In momentul cand lauda (a NU se face confuzie cu aprecierea) incalzeste, se instaleaza acceptul declinului. Lauda este perfida, te ameteste si ii face loc melancoliei. Zambim incalziti de beneficele aduceri aminte, ne cautam interlocutori cu care ne reamintim aceleasi lucuri/evenimente caldute. Creierul este spalat de amintirea zbuciumului sans etat d’ame. Cate o tresarire a acelui zbucium scurt-circuiteaza creierul care insa, din nefericire, are o alta siguranta de protectie...timpul care a trecut asa de demuuuuuul de atunci. O fata morgana nepericuloasa prin faptul ca ne indepartam voit de ea...o moleseala placuta care nu are nimic de a face cu dorinta de a ne apropia si imbratisa morgana.

Lauda este pufoasa si pare imensa. Incrancenare si adevaruri dureroare sunt ca niste arici mici si extrem de condensati prin trezirea sentimentelor, reactiilor de supravietuire. Lauda nu trebuie niciodata sa fie lasata sa se sedimenteze, deoarece pare fleashca imensa. Ea trebuie imediat azvarlita pe cantar cu o tara de adevaruri dureroase...atunci imensitatea spatiala a laudei este NIMIC in fata micii greutatii/densitatii declansatoare de ecce homo.

Cei care te lauda iti simt slabiciunea si iti vor locul. Te ametesc si te inmoaie pregatindu-si asaltul de lupi tineri chinuiti de durerea suturilor in cur. Daca lauda doar te avertizeaza atunci coboara-te si zdrobeste-i. Este un bun feed-back pentru tine si in plus le faci un bine deoarece invata sa aprecize in locul laudei. In curand nu o sa mai lupti deoarece NIMENI nu mai indrazneste sa te atace si nici sa te laude. Doar te apreciaza! Le schimbi mentalitatea prin exemplul tau personal. In timp vei cadea, dar in urma ta o sa raman o generatie care APRECIAZA si pentru care lauda este un somnifer netolerat de organism.