Nh-ahr htrehbui hă hduhreze hmult…
Hcei ahsatha? Ahşa o hi hcânhd hmori…
hparhcă hte hcerne, nhui hrău…
ha, hce hrehpehde..
ah, hce hgreu…


Dupa un număr irelevant de ani, într-un dialog despre rude decedate

- … O mutasem în camera mică de la drum. Aşa a vrut ea, zicea că mereu a vrut să trăiască acolo şi n-a putut, să moară măcar… A căzut tavanu’ pe ea la cutremur.. Mai bine, cred că nu mai avea plămâni, numa’ se chinuia…



#311243 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
you - de proletaru la: 19/05/2008 14:37:27
din pacate viermii care m-au devorat nu au talent la scris.
#311251 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
prole :)))) - de thebrightside la: 19/05/2008 14:46:02
fair enough!
#311254 (raspuns la: #311251) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cand am ales viermii - de proletaru la: 19/05/2008 14:54:10
la recrutare am avut pretentii mari: sa stie sa salute, sa citeasca si sa mestece cu gura inchisa. am omis sa iau din aceia cu talent la scris. m-am gandit ca imi vor umple inbox-ul din Iad cu depese despre cat de gustos sau acru am fost. asa ca am renuntat. am zis mereu ca ce e simplu tine mai mult!
#311256 (raspuns la: #311254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Le Roi se meurt - de alex andra la: 19/05/2008 15:34:23 Modificat la: 19/05/2008 15:36:14
ades compun legende despre moartea mea
învăluit în giulgiu de silabe
vineţii depravate parfumuri de tămâie
machiază ora neştiută am să plec
eu care mor singur fără căpătâi
în boccea o partitură de bocet strident si rece ca dimineţile boreale
vă las vouă împărăţia cerului şi a pământului sterp
uter al nenăscătoarei
nimicniceşte-mă încet şi cu metodă
până la atom şi mai departe...
#311263 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Vive le roi! - de thebrightside la: 19/05/2008 15:37:17
mi-o placut!
#311264 (raspuns la: #311263) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de alex andra la: 19/05/2008 16:09:19
Intai am des-compus si abia apoi am vazut ca trebuia sa fie proza. Da moartea e oricum o "poezie":))))))))
#311267 (raspuns la: #311264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
luska - de thebrightside la: 19/05/2008 16:14:13
nu se exista deadline, deci daca se exista inspiratie si vointa...
#311269 (raspuns la: #311267) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de maan la: 19/05/2008 16:15:04 Modificat la: 19/05/2008 16:16:25
Mi-a zis c-am niste ochi albastri ca seninul, sperand ca ma va oripila asa de rau comparatia, incat ma voi lansa intr-o argumentatie frivola impotriva tuturor iesirilor lui prozaice, asa cum facem intotdeauna. De la o vreme, incercand sa-mi domolesc avantul si ghicind ca incrancenarea mea il distreaza, ii zambeam doar, cu toti dintii, urmarindu-i cu aviditate ridurile ce-i tresareau imperceptibil la colturile gurii ... singurele care-i tradau nelinistea, tulburarea, extazul.
Il iubeam atunci mai mult ca oricand, sau atunci simteam, plenar, ca-l iubesc, si roseam pana-n podul palmelor cand ma tintuia cu ochii aia cenusii care stiau totul despre mine.
Mai bine decat mine ma stiau, dinainte de-a ma cunoaste eu insami…
… Oh, nu, cand ploua respir mai bine.
Fereastra aia trebuie sa ramana deschisa, imi place cand flutura perdeaua si peticul ala de cer ... mi-a zis ca am ochii albastri ca seninul si eu am inceput sa traiesc, la treizeci si sase de ani, ca si cand nici n-as fi respirat pana atunci.
Cred ca tuna. Sau asa imi bate mie inima cand ma gandesc la el, la minile lui frumoase care mi-au trasat drum drept, asa cum trasa conturul cladirilor pe care le construia.
E prea cald pentru mai, totusi, am transpirat. Asistenta asta are cel mai mare cur pe care l-am vazut vreodata … tremura patul cand trece pe langa mine.
O sa merg si eu acasa in curand. L-am vazut pasind bine. S-a-nchis fractura. Rana de la umar s-a-nchis si ea doamne cum m-am speriat cand ne-am rasturnat.
O sa fie lila dormitorul clarei… cu patutul departe de fereastra. O sa-i spun clara, asa! Dupa bunica!
-Mai sus, bunico, mai tare! N-o sa cad …
Ochii l-au atras la mine. Si zambetul. M-a privit pana n-am putut sa mai respir. Si mi s-a facut sete.
Clara o sa aiba mainile lui.
Se-nopteaza. Tuna iar ce culoare au ochii tai, fetito? Cum te cheama?
O sa ploua perdeaua. Seninul … sa nu inchida fereastra …
Matei …
#311270 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
plecaciuni pentru pana pusa pe papir - de u incercare la: 20/05/2008 09:38:59
uitati, ca tot spusese cineva ca nu este un termen fixat, un termen trebuie sa existe pentru a putea inmina premiile. eu zic ca pina la 17 iunie se pot aduna texte, adica proze-prozisoare, asa cum ii trec prin cap fiecaruia. e o perioada buna, inca, pentru scris, pentru ca in curiond va veni zaduful, numai bun pentru descompunere. pina la rezultate sau alte intilniri forumiste va doresc o tirguiala buna la bookfest, ca se apropie.
#311395 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
esteu - de thebrightside la: 21/05/2008 09:25:29
"tirguiala buna la bookfest"

asijderea! :)

pentru cine nu stie cand si unde:
ROMEXPO pavilioanele 13-17
4 - 8 iunie.
#311629 (raspuns la: #311395) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brighty - de anisia la: 21/05/2008 13:27:41
ai tu habar ce departe e romexpo de mine? un link, please? :)
#311705 (raspuns la: #311629) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:)))) - de thebrightside la: 21/05/2008 14:00:07
pup nisul
las' ca-l trimetem la tine :)))
virtualiceste
www.bookfest.ro
#311714 (raspuns la: #311705) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brighty - de anisia la: 21/05/2008 14:09:26
sar'mana...:)
vezi ca ai pup pe mess, dar cica esti busy, asa zice semnu. mai stau nitel poate te lasa sefu ala in pace, sa vorbim si noi nitel :D
#311718 (raspuns la: #311714) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nis - de thebrightside la: 21/05/2008 14:17:55
da-l colo de sef, l-am concediat! :)))))))
#311723 (raspuns la: #311718) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
brighty - de anisia la: 21/05/2008 14:23:33
haha, hai ca ne-am gasit. in sfarsit :)
#311724 (raspuns la: #311723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
de fapt cred ca mi-e prea somn si sunt cam obosita, si e si prea devreme sa scrii ceva, orice - de lafemme la: 02/06/2008 09:42:38
Cand m-am nascut aveam ochii larg deschisi, in pupila mea se reflecta cerul intreg, cu toti astrii si pasarile lui, picioarele mele strabateau continente de idei, in bratele mele incapeau toate florile lumii, mi le aduceam aproape de obraji, le miroseam, le adunam petalele, pistilul si din esenta lor dadeam parfum fiecarei dimineti, fiecarui apus.
M-ati luat sa ma cresteti in cetatea voastra, cu alei pavate cu osemintele atator invatati, erati incercuiti de ziduri solide, inaltate cu greu, plamadite din sange si gloante. Casele voastre erau inalte ca muntii, cu pereti netezi, printre ele vantul suiera si-si canta singuratatile. Aici, in cetatea voastra, mi-am cautat locul, acel loc caruia sa-i pot spune acasa, am ratacit in labirintul voastru mult prea ingust, pana cand pielea mea a sangerat. Cautam marea, sa-mi spele suspinele, sa-ndeparteze balastul, cautam indienii cu pene colorate in plete sa-mi descante tamplele, sa-mi sufle peste frunte, pana cand gandurile vor putea sa tasneasca, pagane, fragile, senine, ca un chip de copil. E mult prea strant aici la voi, si eu sunt mult prea alba. Am sangerat aici, pe pietrele catatii voastre mi-am asternut pielea, mi-ati spus ca e firesc sa se intample asa, ca trebuie sa trec prin cazna sangelui ca sa-mi dau seama ca-s doar un om.
Tot aici mi-ati aratat cuvantul, mi-ati aratat cum sa-mi ordonez gandurile pe umerii lui, si am putut sa va vorbesc despre mine, despre lumea de dincolo de cercul vostru de piatra, despre visele care-mi electrocutau noptile. Le simteam arzand incandescent pe buzele mele, clocotea sangele in plamada lor, erau fragile, volatile, se inaltau deasupra orasului ca voi sa le priviti, ca o cupola de circ pe panza caruia era proiectata o lume fantastica. Sunt frumoase povetile tale, mi-ati spus, dar atat de inutile. Atunci m-ati invatat cum sa fac ordine, cum sa le dirijez, ca pe niste soldati de plumb aliniati in cohorta intinsa sub steagul cetatii. Cu timpul, noptile mele s-au transformat in hau, visele mele zaceau plapande-n adancul lui, iar eu, prea neputincioasa, prea speriata sa ajung la ele, adormeam incolacita, la radacina teilor, ca sa le las sa se intoarca, in pamantul care le sadise. Ele curgeau din craniul meu, plesuv deja, se prelingeau prin buricele degetelor, pana cand carnea mi s-a uscat pe oase, a devenit piatra.
Tot aici am invatat ca oamenii se trezesc devreme, pentru a ajunge departe. Drumurile sunt croite pentru a fi strabatute in acelasi ritm de generatie dupa generatie, pasii trebuiesc cronometrati, nu se accepta salturile acrobatice, nu ne putem intoarce din drum. E bine sa speram, iubim, gandim, sa ne construim o familie, sa ne bucuram, sa renuntam, sa murim ritualic. Mi-ati sfasiat pieptul, mi-ati luat inima in palme. E prea rapace mi-ati spus, prea indaratnica. Ai sa doresti prea mult Ati luat-o si ati modelat-o dupa chipul si asemanarea normelor voastre, repetate de atatea ori, de atatea voci, ati pus-o inapoi, in prapastia ramasa in pieptul meu.
Cand am sa mor, nu sapati gropi, nu e nevoie de alai sau bocitori. Luati doar ramasitele trupului meu si asezatile in piata cea mare. Din mine, fata cu pielea alba si ochii sclipitori au mai ramas doar osemintele. Lasati acolo, scheletul meu de pasare gigant, sa se ridice pana peste zidurile cetarii, si seara, copii vostrii au sa arunce frangii, au sa se suie pana-n crestet, pe craiul meu lucios, plesuv. Acolo au sa-si construiasca culcusuri solare, incandescente, de unde, atunci cand nu se uita nimeni, au sa priveasca pana departe, dincolo de zidurile construite ermetic, dincolo de cuvintele voastre, dincolo de nevoi.
#314969 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
la femme - de thebrightside la: 03/06/2008 09:30:33
io carti nu-ti dau ca sunt naspa. da iti dau in carti s-o bere, drept premiu.
traznet scriitura.
cu doua obsevatii mici mici de tot: io as schimba la "pamantul care le sadise" (pamantul a sadit visele?) si la "dupa chipul si asemanarea normelor" asa fain ai zis-o p-asta s-ai rupt-o la final cu legislativul. dac-o schimbi p-asta iti mai dau o bere :)))
o imbratisare pentru dusul asta fain pe creierasi care mi l-ai dat.
#315351 (raspuns la: #314969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de lafemme la: 03/06/2008 12:00:14
multam de comentariu. pare bine ca-ti placu asta cu da mama cu biciu-n mine.
schimb cand am 2 timpi liberi, nu de alta dar acu nu functioneaza calculatorul central. nu de alta, dar pentru bere se merita sa faci exercitiu cu neuronul. :)
#315361 (raspuns la: #315351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
** - de INSULA ALTUIA la: 04/06/2008 10:26:31
Eu nu pot sa ma gindesc la moarte,as vrea sa mor cu o ureche sa aud si cu un ochi sa vad.

