recomandari: Photoree - The collaborative image recommendation system
Ghidoo.ro - Descopera internetul interesant!

LA BELLA ITALIA cap1+2

de adynet1 la: 09/08/2008 19:17:51
rezumat: cap 1+cap 2
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
LA BELLA ITALIA

cap 1 – Liza


Cu degetele îngheţate desenă un cerc pe geamul aburit , încercare de-a privi în noapte .Autocarul străbătea bezna într-un sunet monoton, purtând cu el trupuri adormite de blazare condimentată cu mici speranţe.
Liza încercă de cateva ori s-adoarmă dar fără prea mult succes. Emoţia o asalta de fiecare dată când îşi căuta liniştea în somn. Discuţiile cu Alfredo îi reveneau iar si iar în minte.Vocea lui calmă ,timbrul cald îi umpleau inima de bucurie .Când Neta,sora ei, o întrebă dacă cunoaşte pe cineva care-ar fi dispus să lucreze în Italia , fără a se gândi prea mult hotări că ea va fi aceea. O hotarare instinctivă pornită din impasul în care se afla casnicia ei, deja distrusă , nevoia de bani şi dorinţa unei schimbări radicale...
Se puse pe învaţat italiana şi se miră ea însaşi de progresele fenomenale ce le făcuse în doar câteva zile. Dorea să-l impresioneze pe Alfredo , acel intermediar căruia urma să-i telefoneze.
- Mi chiama Liza,o 40 anni e sono disposta di curare quela vecchia persona , Danda...(1)
- Perfecto ! Ti aspeto a Grosetto, cara mia. Con me, poi essere tranquilla, mio bella...(2)
Trepida de nerăbdare. O aventură cu iz de nou început, păşitul pe un nou drum (poate crucial ), ieşirea din viaţa stagnată cu iz de moarte înceată...
Zorii se iviseră şi cu ei peisajul mohorât al ţarii speranţelor.
Simţea că zâmbeşte involuntar , bătăile accelerate ale inimii îi aduceau aminte că e vie şi viaţa, frumoasă...
Frâna mugită a autocarului trezi călătorii ce ridicaţi în picioare priveau curioşi la cel ce o întâmpina pe singura ce coborî în acel loc , Liza...
Preocupată de greutatea geamantanului ce nu vroia să părăsească ultima treaptă, se simţi deodată îmbrăţişată . Surprinsă , s-a retras un pas inapoi, atât doar pentru a vedea pe acel bărbat în palton negru ponosit, albit la guler de mătreaţa părului său răvăşit . Barba nerasă , obrazul unsuros , mirosul infect de sudoare , usturoi şi parfum ieftin ,completau imaginea lui Alfredo, "îngerul ei pazitor"...
-Liza, mia cara, andiamo...vienni con tuo Alfredo(3)...şi-o luă înainte spre Fiatul lui, proaspăt şi stângaci vopsit în galben.
Liza, împietrită, încercă să judece repede. Rânjetul satisfăcut al lui Alfredo în timp ce încărca geamantanul în maşină, o îngrozea...
Privi autocarul ce disparea mic, tot mai mic pe şosea...
Se aşeză în faţa, zgribulită de frig şi teamă...Alfredo intră în maşină zâmbind , şi fără să se fâstâcească, îi pipăii sânii în timp ce cealaltă mână se strecură între picioarele ei îngheţate...
Urletul de fiară al Lizei spintecă liniştea oraşelului. Il aruncă de pe ea cu toată puterea acumulata în trupul ei plapând...Tremura toată ...
Surprins , Alfredo demară în grabă bâlbâind:
-Bene,bene, andiamo a Danda...io credi que tu sei una intelligente ragazza...(4)

***********************************************************

(1) ma numesc Liza, am 40 de ani si sunt dispusa sa ingrijesc acel batran, Danda
(2) Perfect ! Te astept la Grosetto, draga mea.Cu mine , poti fi linistita, frumoasa mea...
(3) Liza, draga mea , hai sa mergem ! Vino cu al tau Alfredo..
(4) Bine, bine , mergem la Danda...credeam ca esti o fata desteapta...


