Mi-ai ciobit zmaltul inimii si de cate ori atinge sangele partea aceea imi aduc aminte de tine si explodez de furie ca m-ai atins, ca n-ai murit in secunda de dupa...Mi-ai zdrobit linistea in monade. De cate ori bate vantul am un junghi la inima, de cate ori beau apa rece te urasc. Si te simt urat, ca si cum te-as face bucati sa te vad, ca si cum experienta mea cu tine m-a constrans la agresivitate. N-ai stiut sa mi te desparti! N-ai calculat cum, de ce si unde sa implementezi decizia de a-mi curma viata langa tine! Intr-o zi mi-ai zis ca te-ai plafonat, ca nu te stimulez, ca nu poti fi creativ aici si te-am crezut crezand ca te cunosc.Asa mi-ai spart zmaltul inimii!

Dupa doi ani ai venit ca-ti pare rau,ca ai un regret dulce fata de noi, dar ti-ai uitat sinceritatea agatata de vorbe si mi-ai spus ca ne-am despartit fiindca ai avut o alta relatie.

Te-asteptai sa-mi peticesti la loc inima,insa ce n-ai stiut in asa fel incat sa ma faci sa te iert a fost cum sa-ti exprimi decizia de a pleca.Cand te-am vazut, e drept, mi-a disparut intentia de a arunca, de pumni si picioare, si-n acelasi timp iubirea fata de tine. Asa te-am uitat, cand ai vrut sa reaprinzi ce deja stinsesei cu flegma si noroi!