casa...

Am sunat de două ori. Nu are rost să spun cât de stresată eram că nu îmi răspunde. Stăteam împietrita în faţa uşii cu două farfurii acoperite cu un şerveţel galben cu bulinuţe albe. Mă dureau încheieturile şi aveam sentimentul ăla enervant de...cum să-i spun...endless moment...nu aveam nici chef să mă gândesc ce simt. Am sunat a treia oară pasând farfuriile de la o mână la alta. De pe partea cealaltă a uşii metalice (cât mă enervau uşile metalice erau aşa...mari şi gri şi toate apartamentele din bloc aveau câte una) s-a auzit un urlet strident: „eeeeeeeeeeeeeeeenaaaaaaaa”, apoi la un interval de doua secunde: „ uşeeeeaaaaaa” şi iar la alt interval „eeeeeeeeeeeeenaaaaaaaa”. Fir-ar să fie, eu sunt Ina şi nu sunt în casă, sunt în faţa uşii cu două farfurii imense în mână şi cu o groază de nervi şi cu încă mai multă teamă că mi-a închis uşa ca să nu mai intru şi să nu mai dorm bine la noapte gândindu-mă la tot felul de prostii! Deschideee! Deschide odată!
A băgat cheia în broască. Respir uşurată (ce bine, înseamnă că nu a aflat şi nu mă urăşte). De ce nu îmi deschide? Trebuie să deschid eu? Număr secundele şi deja au trecut 5. E prea mult. Cred că s-a întâmplat ceva. Dacă a uitat gazul aprins? E ok. Îmi deschid singură. Da. Deschid uşa aia metalică şi gri. Tot înainte.
Am intrat şi am scanat holul dintr-o privire. M-am oprit brusc. Nu ştiam ce să fac, să râd? Să vomit? Să fug? Cu paşii ăia mici şi cu răsuflarea aia greoaie se opreşte şi ea în faţa uşii de la baie. Din baie ieşeau aburi. Mirosea bine.
-Credeam că eşti în cameră.
Nu ştiam ce să zic. Ce se zice de obicei când ai în faţă o femeie goală de 67 de ani, de 106 kilograme şi un metru şaizeci?
-Păi m-a chemat tanti jos...
-De ce te-a chemat?
-Ăăăăă....
Nu a aşteptat să răspund. Aşa face mereu. De fiecare dată când vorbesc eu. Eu nu contez. A intrat în baie şi a închis uşa cu cheia. Am lăsat farfuriile în bucătărie nu înainte să iau şi eu o prăjitură cu ciocolată. Nu prea mi-a plăcut. Era uscată. Intru în cameră şi inchid uşa. La noi uşile se închid. E o chestiune de intimitate şi o obişnuinţă.
Ce gândeşti de obicei când vezi o babă goală? Dezgust la vederea cărnii grase şi a celulitei împrăştiate pe tot corpul, pe coapse, pe braţe, până şi pe sâni. Început de calviţie şi păr alb subţire. Pe cap şi la subraţ. Tălpile ude şi imense pe podeaua rece, lăsând urmele unor picaturi murdare. Le văd. Şi mi le închipui. Uneori cred că suferă la vederea ei. Sunt ironică acum, nu mă lua în seamă. Văd galben şi roşu, dar nu roşul ăla pe care îl văd unii în faţa ochilor. E un roşu care nu seamănă cu nici o culoare, nici măcar cu roşu. Dar e roşu pentru că îl simt. Nu întreba nimic.
Mă închid în cameră. Dacă aprind televizorul îi va lua zece minute să se lumineze. A fost adus din Elveţia acum zece ani. E cu tub catodic. Mi-a spus că în Elveţia se fabrică cele mai bune lucruri. Nu obiecte. Ciocolata Milka e tot din Elveţia. Mi-a spus că ciocolata Milka e cea mai bună şi cea mai scumpă că aşa i-a zis Zina de la scara patru şi aşa a mai auzit şi ea de la televizor şi de la oameni pe stradă. Nu prea cumpără Milka că nu are bani. Nu am mamă pretenţii, cât mi-a dat Dumnezeu cu asta mă mulţumesc.
M-am săturat să îmi repet cât mă deprimă camera asta în care îmi dorm nopţile de şase luni. Atât de mult a trecut? De fapt nici măcar nu mă mai deprimă. Am trecut de faza aia. Ca un alcoolic. Mi-am adus aminte de un grafic dintr-o revistă medicală. Sunt stupide revistele medicale. Cui se adresează decât doctorilor?! Trei linii punctate şi paralele care nu prea ştiu ce sugerau şi încă o linie curbă şi roz care se ondula precum o dantelă până o pierdeai cu privirea. Lângă grafic un articol cu variaţia stărilor de dispoziţie. Începe sa experimenteze periodic pierderea controlului în urma consumului de substante chimice. Nu mai poate prevedea rezultatul final din momentul în care începe sa consume substanta chimica. Aceste episoade au ca rezultat un comportament care violeaza sistemul valoric al persoanei, iar în schimb creeaza prima durere emotionala pe care victima o experimenteaza. Sunt deja violată din punctul ăsta de vedere. Apar rationamente spontane si ascunderea acestor sentimente din partea victimei. Aceasta pierdere a discernamântului devine o iluzie sporita. Sentimentele negative despre sine ramân neidentificate si, ca urmare, nerezolvate. Acest lucru are ca rezultat o dezvoltare cronica a iluziei emotionale.
La început voiam să plec. Dar ieşirea era blocată. Era o singură ieşire căci niciodată nu există mai multe. Decât în filme. Filmele sunt tâmpite. Nici la cămin nu mi-ar fi plăcut. Căminele sunt şi mai depresive. Căminele nu sunt pentru oameni necomunicativi. Ăsta e adevarul general şi acceptat şi alte adevăruri nu mai contează. Şi un alt adevăr şi mai general şi mai acceptat era că eu nu aveam să plec niciodată de aici. Trei sau patru ani cât durează facultatea apoi plec. Aşa gândeam în octombrie pentru că octombrie mă face să visez şi să spun prostii. Trecuseră şase luni şi eu ştiam deja că nu aveam să plec niciodată. Parcă fac parte dintr-un banc sec. Intră o muscă în gura unui cal. Când să iasă nu mai era calul. Într-un banc sec prost. Poate mai prost ca ăsta. Nici eu şi nici Ioana nu aveam să mai ieşim de aici. Ştiam asta. Ştiu şi peste zece ani ce va fi. Ştiu că va fi la fel şi va fi altfel pentru că suntem surori şi nu avem acelaşi sânge. Ştiu că uneori gândurile mele ajung prea departe şi reuşesc să le întreacă pe ale ei, dar ea nu se supără. Sau nu îmi spune când se supără pentru că ştie cât de sufocantă sunt eu pentru oricine mă are aproape. Ştiu eu şi pentru ea ce va fi. Şi ştie că am dreptate. Acum ea nu e acasă. Îi spun casă...nu îmi revin...
Când nu vreau să gândesc prefer să gândească altceva pentru mine. Îmi pun o melodie pe Winamp. Până acum numai Leonard Cohen gândeşte pentru mine. Nici nu am încredere în alţii. Am încredere în morţi şi în Leonard Cohen. Mă întind pe patul ăsta vechi de douăzeci de ani acoperit de o pătură şi mai veche şi mai maro decât întreaga cameră şi spun:

“Here is your crown
And your seal and rings;
And here is your love
For all things.

Here is your cart,
And your cardboard and piss;
And here is your love
For all of this.

May everyone live,
And may everyone die.
Hello, my love,
And my love, Goodbye.

Here is your wine,
And your drunken fall;
And here is your love.
Your love for it all.

Here is your sickness.
Your bed and your pan;
And here is your love
For the woman, the man.”

E noapte deja. Mi-e somn. Aş fi vrut să plâng dar nu am mai plâns de mult şi am uitat deja cum se face. Ioana se pricepe la plâns. Mi-a zis că a plâns săptămâna trecută. O s-o rog să mă înveţe. Întotdeauna a fost drăguţă cu mine şi sigur nu mă va refuza. Acum închid ochii şi adorm. Noapte bună. Încă ceva...

And here you are hurried,
And here you are gone;
And here is the love,
That it’s all built upon.

Here is your cross,
Your nails and your hill;
And here is your love,
That lists where it will

May everyone live,
And may everyone die.
Hello, my love,
And my love, Goodbye.