(va continua )



Cap2 - Pierra

Fiatul galben se furişa într-o viteza nebuna pe straduţele întortochiate ale oraşelului adormit. Alfredo bolborosea ceva de bani pierduţi, cu piciorul adânc pe accelerator. Liza nu rasufla, nu de teama vitezei ci de incertitudinea că va ajunge la locul promis. Se gândea chiar la posibilitatea de a se arunca din maşina la o curba...
Cu o frâna bruscă , intenţionat pusă , Alfredo opri Fiatul în dreptul unei porţi înalte de fier...
-Donna Pierra, sorella de Danda, îi arătă Alfredo cu degetul pe doamna ce-o aştepta în poartă. Liza fugi din maşină şi se agaţă de braţul ei :
-Un telefonno , prego , un telefonno ! Nedumerită, Pierra o condu in casă şi-i arătă telefonul de pe scrin. Alfredo le urma cu geamantanul în mână fredonând o frază muzicală dintr-o canţonetă cunoscută…
Cu degetele tremurând, Liza formă numărul surorii ei ce vorbea curent italiană şi-i povesti de primirea ce i se facuse rugând-o să povestească tot Pierrei.
Pierra ascultă în linişte, dar fizionomia feţei trăda stupoarea şi indignarea. Închise telefonul şi se îndreptă spre Alfredo.
Vocea ei fermă era intercalată de vociferarile lui obraznice. Scoase din buzunarul capotului comisionul şi-l întinse nemernicului. Iar pentru că acesta continua să vocifereze , îi mai adaugă câteva bancnote şi-i arătă uşa...
Privindu-l plecând, Liza se prabuşii sleită de puteri pe marginea unei canapele...
Pierra se apropie de ea şi-o strânse în braţe cu tandreţe maternă. Cât de mult avea nevoie de asta ! Îndurerată , izbucni într-un plâns nervos. În faţa ochilor i se perindau copiii lasati la Bistriţa, sotul veşnic"brizat",parinţii ce-i reproşau paşii din viaţa...Caldura ce-o simţea acum era singura oază în deşertul din sufletul ei.
Adormi sfarşită pe canapea şi nici nu avu puterea de a-i mulţumi Pierrei pentru pătura cu care-o învelea...
Se trezi brusc la cearta de dupa uşa. Vocea lui Alfredo o înfrigura...tremura iar. Venise cu înca o persoana sa-şi revendice prada.
Glasul dominant al Pierrei se-auzea puternic si hotarât. Trânti uşa cu putere si intră roşie la faţa în casă :
-Noi suntem o familie respectata în Grosseto . Atâta timp cât vei sta la noi , vei fi apărată...
O ajută să se ridice şi o petrecu spre uşa:
-Andiamo a Danda , mio fratello...Îi vorbea rar , să priceapă. Îi povesti de boala ce nu iartă , de cancerul la plămâni care se generaliza, de viaţa lui de om singur ce n-a cunoscut femeia , de tristeţea familiei ce va trebui in curând sa se despartă de el.
Copleşită de sumbra atmosferă , intră dupa Pierra în casa fratelui ei. O rugă s-aştepte în hol în timp ce ea se strecură în camera lui Danda...
Prin uşa întredeschisă , îi auzea argumentându-se şi în final , vocea tremurată a bărbatului :
-Nesuna donna non abitera con mei in questa casa !...(1)

***********************************************************
(1) Nici o femeie nu va locui cu mine in casa asta!


(va continua)

comenteaza . modifica . sterge . semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii
subiecte
populare
controversate
selectate
taguri
arhiva

comentarii
ultimele de pe sit
ultimele de la ale mele
ultimele din bookmarkuri

sectiuni
Salonul
La o cafea
Cutia cu litere
Diverse

RSS

linkuri de la Ghidoo: