-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Zanele de papadie si ploile acide


de geraldine la: 13/06/2004 02:02:00
modificat la: 13/06/2004 22:48:14
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Ciupercile albastre au stranutat intr-o zi de primavara puful zanelor de papadie. Uimite de-atata lumina, plutind in deriva pe langa atatia gandacei, s-au asezat linistite pe cate o floare de tei. Numai una continua sa pluteasca, strapunsa de raze solare. Nu putea intelege visul ce abia incepuse. Aripile ii frematau in aer, incercand sa reconstruiasca holurile reci si umbroase, unde timp de 100 de ani isi lipise pielea verde de tencuiala lor umeda. Ochii clari si albastri se inecau in lumina padurii, orbiti si istoviti.
- Culoarea…am pierdut culoarea, a strigat deznadajduita.
Padurea cutremurata, diforma si ursuza, s-a resorbit in picurii de ploaie acida ce
stropeau asfaltul. Un caine scheuna in cautarea unui adapost. Cutiile de carton erau sfasiate de ploaie. De la geam, toata povestea asta pare incredibila. Ridic din umeri si-mi sorb cafeaua satisfacuta. S-a lasat bezna. Ma ridic anevoie, incercand sa alung durerea de cap ce-mi anihileaza parca toate gandurile. Se sparg geoi in mintea mea; imi trag pardesiul pe mine si cobor scarile in graba.
Mirosul intepator, de dupa ploaie, se ridica din asfalt o data cu fasiile de aburi. Pare o strada desprinsa din poveste, cu felinare atarnate din paragraf in paragraf…si uite, o virgula s-a accidentat din cauza unui semn de exclamare.
- Salvarea…sa cheme cineva salvarea! se aud voci invalmasite de teroare.
- Nemernicul, doar o vazuse ca traversa…
Tanara zace inconstienta, intinsa pe asfalt si lumea continua sa se invarta ca un
caleidoscop cu doua viteze. Glasurile se pierd si trec asa…fara sa ma pot opri asupra lor…pierdute ca mastile ce ne insotesc intr-o reprezentatie de teatru de doi bani.

*

Zanele de papadie s-au hotarat ca ar fi timpul sa plece mai departe in calatoria lor si s-o lase deoparte pe Cea far’ de Culoare.
- Unde s-a mai vazut zana fara culoare? tot repetau indignate.
Asa s-au topit cu primii picuri de roua, lasand-o pe Cea far’ de Culoare sa
orbecaie in pustiu. Batranul tei ofta. Niciodata nu vazuse atata suferinta la un pui de zana.
- Micuto, te-au abandonat. Te-au lasat aici, singura…
Doctorul imi zambeste amabil in timp ce-mi verifica aparatele. Tot corpul meu
este o masa de durere. Se prelinge usor si iritant de lent pe creierul meu, anihilandu-l cu totul.

*

- Micuto, ai avut noroc…
Este un barbat pe la 30 de ani, nu foarte atragator. De ce mi-a venit in minte
“atragator”. Oare as fi vrut sa fi fost atragator? Ce prostii spun…de fapt, nu le spun, le gandesc. Vai, daca lumea ar auzi ce gandim…nimic nu mai are sens…de ce nu-mi pot misca picioarele?
- …dar din pacate, cu tot norocul din lume, se pare ca nu vei mai putea merge.
Esti paralizata de la bust in jos.

*

Zana de papadie si-a lipit aripile de scoarta copacului. I-ar fi spus atatea, dar fara culoare…ce este o zana fara culoare? Vuietul furtunii se apropia, iar frunzele surescitate, palavrageau fara sens, ca si cum ar fi stat pentru ultima data agatate de ramurile copacului. Picuri grei de ploaie au tintuit-o la pamant si suvoaie repezi si murdare o purtau din ce in ce mai departe de copac. Radacini rautacioase o agatau cu ghearele lor umede si pline de noroi. Reusise pana la urma sa se urce pe un muc de tigara.
- Vai, ce incantator…o zana fara culoare, agatata de un muc de tigara…
- Vai tie, pui de muritor, abia reusi sa strige zana.
- Ei…si nu orice fel de zana, ci o zana de papadie, rosti tanarul razand. O apuca
in mana sa muritoare si o azvarli intr-un borcan.


