din file de gene...

e din nou linişte. linişte...
un firicel de iarbă crud se leagănă încet încercând să prindă razele soarelui. soarele zâmbeşte larg şi-l gâdilă. pe vârful lui puţin despicat şi micuţ firicelul de iarbă se roşeşte şi gângureşte în limba lui ierbicească. probabil vrea să ne spună că e fericit de viaţa lui scurtă, dar valoroasă oarecum sau probabil vrea să ne arate cât de frumoasă e natura, sau...ne trage de mânecă: "e vară! oameni...e vară!".
lângă el doi pitici joacă şeptică pe o frunză bătrână de brusture. dacă nu eşti atent...poţi să treci pe lângă ei fără să îi observi, fără să îi auzi, dar...ei sunt acolo şi ţin în mânuţe cărţi din coajă de stejar vrăjit - se spune că asta nu îi lasă pe ghiduşi să trişeze la cărţi - doar se ştie cât sunt spiriduşii de şmecheri...
mă întreb oare de câte ori am trecut noi pe lângă copilărie din prea multă grabă?
două flori rozalii se unduiesc încet şoptindu-şi vorbe calde. între ele un pui mic de floare....
ah, nu...am greşit!
sunt doi pui mici de floare Smiley!
al doilea e atât, atât de mic şi stătea ascuns după tulpina firavă a mamei...ştergându-şi năsucul polenizat a plictiseală. ridică ochiişorii picuraţi cu pete albastre către mama şi trăgând-o încet de frunzele îmbibate cu seva proaspătă şi dulce... cască! Smiley nu am ştiut până acum ce gură mare poate avea un pui de floare când îi este somn...! seamănă cu un pui de om...

vorbind de puiul de om...el e puţin mai încolo, împleticindu-se în propriile picioare, zâmbind largggg şi gângurind cu mâinile întinse către mama: "Ma-Ma..." - , iar femeia a cărei suflet străluceşte prin ochi când îşi aude puiul e..."mama".
îi întinde braţele calde şi primitoare şi îi cântă despre ursuleţi, păpuşele, căţeluşi, iar puiul de om...a adormit zâmbind.

psssiiittt! pe mâine!