- Chiar crezi că există trecut şi viitor?

-Chiar crezi ca exista trecut si viitor?
Mi-am ridicat privirea spre ea, surprins.
- Bănuiesc că tu nu crezi.
- Nu, nu cred. Eu cred că există doar prezent. Trecutul nu e altceva decât o sumă de prezenturi pe care le-am trăit cândva, iar viitorul e prezentul pe care ni-l dorim.
- Unde ai auzit tu asta?
Nu mi-a răspuns, ci a continuat să se joace absentă cu o şuviţă din părul ei de culoarea caramelului. Nu ştiam ce să îi spun, aşa că priveam fereastra murdară, de care stropii reci de ploaie se loveau cu viteză. Pe fundal se auzea sunetul roţilor de tren.
- Prezentul e tot ce avem, a continuat ea după un timp. Şi dacă am călători în timp, am ajunge tot în prezent. Adică, e viitorul acum. Dar odată ce am fi acolo, ar fi prezentul.

.... Eu însă sunt tânără. Noi, tinerii, ne dorim viitorul. Îl vrem cu disperare şi apelăm la tot felul de trucuri ca să îl ajungem. Vezi ce proşti suntem noi, oamenii? Tinerii îşi doresc viitorul, bătrânii îşi plâng trecutul. Dar oare care e vârsta la care nu ne dorim altceva decât prezentul? Cu cât mă gândesc mai mult la asta cu atât sunt mai încurcată.

Ma inteb uneori de ce lasam timpul sa treaca... adica nici nu incercam sa retinem macar secundele, sa le traim, sa le simtim... se spune ca timpul trece... de fapt poate ca noi trecem prin timp... si uneori nu ne marcheaza nicio clipa, incercam parca sa nu atingem nimic, sa nu miscam nimic, sa nu schimbam nimic. Doar trecem tacuti pe langa amintiri, pe langa evenimente, gesturi, trairi , succese si dezamagiri, trecem nepasatori de cei din jur, de ... noi, de parca lumea ar fi doar o insiruire de cadre fara rost, pe care incercam sa le trecem cu bine, ca si cum viata ar fi o intrecere cu timpul... uitam prea des ca nu cu timpul trebuie sa ne intrecem, ne-a invins de mult timpul... sa ne intrecem cu noi, cu fuga de noi, de toate... vrem sa traim, dar, paradoxal, ne grabim parca spre "iesire" fara sa bagam de seama ca avem motive sa ne oprim macar o vreme, macar "un" timp... sa ne oprim pentru prieteni, pentru zambete, pentru gesturi, pentru soapte, pentru imbratisari, pentru a tremura un pic in racoarea serii sau pentru a mai simti un pic mangaierea razelor pe obraz, pentru o strangere de mana, pentru vorbe, pentru a ne certa si apoi a ne impaca, pentru a invata si a uita ce am invatat, pentru a privi un fapt divers sau pentru a transforma un lucru banal, pentru a ne indragosti sau pentru a pune patimile noastre intr-un lucru marunt, dar pe care il iubim atata... sa ne oprim pentru ceea ce ar putea parea prea firesc: sa traim intr-adevar...