te provoaca sa gandesti
| recomandari: | Photoree - The collaborative image recommendation system |
| Ghidoo.ro - Descopera internetul interesant! |
Încă
de modigliani la: 16/07/2008 11:56:50voteaza:
Mai spune-mi o dată cât ma iubeşti,
cum se lasă noaptea peste noi,
dar ştii tu, numai peste noi,
cum am început,
cum am început noi să fim unici şi irepetabili în unul.
Trage de tricoul acela,
trage de el peste burtă, peste şolduri şi fund,
iubirea nu vrea să te vadă aşa.
Deschide ochii în lumină,
încă o dată
de acolo se întimplă, acolo nu moare.
Mai spune-mi despre alb,
şi galben de fiere,
despre alb zâmbind în coşmar
şi poate puţin în sânge,
poate un strop în vreo rază.
Spune-mi încă o dată,
cum ai să le duci toate sub pământ,
sau în rai,
şi pînă atunci ai să tragi de ele,
aşa din rugină şi rouă,
ai să hăteşti de ele pînă le ia naiba,
sau ultimul înger sictirit şi de serviciu la poarta aia cu zăbrele.
Apoi vino din nou,
şi pleacă un timp după aceea,
sau pleacă înainte de a veni pentru o vreme,
ne gasirăm si noi, deştepţii pământului,
să năucim întru viaţă.
cum se lasă noaptea peste noi,
dar ştii tu, numai peste noi,
cum am început,
cum am început noi să fim unici şi irepetabili în unul.
Trage de tricoul acela,
trage de el peste burtă, peste şolduri şi fund,
iubirea nu vrea să te vadă aşa.
Deschide ochii în lumină,
încă o dată
de acolo se întimplă, acolo nu moare.
Mai spune-mi despre alb,
şi galben de fiere,
despre alb zâmbind în coşmar
şi poate puţin în sânge,
poate un strop în vreo rază.
Spune-mi încă o dată,
cum ai să le duci toate sub pământ,
sau în rai,
şi pînă atunci ai să tragi de ele,
aşa din rugină şi rouă,
ai să hăteşti de ele pînă le ia naiba,
sau ultimul înger sictirit şi de serviciu la poarta aia cu zăbrele.
Apoi vino din nou,
şi pleacă un timp după aceea,
sau pleacă înainte de a veni pentru o vreme,
ne gasirăm si noi, deştepţii pământului,
să năucim întru viaţă.
comentarii (17):
:)
- de
maan
la: 16/07/2008 14:32:04
foarte frumoasa!:)
***
- de
Intruder
la: 16/07/2008 15:40:43
da si da si da!
ai mai scris cate ceva, mai rar...dar din ce am citit, asta mi se pare cea mai buna.
titlul e nashpa, insa.
ai mai scris cate ceva, mai rar...dar din ce am citit, asta mi se pare cea mai buna.
titlul e nashpa, insa.
di ce, mah?
- de
maan
la: 16/07/2008 15:46:56
ce-ai cu titulul?
sa-l schimbe-n 'ancor iun foa'???
sa-l schimbe-n 'ancor iun foa'???
*
- de
INSULA ALTUIA
la: 16/07/2008 15:51:42
"Inca"mai exista iubire.
Tare mi-a placut!!
Tare mi-a placut!!
NU! sa nu-l schimbe,
- de
Intruder
la: 16/07/2008 15:51:56
ca nu-i apare imediat.
...ziceam si io sa nu tac, da-l incolo de titlu. :))
...ziceam si io sa nu tac, da-l incolo de titlu. :))
nu trageti in pianist
- de
modigliani
la: 16/07/2008 15:57:29
recte titluri, sint puse de mantuiala, fara nicio noima, nu au nicio legatura cu textul, nu mi plac, nu ma intereseaza, imi stau in grumaz, etc.
in rest, mersi.
in rest, mersi.
pictore,
- de
Intruder
la: 16/07/2008 16:02:12
bun asa. :))
cin' te-a invatat sa pictezi la pian?
cin' te-a invatat sa pictezi la pian?
***
- de
maan
la: 16/07/2008 16:04:39
io era sa-ntreb cu ce mai picteaza, da' mi-o fost unpoco nujtiucum!
intrudere
- de
modigliani
la: 16/07/2008 16:07:07
nevoia, nacazurile, tata prin ricoseu si modelul indezirabil al unui nu adresat unui capos dar mai ales cel care mi a pus in piept o inima de cabotin:)
si nu se pune ca pe la 17 ani asa credeam io ca da bine la fete daca idiosincrasia poate defini acum acest aspect, nu?
si nu se pune ca pe la 17 ani asa credeam io ca da bine la fete daca idiosincrasia poate defini acum acest aspect, nu?
modi
- de
Intruder
la: 16/07/2008 16:12:05
...pai da!
:))
:))
da
- de
lafemme
la: 18/07/2008 08:33:22
tare faina poezie. mi-a mers la inima cum se zice in popor.
"mi-a mers la inima"
- de
alex andra
la: 18/07/2008 08:41:18
Modificat la: 18/07/2008 08:42:10
Mie nu în mod deosebit. Poate cu exceptia versurilor din urma:
ne gasirăm si noi, deştepţii pământului,
să năucim întru viaţă.
ne gasirăm si noi, deştepţii pământului,
să năucim întru viaţă.
***
- de
irma
la: 09/10/2008 12:41:50
asta mi-a placut!
modigliani :)
- de
INSULA ALTUIA
la: 09/10/2008 13:36:06
Frumoasa si profunda,mi-a placut.
ce mai
- de
thebrightside
la: 09/10/2008 13:54:25
dor mi-a fost sa citesc asa ceva.
multam fain. :)
p.s. de unde am senzatia familiaritatii ideii asteia cu "iubirea sa nu te vada in chelea goala?....
multam fain. :)
p.s. de unde am senzatia familiaritatii ideii asteia cu "iubirea sa nu te vada in chelea goala?....
a, si intrusu'
- de
thebrightside
la: 09/10/2008 13:55:29
zice bine de inca ala
peste iubirile ce-si poarta mugurii buze...