-Da, da… Mihnea… unde naiba-i telefonul?!
Vorbea de una singura in timp ce parcurgea agitata apartamentul ridicand o perna trantita pe covor, scuturand mormanul de haine cu care fusese imbracata aseara. Telefonul parea sa nu fie nicaieri; nici in geanta desartata la repezeala pe masuta de cafea, nici pe frigider. Il gasi intr-un tarziu in baie, exact cand injuraturile se domoleau pentru a lasa loc plansului.
-Dumnezeii tai de zaluda, bombani usurata.
Se tranti in mijlocul patului ravasit.
Asculta incordata dupa ce formase la repezeala numarul. Apelul ramase fara raspuns. Apasa cu ciuda tastele telefonului. Isi ciupea buza de jos intre aratator si degetul mare. Dupa cateva clipe relua cu indarjire apelul. O data, inca o data si-nca o data.
-‘Mneata! Se auzi strigatul ei victorios.
-Nu-mi zice ca te-am trezit din somn…
De partea cealalta se auzea nedeslusit vocea morocanoasa a lui Mihnea.
-‘Ai nu fi marlan.
-Gata, gata. Altadata nu mai fac, zise printre hohote.
-Serios acum, am nevoie de ajutor. Taci doua secunde sa-ti spun despre ce-i vorba.
-Imi trebuie niste vopsea verde, din aia de care folosesc graff-erii, dar as prefera sa nu fie spray. Si-o pensula. Dar tre’ sa fie vopsea buna, sa tina la ploi. Nu stiu de unde-as putea sa cumpar. Da-mi un sfat. Mai iute, sa nu apuce astia sa inchida magazinele. Imi trebuie musai azi. Pana diseara.
Acum, ca lasase sa iasa cuvintele fugarite de teama de a nu fi intrerupte, asculta cu atentie.
-Ei, la ce-mi trebuie! Imi trebuie punct!
-Ma, nu fi santajist…
Evident intrerupta de Mihnea zambea strengareste in timp ce-si rasucea o suvita ratacita din coada ridicata in crestetul capului.
-Da, mai, stiu ca e din scurt, dar abia acum mi-a venit ideea.
Cele cateva cuvinte zise de barbat i-au destins si mai multa fata. Sari in picioare c-un chicotit.
-Of, cum ma cunosti tu pe mine. Pai uite cum stau lucrurile.
Masura cu pasi largi si sprinteni camera in lung si-n lat cucerita de verva.
-Maine e ziua barbatului meu. Se intoarce abia maine seara sau noaptea inca nu stiu. Asa si… ma gandesc de cateva zile cum sa fac speciala ziua de maine. Grea sarcina, nu? Mai ales cand incerci sa gandesti sistematic asupra unui lucru care in mod normal ar trebui sa vina de la sine… sau asa cred…Totul a pornit de la faptul ca eu stiu ca el nu va imbatrani. Si asta nu pentru ca viata lui se va sfarsi curand. Tanar… crud… verde. Deci? Intelegi unde vreau sa ajung?
Chipul i s-a tranfigurat, gesturile s-au tranformat intr-un balet straniu, dar placut.
-Eu strabatand orasul, ca si cum as fi purtata de sandalele inaripate ale lui Hermes, zugravind inscriptii verzi in toate locurile pe unde-as banui ca va calca. Green forever! Totdeauna verde… inca nu m-am hotarat exact ce voi scrie.
Se opri din vorbit si mers cateva clipe ca sa-si ofere ragaz de visare.
-Ce zici? Ma ajuti?
Se aseza turceste pe covor cu atentia indreptata catre ce-i spunea Mihnea. Trasaturile i s-au inasprit ca si cum ar fi intrat intr-un val de ceata.
-Te rog… Eu nu te-am sunat sa te intreb daca e bine ce fac, sau daca se poate face. Voiam doar vopsea verde nu sfaturi de viata si consultatii juridice, zise cu sarcasm nedisimulat.
Acum era incruntata de-a binelea. I se citea pe fata pornirea de a arunca telefonul cat colo. Totusi firea ei optimista sau tentativa barbatului de a indulci cele spuse mai devreme ii inseninau privirea incet.
-Bun. Deci te sun peste jumate de ora?
Departa telefonul de ureche privind ecranul.
-Stai, stai! Te sun dup-aia. Ma suna el si vreau sa-i raspund.
-Da? sopti cu emotie… Asa… Sunt acasa. Da… te astept.
Se ridica cu vioiciune de pe covor si dupa o scurta evaluare a dezastrului din casa porni sa deretice cu miscari precise in timp ce fredona nedeslusit.
Dupa cateva minute se odihnea pe canapea multumita de rezultate.
-Uh!
Se repezi in cautarea telefonului.
-Alo? Auzi? Contramandam operatiunea.
Radea ca si gadilata in timp ce asculta tachineriile lui Mihnea.
-Da, mai! Vine acasa mai curand decat credeam; in cateva minute.
-Hai ca te las sa te culci la loc. Mersi.
Se aseza pe canapeaua acum aranjata. Sezu asa cotropita de un calm adanc minute bune. Abia cand se auzi cheia in iala buzele i se miscara contopindu-se intr-un zambet. Zambetul primei intalniri, al discutiilor complice despre sensuri sau nimicuri incantatoare, zambetul copilului inca neconceput, zambetul copilului din ea.