*

- …sa stii ca situatia nu-i asa de rea, precum pare, rosti doctorul calm
- Pe bune….am rostit pe un ton sarcastic…de parca el ar stii ce inseamna sa te
deplasezi intr-un scaun cu rotile cu “auto-propulsie si apelare sonora”, ce sa spune…sa fi ajutat sa mergi la WC sa nu faci pe tine, Doamne…
- Dar prin fizioterapie, s-ar putea sa mergi din nou…
Imi pare ca tipu’ asta nu-si pierde niciodata cumpatul; intotdeauna e asa de
relaxat, de parca timpul cu clipele sale ar trece prin el fara nici un fel de greutate. Isi indreapta halatul de un alb impecabil, apuca cu grija mapa cu fisa medicala si paraseste salonul lasand un miros placut. E placut, sau mi se pare mie?

*

Se trezea inainte de rasaritul soarelui pentru a o privi. Borcanul era inundat de o
lumina verde o data cu primele raze ale diminetii. O privea ore in sir; ochii lui intetosati se pierdeau in nervurile aripilor ei, coborau spre umeri, urcau linia gatului si se opreau in imensitatea senina a ochilor. De fiecare data avea impresia ca descopera dimensiunea haosului, in timp ce culoarea lor se schimba din albastru in verde …si de fiecare data se regasea pustiit si gol.
- Cand te privesc, ma simt asa de singur…si de fericit, rostea cateodata sacadat,
aproape soptind, ca pentru el.
- Ochii tai m-au pangarit.
- Ma faci sa ma simt fericit, sa ma urasc, sa ma nasc si sa mor de mii de ori.
Dimineata ma trezesc cu tine in minte si adorm infasurat cu lumina ochilor tai.
Zana s-ar fi lipit de marginile borcanului, dar raceala sticlei ii crea impresia de prabusire in gol, o agonie din care nu se mai putea desprinde. Cine ar putea indura atata goliciune si imobilitate?

*


“Primii pasi” sunt intotdeauna mai dificili, imi tot repet in minte, zambindu-i asistentei. Barele de care ma sprijin formeaza un culoar lung si ingust si-mi pare ca n-o sa mai ajung niciodata la capatul lui.
- Vezi…ce-ti spuneam, rosti vesel doctorul. Nu-l vazusem pana atunci; privirea
lui ma acoperea cu o blandete greu de exprimat in cuvinte. In astea 6 luni nu a incetat sa ma incurajeze. Poate nu imi strica un strop de speranta. Abia astept sa ma plimb printre aburii proaspeti ai ploii acide; mi-e dor de mirosul acela intepator al strazilor pustii. Doctorul zice ca-i cancerigen si ca-i periculos sa te plimbi afara dupa ploile acide, cu toate substantele alea toxice ce se ridica din asfaltul umed, dar pur si simplu nu pot rezista. Toata lumea le uraste…distrug tot ce intalnesc in calea lor. Odata ploile nu raneau, dar eu nu cunosc acea vreme. Tot ce cunosc sunt norii cu reflexe verzi- albastrui gata sa se prabuseasca peste orasul in care traim, peste grijile noastre, dar mai ales peste singuratatea cu care ne-am acoperit fara sa ne dam seama.

