Imi pare rău, Prietene, Imi pare rău, radovan.

Imi pare rău, Prietene, îmi pare rău, radovan.

"radovan
M-am gândit cum să-i scriu numele: clasic, cu majuscule, cu minuscule.

Am ales ultima variantă. Cu majuscule ar fi fost prea patetic. Clasic, nu-i nimic normal în ceea ce se întâmplă acum. Nu-i normal ca un patriot să fie acuzat de crime împotriva umanităţii şi apoi, ăn văzul întregii lumi, să fie asasinat prin indolenţă.

Nu-i normal ca un popor, o ţară, vecină şi prietenă să fie sfârtecată la graniţele noastre şi noi, românii cei toleranţi să nu îi dăm ajutor. Căci aşa s-a înâmplat cu numai câţiva ani în urmă când Jugoslavia a fost jertfită la graniţele noastre. Mitingurile de solidaritate n-au reuşit să adune mi mult de vreo 500 de participanţi. Potentaţii acelor vremuri au permis (fără a cere părerea nimănui) atacatorilor vecinilor noştri, a bunilor noştri vecini, să se folosească de aeroportul Kogălniceanu. Ba mai mult au scris hârtii din care reiese că ei, atacatorii pot ataca pe oricine de pe teritriul român fără a cere părerea, sau anunţa pe nimeni, darămite poporul român.

Nu-i normal ca la Haga, tribunalul care are de discutat DREPTURILE OMULUI sa muşamalizeze asasinatele comise de agresori şi să le dea câştig de cauză tot lor. După ce doamna cea bătrână a fost debarcată, de ciudă a scris o carte recunoscând atrocităţile celor pe care i-a apărat şi pe care i-a albit prin hotărârile ei.

Nu-i normal ca dreptatea să fie colorată politic şi bunul simţ să dispară.

Nu-i normal să fii considerat prost numai pentru că nu ai bani şi să fii considerat deştept numai pentru că îi ai. Hoţii au cei mai mulţi bani.

În toată această lume anormală, la 13 ani după asasinarea Ţării Vecine şi Prietene, ultimul nume al rezistenţei de pe vremea aceea, Radovan K, a fost trădat de cei pe care i-a slujit. Acelaşi tribunal încearcă, ca pe vremea Inchiziţiei, să-l determine la sperjur. Şi nu poate. Încă.

La fel ca Solobadan Miloşevici, va fi torturat, redus la tăcere (i se tăia microfonul oridecâte ori spune adevăruri de netolerat pentru urechile asasinilor) şi, în ultimă instanţă, ucis sub privirea impasibilă a unei umanităţi dezumanizate.

Să nu vă imaginaţi, scumpi concetăţeni că nu vă priveşte. Nu ! Ne priveşte pe toţi. Acest ultim abuz va avea grave urmări asupra noastră a tuturor. Asupra viitorului nostru şi asupra viitorului urmaşilor noştri.

Planul mârşav de ne transforma înt-o naţie de sclavi va funcţiona şi copiii copiilor noştri vor fi servitorii lor pentru totdeauna. Libertatea noastră, atât de scump plătită prin vieţile atâtor străbuni nu va mai fi decât o extrem de vagă amintire. Dacă va mai rămâne şi atât.

Radovan este ultima jertfă cu nume sonor, ultima jertfă pe care o trecm, din nou, sub tăcere în vâltoarea grijilor de zi cu zi: cum să ne platim ratele la bancă la care ne-am îndatorat crunt, pentru un televizor, o maşină de spălat şi un aragaz. Cum să obţinem pentru copii noştri un acoperiş deasupra capului acum, când le-a venit vremea de măritiş şi însurătoare. Să nu apuce să ne dorească moartea ca să ne obţină apartamentul. Cum să ne ajutăm nepoţii să facă o şcoală şi să le oferim posibilitatea de a scăpa de mizeria lipsurilor zilnice.

Toate astea ne vor face să-l uităm pe Radovan şi să-l lăsăm singur cu acuzatorii lui nemiloşi şi josnici.

Imi pare rău, Prietene, îmi pare rău, Radovan. Mai mult de atîta, eu nu pot să fac. Dar să ştii, vreau să ştii, că un fiu al poporului român se gândeşte la tine cu respect şi compasiune."

Sursa: http://ioniliescu.wordpress.com/2008/07/20/discutii/#comments