sa-ti povestesc atunci...

cum pandindu-ma dintre ganduri, soimii mei imi ciugulesc din suflet

incet-incet

pana raman oarba de mine - mai repede decat as fi crezut ca se poate...

sa-ti povestesc despre Remi :).
un altfel de Remi nu cel al lui Hector Malot.
Remi al lui a fost singur multi ani - o vesnicie de copil as spune, dar a ajuns sa culeaga iubirea si linistea ridicandu-se mare, mare pe varfuri - si-a pus cireasa coapta la suflet si acolo i-a ramas.

ea este un Remi pribeag.

cireasa ei e coapta-amar.
e plina de amintiri dulci, senine si taioase, de copaci niciodata prea infloriti..., de pasi cu urme adanci, de un zambet cu ochi a caror culoare i-a prins radacini in ochi pana in irisi, pana in suflet..., de prietenii asemeni ploilor de vara, de tradari si stilete inca infipte intre coastele ce tin inima in palme

...si picura rosu cu lacrimi - ploilor tarzii...

inima amara a amaruiei a iubit si iubeste - niciodata indeajuns, niciodata prea mult...mereu pana la capat, profund si neconditionat - niciodata iubita prea mult - poate doar ingeresc cand s-a vrut a fi doar o femeie simpla...cu doruri, cu lacrimi, cu dorinte...

cu piele fina si carne, cu ochii adanci si luminosi...

Remi a fost iubit - ea iubeste.
nu e mare diferenta - depinde cu ce fel de ochi privesti...

copilaria i-a fost o valiza.
mereu pregatita sa plece de ici-colo cu pasi prea repezi si prea mari pentru o fetita firava cu doruri adanci de bunici cu ochii calzi si brate pline de grija si iubire - singurele brate care au crescut in ea fara sa o raneasca... - o ajutau sa se prinda de ele, cu ele, prin ele, prin ea...

de viata, de soare, de cer...

adolescenta - o casa inchisa cu trairi privite si simtite prin vizor.
cine trece dincolo e un tradator al viselor celor mari...
doi copii mici, excursii , prieteni, vise...visate in nopti tarzii.

poate le-ar fi trait si mai mult daca nu ar fi cazut franta de oboseala de om mare intr-un trup prea ingust atator griji...

tineretea o colivie inchisa cu lacrimi incremenite.
doua maini stranse, lipite pe gratii de suflet: "sunt si eu aici! nu ma vezi?" - era un ecou deja prea obosit.

niciodata nu i-a revenit tinandu-se de mana cu zambetul sau cu ... el. el nu-i mai era. nu-i mai era nici ea - demult, cred.
era o liniste respirata in doi, unde unul era mereu plecat momentului...cand ar fi trebuit sa stea, sa ramana, sa inspire adanc...clipa.

clipa de multe ori salveaza. ale ei au ucis - sau s-au lasat ucise, asfixiate...
apoi...a imbatranit.

o tinerete carunta.
nu mai stie sa lase nimic deoparte. toate o ingeuncheaza - mai repede decat ar vrea, mai adanc decat si-ar fi putut inchipui.

singura data cand sunt Remi la persoana intai...este cand vorbesc despre EA!!!

atunci nu-mi permit sa visez alte vise si nici sa tradez cele ce inca mai pot fi!
singura aripa ce-mi creste din fiecare celula si zboara si rade si e deplina si e fericita si ajunge pana la Dumnezeu...mi-e copila si dragostea infinita pentru ea - si a ei pentru mine.
sunt singura data Remi - iubita sublim si deplin!
acestei aripi ii traiesc si pentru ea nu vreau sa-mi uit puterea ce m-a tinut mereu copac batran, dar inflorit...clipei ce nu se stie ce aduce...