Fereastra

Rugurile ard la orizont
Căldura lor ne copleşeşte lent
Peştii emigrează în amont
Ca un capriciu somnolent

Păsările s-au oprit din zbor
Încremenind cu aripile-ntinse
Şi fragede ca după un omor
De adevăruri neînvinse

Toate ceasurile s-au oprit şi nici
Luciul străzilor plouat nu s-a mai şters
Oamenii-s din ce în ce mai mici
Ca văzuţi printr-un ochean întors

La noi nu s-a-ntâmplat nimic de mult
Deşi dorim ca totusi să se-ntâmple
Pentru lucizi păstrăm acelaşi cult
Când îşi duc pistoalele la tâmple

Rugurile au intrat în carnea noastră
Rogu-te să nu te temi iubito
Că de-un veac am devenit fereastră
Pe care locatarii n-au primit-o

Poezia face parte din plachtea Domnul Liszt, editura Destine



Condorul

Fericit condorul
pentru care piscurile munţilor
nu sunt niciodată prea înalte

Condorul
invidiat de toate vieţuitoarele pământului
şi care pe noi oamenii
ne vede din ce în ce mai mici

Condorul
care nu moare
decât fulgerat de vânător

De vânătorul
care nu poate ajunge la el


Recompensă

Mi-aţi tăiat aripile
odată
şi încă odată
şi apoi iarăşi

Acum nu vă mai osteniţi:
ele mi-au crescut în inerior



Cântec

De la fereastra mea
văd sufletele
tuturor oamenilor.

Locuiesc
într-o lacrimă
suspendată



Statuie vorbind

Cioplitorule, aruncă-ţi dalta
Adevărul pe care îl cauţi
nu se află la mine:

Eu sunt EROAREA!



Dor

Când lacrimile
dau pe dinafară
toamna,
dorul meu
se mută
în cocori



Îndemn

Şterge, şterge oglinda
până devii transparent

Aleargă, aleargă
până îţi pierzi greutatea
şi începi să zbori

Sus,
tot mai sus
până dai de Dumnezeu!

ion untaru