Nu cunosc leacul universal care spala de vini, de regrete si de neputinta de a lasa trecutul in urma. Nu-l cunosc dar nu mi-am pierdut speranta ca va veni o zi cand ma voi lepada de trecut si voi purcede la drum fara sa trag dupa mine lanturi grele in care singura m-am incatusat. Scrisul poate avea si functie curativa, spun psihologii. I-as crede daca as reusi izbaviri de pe urma lui, insa toate tentativele de pana acum au esuat. Poate pentru ca nu am crezut in el de la inceput ci am privit cu scepticism potentialul cuvantului. Si e aproape imposibil sa te vindeci cu leacuri in care tocmai tu nu crezi.

Ar fi trebuit sa cred in cuvant. Cuvantul e hrana. Si tot cuvantul e povara, cantarind mai mult decat pietre de moara, mai ales atunci cand ni-l legam singuri asa strans de gat. Cuvintele ne pot izbavi sau ne pot proscrie, depinde de noi sa le lasam sa ne gaseasca si sa ne rosteasca exact atunci cand au vremea lor. Eu insa dupa multa vreme, intarziat, le-am dat voie sa ma gaseasca. Pentru ca nu m-am rostit cand ma ardeau in piept, pentru ca le-am ocolit cu spaima si neincredere, s-au asezat in mine, precum rugina si-au inceput sa roada. Si nu si-au gasit linistea pana cand, intr-o noapte ploioasa, le-am scuipat afara din mine, surprinzandu-ma cu prezenta lor tardiva: Damn you. And your bitch!

Cuvinte murdare, din lut umed-lipicios, ce mi s-au prelins pe buze, pe gat si mi-au cazut plescaind la picioare, broaste diforme ramase in urma unui print de mucava. Nu, nu mi-au adus eliberari, iluminari, epifanii, transfigurari. Doar m-au dezbracat de haina victoriei, descusuta si peticita, pe care o flendurisem tot incercand sa incap in ea. M-au aratat sarmana, cu suflet mutilat, inca incomplet rupta de trecutul pe care orgolioasa, crezusem ca-l asezasem aseptic in raft, ordonat pe capitole, fiecare cu un “The End” scris ingrijit pe ultima pagina.

Nu, sfarsitul nu-i aici, pentru unele capitole mai trebuiau culese litere, duse la tipar si desenate pe hartie, pentru prima si ultima data. Incuvantarea, desi deseori incarcereaza spiritul in custi prea stramte, are in schimb calitatea de a ancora himerele si de a persifla obsesiile, mazgalindu-le musteti nostime pe mutra incrancenata. Cuvantul concretizeaza si obiectiveaza. Fara cuvinte, fantomele trecutului vor fi libere sa ia oricand ce forma, ce dimensiune si ce greutate vor dori. Si tot oricand vor fi libere sa ni se aseze in spate, incalzindu-se la trup viu si poftind la inima verde. Vor fi libere sa-si faca intoarse caile si involburate sederile. Dar suntem norocosi, caci ni s-au dat cuvintele. Ele pot aduce liniste trecutului strigoi. Putere doar sa ai sa le gasesti si sa le bati, cuvinte-tarusi implantati ascutit in piept vampiriu.