Am ajuns şi la Sibiu. Câte amintiri mă leagă de acest oraş cochet şi aristocratic. O parte din adolescenţă mi-am petrecut-o, aici, în locuinţa mătuşii mele celibatare. Şi tu îl ştii atât de bine…Ai copilărit pe aceleaşi străzi pe care am bântuit şi eu cât am urmat cursurile şcolii de asistente medicale. Ce ani frumoşi şi plini de farmec. Îmi amintesc prima iubire pe care am trăit-o aici dar în acelaşi timp îmi revin in minte vizitele, de mai târziu, pe care ţi le făceam, când mi se permitea (odată la trei luni) şi modul în care eram tratată. Stăteam în hol aşteptând să-ţi termini lecţiile ca să poţi ieşi la o plimbare scurtă cu mine. Nu rămâneam niciodată peste noapte. Îţi perturbam programul şi te scoteam din ritm.
Ce contradicţie între clipele sublime trăite în Sibiu şi momentele de disperare încercate tot aici.
Dar am lăsat în urmă totul şi-am hotărât să poposesc la uşa apartamentului mătuşii mele, deşi nu mai erai demult acolo, pentru a-ţi lăsa o carte despre Ermitrage. Ştiu că îţi plac muzeele de pe vremea când mergeam împreună la Muzeul Bruchental şi discutam aprins despre picturile expuse. De multe ori ne contraziceam dar adoram momentele, petrecute în incinta muzeului, pentru că aşa am descoperit cât de mult semănăm, în ciuda divergenţelor. Împărtăşeam aceleaşi gusturi şi aveam cam aceleaşi pasiuni. Uneori regret că ai fost nevoită să pleci din Sibiu. Măcar aici erai liberă sa-ţi trăieşti viaţa, sa-ţi cultivi gusturile şi să te bucuri de anumite plăceri pe care, în casa în care te afli acum, nu le poţi, nici măcar, experimenta.
Dar „viaţa ca o pradă” te-a smuls, nemiloasă, din universul pe care ţi l-ai construit, şi te-a trântit cu cruzime la pământ, trimiţându-te într-un alt univers, de astă dată, sufocant, ca un clopot de sticlă. Ce cădere în abis…..pentru tine şi pentru mine….
Ştiam că Ea (mătuşa mea acum bolnavă şi tristă pentru că, din cauza suferinţei sale, a trebuit să pleci) îţi va da albumul…aşa că am sunat la clopoţel…şi apoi am fugit…lăsând în faţa uşii, Cartea. Bănuiam că până să apuce să deschidă eu am să fiu deja departe. Îmi alesesem bine ora. Era trecut, cu mult, de miezul nopţii.
Nu vroiam să dau ochii cu ea. Ar fi încercat să mă reţină, ori pentru mine nu mai era cale de întoarcere.
Luasem deja o hotărâre şi nu vroiam ca nimeni să-mi stea în cale. Era mult prea târziu….pentru regrete…