o zi. o alta zi.
fiica-mea sta in mijlocul patului: rupe servetele si goleste punga de pufuleti facand "sfirimici" pe care apoi ii culege unul cate unul si ii papa :).
nu stiu cum si-a gasit aceasta noua ocupatie, dar e bine :) - respir si eu cateva clipe si visez.
nu mai zic nimic sa nu se razgandeasca si eu sa "cobesc" :).
nici visa nu mai stiu parca de la o vreme de atatea "cotidiene". zasta pana imi fileaza o lampa si dau de pamant cu toate grijile, iar apoi ma descalt si alerg prin ploaie in fata blocului :))).
asta nu inseamna ca am innebunit ci ca mi-am revenit la normal :D.

acum, daca stau bine sa ma gandesc nici nu stiu ce zi este. noroc cu telefonul ca imi arata: - nimic - ca nu il gasesc nici pe ala.
fiica-mea rade cu gura pana la urechi si imi intinde o punga sa o fasai.
Doamne cat iubesc copilul asta!
Nu are rost sa incep sa spun cat. In fata copilei mele toate cuvintele tac si sunt mute. Habar nu au sa exprime ceva!
II zambesc inapoi si ochii i se transforma in doua luminite. Intinde manutele si spune atat de frumos: Mama!

acum mi-am amintit ce zi este azi, ce rost au toate zilele si ca de cand s-a nascut ea nu imi trec emotiile din stomac - de dragul ei.

din cand in cand ma mai scutura din zambit Robbie Williams...controversatul meu. fara el lumea cu siguranta ar fi cu mult mai goala. ma fatai pe scaun si incep sa prind viata: picioarele danseaza singure, umerii, capul se tot clatina :)). aia mica rade. vrea si ea. noi doua avem multe ore de dans intr-o zi. ii place
m-am hotarat!
iau rucsacul, bag in el toate clatitele pe care abia le-am terminat de facut; inca sunt calde si in toata casa se simte miresma de clatite cu scortisoara - cat de placut!
deci...unde am ramas?
da, iau clatitele, un vin rubiniu si rece (nu are importanta ca o sa se incalzeasca), o iau pe aia mica in portbebe si merg la munte :)))))))).

visez bineinteles, dar e ok si asa. sa vedeti ce excursie trag!
desfac cortul in sufragerie,asez mancarea pe o fata de masa si il astept pe dragul meu :). lipseste ursul si muntele - ca brazi avem, iar nebunia destula!

si da...acum mi-am amintit ca bebicii nu au nevoie de jucarii...numai de peturi de bere, de apa, de servetele, de pungi...:))), mi-am amintit si unde mi-e telefonul si mi-am amintit si de ce iubesc eu atat de mult viata si toate zilele ei - fie si cele mai ratate zile ale ei :).

pentru ca e viata mea si oamenii din ea ii da aerul necesar ca eu sa pot merge mai departe zambind cu rucsacul in spinare!