Vara asta împlinim doi ani rotunzi ca doi ochi de copil mirat. Ca doi oameni care şi-au aruncat lumile în văzduhul uscat şi-au aşteptat cuminţi, mână în mână, o apocalipsă de culoare optimistă, ca o ploaie udată de soare, ca un curcubeu uitat vara într-un pahar cu apă rece.

Doi ani cu rădăcini vii crescând în neştire pe sub nopţile noastre, pe sub fricile moarte, peste vise şi săruturi, printre mâini somnambule ce caută trupul ştiut în aşternut. Doi ani cu fruntea senină şi nasul în vânt.

Doi ani ca o mare luminată de luna luminată de soare, ca o oglindă pe care plutesc în derivă şapte sute şi încă vreo câteva bărcuţe albe de hârtie, de zile pline de noi, de noi doi.

Un timp fără noţiunea timpului în care nu ne-a păsat de lună, de luna iulie, de conjunctura planetelor ori de lumea nebună, de România nefabuloasă, de mine indiferent la cine se referă de mine. Hai să ne luăm la întrecere cu răsăritul, minune!

(În iubire trebuie să mergi cu paşi de copil curios şi înfricoşat laolaltă, cu buzunarele doldora de joc şi bucurie, pentru că adulţii îndrăgostiţi sunt copii.)

Ştiam că e bine pentru ca noi nu suporta comparaţii. Termenii de referinţă se estompaseră în fundal, umbre futile. Cine are nevoie de umbre, de umbra sa atunci când ştie unde e? Simţeam că e bine pentru că nu-mi trebuia să ştiu unde eşti sau cu cine, nu tânjeam după jurăminte ori să te aflu carnal lângă mine.
O singură lumânare groasă, pe jumătate topită, cu ceara vălurită pe trup în lacrimi prelungi îmi lumina uneori nopţile: cum să pun într-un căuş de palme atâta fericire?!

Etajul opt plus patruzeci şi unu de grade Celsius plus noi doi goi toropiţi de liniştepostcontopire egal o gură de femeie fricoasă
- Hai, zi-mi ce e în neregulă cu tine!…. Trebuie să ai un defect ascuns, un secret murdar…. în scop de echilibru, ştii?
- Sigur, la tine trebuie să fie ceva în neregulă, altfel nu se poate. Trebuie să scormoneşti tu, să găseşti ceva putred undeva… Taci, baby scumpă, mai taci…
egal o gură peste o gură de femeie cu frica dulce amuţită.

Doi ani ca doi oameni ca două fracţii cu acelaşi numitor, matematica dragostei pentru începatori. Nu simplifici, nu amplifici, căci ar însemna să te complici inutil. Aduni şi gata. O să-ţi dea un timp în care pământul nu se mai învârte în jurul soarelui… de fapt pământul nu mai orbitează deloc. Doar soarele dă din aripi ca un fluture de noapte bezmetic în partea luminoasă care nu sunt eu, nu eşti tu, e timpul defectiv de regrete dintre noi, timpul ce continuă să se scurgă molatic şi cald, epatând cifrele din calendare şi bărcuţele de pe mare, fiindcă tu şi cu mine încă aşteptăm cuminţi, mână în mână, o apocalipsă de culoare optimistă, ca o ploaie udată de soare, ca un curcubeu uitat vara într-un pahar pahar cu apă rece…