te provoaca sa gandesti
Timpul a trecut, dar rănile din Noi, au rămas deschise… pe perioadă nedeterminată… şi nu ştiu dacă se vor vindeca vreodată, cu toate că aş vrea să pot turna balsam peste sufletul tău, care-i parte din al meu. Însă regretele-s tardive. La fel şi lacrimile ce ne curg pe obrajii împietriţi de-o durere mută şi surdă.
Viaţa noastră a luat o turnură dramatică după momentul violului care a ruinat psihicul meu, şi aşa, la pământ caci urmarea a fost separarea, în fapt, de tatăl tău. Slăbiciunea lui morală, incapacitatea de a mă susţine, pe termen lung, după acest „incident”. Viciile care s-au accentuat în urma „întâmplării” şi propria-mi neputinţă de a lupta cu demonii trecutului, ce mă pândeau din umbră, dornici să-şi înfigă colţii în „măruntaiele” mele, au marcat începutul Căderii mele in Abis…. Cădere…, urmată de internări în centre de sănătate, tratamente cu şocuri electrice, terapie la psihologi, mai mult sau mai puţin înzestraţi. Toate, m-au ţinut departe de tine, vreme îndelungată, iar tu te-ai înstrăinat, iremediabil. Ieşisem complet din Universul tău şi simţeam în privirea ta: Răceala, Indiferenţa şi, mai târziu, chiar şi, Repulsia pe care, copilă fiind, nu reuşeai să o maschezi. Cât am lipsit te-ai refugiat în castelul tău de fildeş şi ai blocat toate intrările ca să n-am cum ajunge la tine. Cu puţin „ajutor” din partea mamei mele, care nu a ştiut sau poate nu a vrut să-ţi explice clar situaţia în care mă aflam, bucuroasă că a devenit Centrul Universului tău. Nu pot să o condamn, prea mult, căci eu n-am fost copil, am fost condens pe geamul ei, mereu, închis…
comentarii (1):
|
![]() ![]() cautari recente
"gragui"
"femeie draga" "florin preda dochinoiu" "les fleurs du mal" "la-i dus" "criminal" "libia" "ma sterg" "o intamplare hazlie despre proverbul haina face pe om scurte" "mihail cibotaru txtul mita" "caut cuvinte cu eu" "foarte critica" "tear" "cartea castelul palarierului" "cetatenie maghiara" "cat costa o pereche de lentile de contact pentru vedere" "dezgust" "miratSENS OPUS" "filmul singur in fata dragostei" "ucenici" "debara" "chelul isi pune mana in cap" "cum e vremea acum" "explicatii proverbului are balta peste" "educatia tinerilor" "luna-are-pete" "isterica" "diminutivul cuvantului ciorap" "magazine rominesti in franta" "matei calinescu" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
trist...si imi aduce aminte de intentia de a elimina tratamentul prin bataie dat de parinti copiilor. La radio un barbat povesteste intr-un mesaj publicitar ca bunicul lui l-a batut pe tatal lui, care l-a batut pe el. Dar el nu-si mai bate fiul, chiar daca "face numai nefacute".
dupa cate inteleg din cazul tau, si suferinta naste suferinta...