Mai spune-mi o dată cât ma iubeşti,
cum se lasă noaptea peste noi,
dar ştii tu, numai peste noi,
cum am început,
cum am început noi să fim unici şi irepetabili în unul.
Trage de tricoul acela,
trage de el peste burtă, peste şolduri şi fund,
iubirea nu vrea să te vadă aşa.
Deschide ochii în lumină,
încă o dată
de acolo se întimplă, acolo nu moare.
Mai spune-mi despre alb,
şi galben de fiere,
despre alb zâmbind în coşmar
şi poate puţin în sânge,
poate un strop în vreo rază.
Spune-mi încă o dată,
cum ai să le duci toate sub pământ,
sau în rai,
şi pînă atunci ai să tragi de ele,
aşa din rugină şi rouă,
ai să hăteşti de ele pînă le ia naiba,
sau ultimul înger sictirit şi de serviciu la poarta aia cu zăbrele.
Apoi vino din nou,
şi pleacă un timp după aceea,
sau pleacă înainte de a veni pentru o vreme,
ne gasirăm si noi, deştepţii pământului,
să năucim întru viaţă.