Zbor de jur împrejurul tău,
Roind spre mierea ce dintre urechile tale,
Făcea hexagoane de lentă desfătare,
Acolo robind gustam paloarea
Nesfârşită a obloanelor serii.

Flămând sunt de fiinţa ta,
Cu gust de aripi volatile în soarele,
Tot mai cărnos,
Însângerat de muşcăturile,
Îngerilor căzuţi în foamea realităţii.

Urcam căuşul mâinilor tale,
Să-ţi mănanc lumina
Din palmele tale urzind cercuri violete,
Înfiinţând în purpuri de galaxii,
Crecute ca nişte ciorchini galactici,
Spre verdeaţa sâmburelui mă repedeam,
Cu dinţii căzuţi spre devorare,
Înfipţi în carnea fragedă a fibrei,
A muşchiului chiorchinelui,
Plesnind de dulceaţă,
Ca un sfârc eteric,
Înconjurat de aura unei mieri,
Pierdute undeva prin blana vreunui urs.

Deodată creşteau în piatră firidele unor revolute,
Stâlpii se înălţau spre cerul flămând de albastru,
De valurile mării,
Unduind spuma zărilor pierdute în pustie.

Eram în deşert adăpându-mi cămilele,
Plăsmuind mii de cocoaşe de apă,
Pe nisipul înfiebântat,
care răcindu-se se evaporă,
în piramidele,
urcătoare ale cerurilor,
privirii,
a două stele ce şi-au ars plasma,
una în cealaltă.