*


De trei zile nu se mai ridicase. Ingrijorat, tanarul a scuturat borcanul, izbind-o de paretii transparenti de sticla, dar nimic. Zacea in nestire pe fundul borcanului. Azi-dimineata, pielea ei capatase o nuanta de gri morbida. Aripile ofilite pareau ca i se desprind de pe trup. A indreptat veioza asupra ei in timpul noptii, dar mai mult i-a facut rau; pielea i se zbarcise si i se uscase parca.
- Poate e prea tarziu…rosti dandu-i drumul langa copacul unde o gasise
adancita in namol, intr-o zi ploioasa de primavara. S-a asezat pe o buturuga, continuand sa priveasca. Vantul de toamna facea sa tresalte frunzele deja ingalbenite.
- Micuto, rosti batranul tei…trezeste-te!
- Doamne, mi-am regasit culoarea, abia rosti zana, sprijinindu-se de scoarta
copacului, ca alta data.
- Da, dar deja s-a dus vremea ta.
Glasul copacului venea parca din alta lume.
- Pielea ta cenusie imi spune ca nu mai ai mult.
- Dar nu intelegi, mi-am regasit culoarea. O intrezarisem parca intre zidurile de
sticla…ca un vis fara inceput sau sfarsit, ingana privind cerul.
Zgomotoase, zanele de papadie au revenit din lunga lor calatorie spre centrul
pamantului. La fel de cenusii si sleite, zburau bezmetice de colo- colo. Tanarul le privea extaziat, fara sa stie ca timpul se scurge diferit pentru muritori.
- Ne-am pierdut culoarea spre finalul calatoriei, au rostit triste. Acum nu vom
mai gasi niciodata calea spre curcubeu si vom muri o data cu frunzele.
- Curcubeul e spre soare apune.
- Dar e … Cea far’ de Culoare, pe care am lasat-o captiva in Azi, au rostit
zanele inmarmurite. Nu se mai asteptau s-o regaseasca in viata; o priveau cum se misca gratioasa printre ele, cu pielea sidefie reflectand razele soarelui.
- Bineinteles, curcubeul este salvarea zanelor de papadie, concluziona batranul
abia ridicandu-se. Se apleca cu greu spre borcanul ce tinuse captiva o zana de papadie si porni agale spre autostrada.

*


Durerea de cap parca m-a mai lasat. Cafeaua zace neatinsa pe marginea
pervazului. Vocea robotului ma anunta ca am un mesaj. E de la doctor; cica ma invita in oras. Deja simt mirosul ploii inundand strazile cu aburii sai…ma indeamna parca la o plimbare, dar azi nu voi iesi. Ma voi aseza in pat, alungand din minte orice fel de gand si ma voi prabusi intr-o imobilitate placuta si relaxanta…in fond…mi-am gasit drumul spre curcubeu.






comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (3):


Vazand lungimea povestirii, m - de alexbrie la: 14/06/2004 12:24:26
Vazand lungimea povestirii, ma trecuse gandul sa critic recenta moda a textelor kilometrice pe Cafenea. Citisem undeva ca de cand cu textele online, se creeaza un nou val de scriitori de proze ultrascurte (maxim 2 ecrane), adaptate noului mediu electronic.

Citindu-ti povestirea, am constatat insa ca ma inselasem. Ritmul alert si separarea accentuata in paragrafe o fac mai mult decat citibila. Si subiectul e genial. Bravo.

Mici observatii: incepi cu un exces de descrieri, inutil; din fericire ritmul te prinde din urma rapid si continua natural, fara fortari. Poate ar fi nimerit sa mai elimini din descriptivele inutile de la inceput(repetitia lui "atata"-"atatia", de pilda)
#16218 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ce se comentez? - de Alice la: 19/06/2004 08:57:59
(imi vine in minte, gaunos acest urias semn de intrebare)
Un click, aiurea, 'comenteaza'... Fac des gresala asta - ar trebui interzis prin lege ca omul sa comenteze poezia!!!
Dar fiindca, ceva-n mine s-a cumva deplasat, citind ce-ai scris, sa spun ceva macar, in semn de 'multumesc' - cunosc, cel putin o persoana pe care ar bucura-o mult ce-ai scris aici.
#16413 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intamplator - de Guinevere la: 02/03/2006 23:12:01
Am citit intamplator, poate pentru ca m-a atras titlul, nu stiu. Mi s-a parut scris frumos, mi-a facut placere, m-a surprins cum ai imbinat fantasticul cu realitatea. Cred ca ai talent si sper sa scrii in continuare.
____________________________________________
De la sublim la ridicol nu este decat un pas.(Napoleon)
#109287 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: