Da-mi frunza ta din coapsa
De bour orbecaind prin liniste,
Da-mi ochii de piele
Dintr-un sarpe urcand pustiul
Cu vene,
Stropeste-ma cu lacrimi
De sfanta fecioara ingalbenita
De cearcani,
Ce-au stat cu noaptea in noapte,
Sa priveasca tacerea.

Urca-mi coama flamanda
Spre stele,
Pana ce cu-un spate de nour,
Ma imblanzesc
La tors de lumina
Impaienjenita-n adancuri de ceata.

Da-mi mana din mana,
Sa o imprejmuiesc
Cu inima din inima,
Spre lumea cea de langa lume.

Cu ochii stricati de sunet,
Privi-v-oi insangerarea-ti palida,
De pe langa crepuscul de sageata.