buburuza
#315492 (raspuns la: #315361) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Protagoras la: 04/06/2008 23:42:27
M-am născut acum mai mulţi ani, iar naşterea mea a coincis cu moartea, evident este vorba de o descompunere ritmată sau o compunere aritmică. M-am descompus prima oară atunci când am văzut lumina, până aici îmi este clar în ce mod am parcurs această lume, de la început spre sfârşitul evident sau invers. Deschizând un ochi am văzut un copil iar deschizând celălalt ochi am văzut o mamă. Aş putea să spun că am văzut o oglindă, dar nu îmi este încă stabilită ordinea compunerii (s-ar putea ca oglinda să fi fost totuşi un vis). Lucrurile îmi păreau clare, copilul şi mama erau îmbibaţi de o lumină albă, sentimentul ce m-a copleşit a fost liniştea dar am simţit nevoia să plâng. Şi am plâns de parcă eram pe punctul de a pierde ceva, un ceva inexplicabil dar totuşi ciudat de familiar. Se poate spune că încă nu eram conştient, dar deja eram pe punctul de a mă descompune. O linie subţire despărţea o lume de cealaltă, iar eu aşteptam nerăbdător (puţin trist) momentul trecerii şi al surprizei. Brusc, m-a cuprins o somnul, îmi forţam pleopele ţinându-le deschise, era tot mai greu, culorile mi se învălmăşeau în retină. Mi-am văzut propria descompunere astfel:

Un bătrân având în mână un toiag (poate un baston) îmi şoptea ceva. Buzele îi tremurau la fel şi barba mare, albă, deasă. Eram obosit şi nu reuşeam să îmi păstrez atenţia trează. Nu îi înţelegeam cuvintele chiar dacă faţa sa zbârcită era lipită de a mea. Priveam spre toiagul său (poate un baston) şi încercam să înţeleg. Cuvintele sale îmi păreau incantaţii magice, poate un fel de ritual prostesc, obscen, felul în care îşi ţinea toiagul, cu vârful ridicat în sus, frazele sale tremurate, totul mă ameţea. La un moment dat, mi-a umplut faţa de apa, lacrimi, eu nu înţelegeam şi nici nu vroiam să înţeleg ce se întâmplă. Am izbucnit în plâns, iar el a început să zâmbească şi m-a ridicat ca pe un fulg şi m-a legănat. M-am liniştit iar apoi am aţipit, doar pentru a mă trezi zgomotele puternice şi tunelul cu lumina alba...

Îi priveam pe toţi mirat şi parcă aveam sentimentul unei cunoaşteri profunde, aveam senzaţia că ceva se pierde, că părăsesc o lume a sunetelor şi a culorilor, că intru într-o era a vieţii mele complet necunoscută. Speranţa îmi stătea în lumină. Atât timp cât lumina persistă trăiesc. Am deschis ochii cât am putut de larg, până la durere, la lacrimi. Am încercat să strig dar nu mi-a ieşit decât un scâncet. Aveam premoniţia durerilor viitoare. Panică şi senzaţia sfârşitului unei lumi. Înaintam parcă plutind pe tunelul alb. Feţe mă priveau zâmbind. Dinţii lor exprimau violenţă. Necunoscutul se întindea fioros înaintea mea, alb lăptos şi susurând metalic. Parcă nu are sfârşit. Totul trebuie să se termine, de ce aşteptarea? Ce rost are plimbarea asta? Mă înconjura o atmosferă de înmormântare şi se simţea descompunerea în aer. Mirosea a eter. Am auzit plânsete. Totul se sfârşise începând astfel.

Mi s-a spus că m-am născut invers. Sfidam prin existenţa mea ordinea firească şi prin acest fapt mi-am început declinul inevitabil (oare?). Mi-am negat existenţa printr-un act de voinţă. M-am descompus prin naştere, m-am recompus prin moarte.
#315742 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Prot - de thebrightside la: 05/06/2008 08:37:59 Modificat la: 05/06/2008 09:04:40
o idee geniala! plecaciune.
(carcoteli: apare prea explicit tema - si io am picat in capcana asta nitel. iar la "dintii exprimau" mi se pare cam nefericita alegerea)

apropos: inainte scriai mai des, what's up?
#315770 (raspuns la: #315742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
protagoras - de lafemme la: 05/06/2008 11:07:12
Mi-am negat existenţa printr-un act de voinţă. M-am descompus prin naştere, m-am recompus prin moarte.
foarte fain spus.
felicitari pt text.
#315801 (raspuns la: #315770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Protagoras - de INSULA ALTUIA la: 05/06/2008 21:21:36
M-am născut acum mai mulţi ani, iar naşterea mea a coincis cu moartea, evident este vorba de o descompunere ritmată sau o compunere aritmică

Foarte interesant ritmul si aritmul.
Mi-a placut dar eu te stiu asa vesel.
Noapte buna . buburuza
#315927 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Protagoras la: 10/06/2008 16:05:58
multumesc fetelor pentru aprecieri :)

bright,
scriam mai des dar ma omoara lucrurile astea serioase, viata in general... pfff... stres. Ar cam trebui sa ma mai detasez de treburile serioase si de fapt neinteresante. Multam fain de incurajare.
#316987 (raspuns la: #315770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
PROT - de thebrightside la: 10/06/2008 16:07:54
pai ia detaseaza-te, ca timpu' are sens unic si mai incolo iti dai sututri in dos singurel, comme moi. :D
#316989 (raspuns la: #316987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
thebrightside - de Protagoras la: 10/06/2008 16:16:58
ai atat de multa dreptate incat doare. Oricum nu-mi statea in caracter sa imi vand timpul unor iluzorii responsabilitati. Am avut o scapare acum, dar mi-a trecut. ;)
#317001 (raspuns la: #316989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: