Nea Costica, glamour

(Sa fi fost prin anii ’70, a doua jumatate. Povestea-i spusa de o doamna, la vremea respectiva fiind dansa profesor universitar la ceea ce se chema Politehnica Brasov)

Nea Costica plecase de mic in drumul lui. Baiat de la tara, istet, cu aplicatiune tehnica, descurcaret. Generala, profesionala, liceu la seral, scoala de maistri, dupa 4o de ani imediat i-a venit ideea sa se inscrie la Politehnica, inginerie, tot seral.
Stia Nea Costica ca stia; toti inginerii astia tineri, iesiti din scoli treceau prin mana lui. Cu rabdare, domol, ii invata, de-a fir-a-par, teoria surubului, cum se coace acesta si cum ii mai bun la tractor si unde.

Ajungea la ore fix cum il stiau toti, chiar si profesorii. Cu haine mai botite dar curatel, basca pe cap si o tescherea in mana. Ii punea femeia lui acolo, in geanta, cele necesare peste zi: salam, cateva felii de paine, uneori un castravete acru, facut in casa, iar mai apoi, de cand intrase la inginerie, isi inghesuia el si oarece carti ori cursuri.

La prima sesiune, in sala mare, plina de studenti, ceva mai tarziu a intrat si el.
Fiind si primul examen se gandise sa-l omeneasca, sa fie altfel. Cine sa mai recunoasca pe Nea Costica in domnul elegant, in costum si cravata la moda, cu pantofii lustruiti dupa tipic?
Intr-un tarziu, doamna profesoara, luata pe nepregatite si dansa, cu supriza dar si cu drag:
“-Bre, Nea Costica, te-ai imbracat frumos ca un mort!”