Cap2 - Pierra

Fiatul galben se furişa într-o viteza nebuna pe straduţele întortochiate ale oraşelului adormit. Alfredo bolborosea ceva de bani pierduţi, cu piciorul adânc pe accelerator. Liza nu rasufla, nu de teama vitezei ci de incertitudinea că va ajunge la locul promis. Se gândea chiar la posibilitatea de a se arunca din maşina la o curba...
Cu o frâna bruscă , intenţionat pusă , Alfredo opri Fiatul în dreptul unei porţi înalte de fier...
-Donna Pierra, sorella de Danda, îi arătă Alfredo cu degetul pe doamna ce-o aştepta în poartă. Liza fugi din maşină şi se agaţă de braţul ei :
-Un telefonno , prego , un telefonno ! Nedumerită, Pierra o condu in casă şi-i arătă telefonul de pe scrin. Alfredo le urma cu geamantanul în mână fredonând o frază muzicală dintr-o canţonetă cunoscută…
Cu degetele tremurând, Liza formă numărul surorii ei ce vorbea curent italiană şi-i povesti de primirea ce i se facuse rugând-o să povestească tot Pierrei.
Pierra ascultă în linişte, dar fizionomia feţei trăda stupoarea şi indignarea. Închise telefonul şi se îndreptă spre Alfredo.
Vocea ei fermă era intercalată de vociferarile lui obraznice. Scoase din buzunarul capotului comisionul şi-l întinse nemernicului. Iar pentru că acesta continua să vocifereze , îi mai adaugă câteva bancnote şi-i arătă uşa...
Privindu-l plecând, Liza se prabuşii sleită de puteri pe marginea unei canapele...
Pierra se apropie de ea şi-o strânse în braţe cu tandreţe maternă. Cât de mult avea nevoie de asta ! Îndurerată , izbucni într-un plâns nervos. În faţa ochilor i se perindau copiii lasati la Bistriţa, sotul veşnic"brizat",parinţii ce-i reproşau paşii din viaţa...Caldura ce-o simţea acum era singura oază în deşertul din sufletul ei.
Adormi sfarşită pe canapea şi nici nu avu puterea de a-i mulţumi Pierrei pentru pătura cu care-o învelea...
Se trezi brusc la cearta de dupa uşa. Vocea lui Alfredo o înfrigura...tremura iar. Venise cu înca o persoana sa-şi revendice prada.
Glasul dominant al Pierrei se-auzea puternic si hotarât. Trânti uşa cu putere si intră roşie la faţa în casă :
-Noi suntem o familie respectata în Grosseto . Atâta timp cât vei sta la noi , vei fi apărată...
O ajută să se ridice şi o petrecu spre uşa:
-Andiamo a Danda , mio fratello...Îi vorbea rar , să priceapă. Îi povesti de boala ce nu iartă , de cancerul la plămâni care se generaliza, de viaţa lui de om singur ce n-a cunoscut femeia , de tristeţea familiei ce va trebui in curând sa se despartă de el.
Copleşită de sumbra atmosferă , intră dupa Pierra în casa fratelui ei. O rugă s-aştepte în hol în timp ce ea se strecură în camera lui Danda...
Prin uşa întredeschisă , îi auzea argumentându-se şi în final , vocea tremurată a bărbatului :
-Nesuna donna non abitera con mei in questa casa !...(1)

-------------------------------
(1) Nici o femeie nu va locui cu mine in casa asta!


(va continua)