Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Topic, utopic


de Cezar Pricop la: 13/06/2004 14:04:00
modificat la: 16/06/2004 21:48:07
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
1)Descrie Utopie.

Întotdeauna trebuie să începi cu descrierea ambientului. Natura. Cu soarele. Soarele era întunecat. Spre Apus, nori negri, mari, ameninţători. Ameninţători spre extremităţi ca un cadavru prospăt. Trimiterea spre imaginea cadavrului trezeşte la viaţă. Nici o frunză nu se clatină, nici o boare de vânt. Ca să aibă efect, trebuie să sugerezi încremenirea timpului în peisaj, aşadar stăpânirea lui; iar boarea de vânt aminteşte de soarele ce s-a scurs pe pământ, pentru ca cerul să rămână fierbinte şi gol – deja toţi acei educaţi după anul 1963 şi până în `90 vor şti despre ce e vorba, vor fi cuceriţi, sunt ai tăi!, poţi acuma să te ocupi de ceilalţi.

2)Toponimia. Numirea.

Să zici ceva de locul unde te afli.
În Cîmpina nu mai plouase de mult. Se adunaseră de mai multe ori nori negri deasupra oraşului – ca şi acuma -, dar ţinuseră cu tot dinadinsul să nu lase nici un strop de apă să pice spre pământ. Secetă. În oraşul de la poalele Carpaţilor niciodată nu fusese atât de cumplită. Praf peste tot: a pustiu. Locuitorii de la curţi, care nu beneficiau de apă curentă – stereotipia cu apa curentă e ca o pastilă de calciu efervescent pentru prospeţii urbanizaţi -, aduceau cu bidoanele apa necesară, aceleasi pe care toamna le folosesc pentru a căra vinul de la ţară - de la sute de metri depărtare. În ambele cazuri distanţa e necesară. Distantul eşti tu. Când bei calciu efervescent, mici stropi răcoroşi imperceptibil udă faţa - microsensibilii fără anticorpi sunt ai tăi. Iată cum nici nu mai e nevoie să te foloseşti de paranteze.

3)Acuma intriga. Necesară.

La sfârşitul primăverii, în martie, o şatră de ţigani se aciuiase pe un teren viran, nu departe de turnul de apă al oraşului. Unii s-au bucurat. Aveau câte ceva de reparat: o oală de lipit, un cazan de cârpit; alţii n-au privit cu ochi buni adăstatul inediţilor turişti economici. Dar contrar cârcotaşilor, infracţiunile nu se măresc ca amploare. Poliţia plus primăria dau publicităţii un studiu media statistic: Nimeni n-a reclamat dispariţia vreunei orătănii de curte, sau a rufelor puse la uscat. Ţiganii – şi nu rromii, atenţie – îşi vedeau de treburile lor. Deranjantă era, poate, doar zarva decuseară, când se adunau în jurul focului din cauciucuri uzate - se modernizaseră şi ei -; iar fumul în vălătuci eclipsa soarele prea fierbinte - seara se lăsa mai devreme, aşafel - ori insistenţa cu care cereau ceva de trebuinţă. Necesarmente, animaţia mai dezmorţi oraşul încremenit de predestinare. Dar nu mai plouase deloc de când veniseră; şi-o nebună spunea chiar că, atâta timp cât prezenţa lor uza mediul, n-o să plouă, că ei ştiau cum să alunge ploaia, să gonească norii, ca să nu le ude catrafusele.

4)Acuma puţină acţiune. Cuprins.

Nori nemişcaţi la Apus. Negri. Tulbură conştiinţele în mod natural. Copiii alergau prin faţa şatrei de ţigani trăgând după ei crengi rupte de copaci uscaţi. „Plecaţi, plecaţi, ca să fim şi noi udaţi!”. Erau cu zecile. Nori de praf se ridicau în aer. Adulţii au uitat să mai bată clopotele, sa nu sperie norii - dar nu pe cei de praf. Ţiganii?, impasibili. Doar una bătrână le arată fustele. Numărul lor. Tudorel, băiatul primarului, cade şi se zdreleşte le genunchi şi la coate. Nevasta primarului şi mama copilului, ce demult nu mai avusese motiv de scandal, izbucneşte nervos. O tensiune de zile multe îi ţinea corpul – clevetitoarele ziceau -, de dor de om. Îl sună pe bărbatu-său la primărie. Avea telefon. Concomitent, la primărie, un grup de apicultori discută aprins. Albinele nu mai ies din stup - semn rău: li s-au făcut farmece, naturalul este estompat. Mureau. Şatra trebuia alungată, ca norii să nu mai fie (alungaţi). Primarul ar trebui să ia atitudine. Mai combativ! – încerca instigatorul principal să lege un slogan: „Mai-com-ba-tiv!”, striga din vârful buzelor. Neologismele ar trebui să prindă la proşti (şi mulţi), dar multora le era ruşine de boierisme. Unul, mai timid, aşadar filosof, ridică mâinile în aer: „N-aţ‘ văz‘t că primar‘ nost e cam negr‘?” – zise el înghiţând din litere în sec. Un nod emotiv îi sugruma funcţia votivă, sau vocativă. „N-o hi ş-el ţ‘gan?”. Primarul, atent la cele câteva zeci de voci, dar şi montat de soţia sa prin telefon, se hotărăşte să ia atitudine, iese în stradă. Vorbeşte cu oamenii: „N-aţi văzut la televizor, n-aţi ascultat la radio, oameni buni, în tot judeţu‘ n-a plouat, nu numai la noi, peste tot e secetă.” Apicultorii sunt de nestăvilit. „Dar ia staţi, să ştiţi, chiar că e cam tuciuriu primaru‘ nost‘u, uite ce pele are!”. Tensiunea creştea ameninţător.

5)Fenomenul. Si curci.

În continuare, ca povestea să fie şi mai incitantă - puţin mister, puţină ambiguitate, un pic de ezoterism.
Norii negri se apropiau. Primarul ceda puţin câte puţin. „Dacă voi fi nevoit să încalc drepturile omului... Ţiganii au voie să rămână acolo până în septembrie, aşa să ştiţi. Dar eu îi alung, îi alung, dar ca să ştiţi, să ştiţi că eu după aia o să-mi dau demisia oricum. Oricum ar fi, chiar dacă plouă, sau dacă nu plouă, eu tot o să-mi dau demisia. E împotriva principiilor mele şi a revoluţiei din decembrie în care au murit atâţia tineri...”. Încheie ca la şedinţa de partid. Apoi intră în primărie.
După o jumătate de oră, câţiva poliţişti în uniformă, gardieni publici şi numeroşi cetăţeni însoţeau tot personalul primăriei spre maidanul unde se aflau ţiganii. N-au comentat nimic, doar câteva femei bătrâne, de complezenţă, ca o repetiţie, din principiu au prins a se bate cu palmele peste coapse tânguindu-se la cherem. Aveau catrafusele deja strânse. „Dom‘ şăf, noi plăcăm oricuma, că sâmţâm că nu aveţ‘ traiu ca să mai stăm şî nu ne e cu supărare”. Odată cu ieşirea lor, norii intrau în oraş. Un resort (arc) comandat de evenimente. A plouat liniştit, cu tunete estompate şi cu fulgere inofensive. Toţi au ieşit afară, ca la revoluţie. Bucurie mare pe capul lor. Dar primarul şi-a respectat cuvîntul: şi-a dat demisia.
La câteva zile o boală misterioasă omoară toate găinile, şi curcile, şi gâştile, şi toate păsările din curţile oamenilor - şi bibilicile, şi ce-o mai fi fost având. Grămezi de înaripate aşteptau să fie ridicate de la porţi. Veterinarii, unii detaşaţi din alte localităţi, s-au declarat neputincioşi: o boală necunoscută, misterioasă, de netratat. E clar, nu?, e un blestem!
Încheierea trebuie să lase pe ginduri cititorul, să stea un pic cu ochii în gol şi cu mintea mirată (căscată?).
N-a plouat numai în Cîmpina, a plouat în tot judeţul, în toate localităţile afectate de lipsa apei. Fostul primar se plimba acuma pe străzi cu ziarele în mâini care titrau sfârşitul secetei – o secetă globală -, zicea el. Până şi nevastă-sa îi ţinea partea, însă în mod formal: „Nicăieri nu muriseră toate orătăniile oamenilor, unde s-a mai întâmplat o aşa nenorocire? Nu e clar că ne-au blestemat? Am încălcat drepturile omului, e clar! Şi-a căzut pe bietele păsări, săracele.” Degeaba încearcă omul să înlăture ignoranţa feministă vorbind despre ploaia acidă, despre substanţele volatile suspendate în aer, emanate de la fabrica de detergenţi, nevastă-sa, ca dealtfel majoritatea locuitorilor, sunt convinşi că ţiganii le-au blestemat păsările, că, dacă n-ar fi fost atât de corecţi, ei ţiganii, ar fi trebuit să le fure, să le mănânce. Păsările de curte au aripi dar nu pot zbura cu adevărat. Pentru ele zborul a rămas doar o abilitate primordială, paradisul lor pierdut; mântuirea e în pene – cântă cocoşul într-o limbă dispărută: cuc-u-rigu! “Rigu” – pană la plural – rădăcina etimologică a “Rege”-lui uman, reprezentantul esenţei divine… Că blestemul nu loveşte decât in intenţii, în cele mai supreme aspiraţii, în vreri, la urma urmei, în cele iremediabil şi definitiv pierdute. E singura lui forţă: să distrugă ceea ce s-a distrus deja, pentru că e exact ceea ce susţine prezentul: dacă găina n-ar visa că puiul ei o să zboare n-ar mai oua niciodată.

6)Şi ca absurdul să spună un „Nu” hotărât.

La Vălenii de Munte o şatră de ţigani îşi stabileşte tabăra imediat lîngă groapa de gunoi. De trei zile sunt acolo. Tot de atâta timp o ploaie liniştită, cu arari tunete inofensive, necontenită, îi sperie pe localnici. Oamenii se aşteaptă la inundaţii. Exact ca acuma doi ani, când o şatră de ţigani...; şi a plouat două săptămâni întruna etcaetera, etcaetera, până când un grup exasperat de grădinari şi aşa mai departe... Eterna reîntoarcere!
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...