Ce bine e sa te eliberezi de sens. Serios! Am cautat mult timp ceva, orice de care sa imi atarn umbrirea. Probabil ca o sa credeti ca sunt un om instabil si nesigur. Si daca ? Ar fi loc aici de un discurs despre bine si rau, despre dimensiunile morale in care omul isi petrece timpul. Ar fi loc de justificari prin ceea ce cred. Nichita zicea intr-un interviu ca raman gandurile, dorurile, iubirile noastre. Acum, raportandu-ma atat cat pot de onest la ceea ce sunt, imi vine sa zic: ce gogomanie! (mie imi place Hristea)

Adevarul e ca pana la urma pelerinajul nostru nu are nici un sens. Decat ca e pelerinaj. Sensul vietii e ea insasi. Fara iluzii, fara deprimare. Traim pentru ca nu se putea altfel, murim pentru ca nu se poate altfel. Oamenii sunt sublimi si jegosi in acelasi timp pentru ca nu se poate altfel. Primesc ziua de azi si, desi habar nu am ce sa fac cu ea, o traiesc fara sa ma extaziez ca este si fara sa ma supar ca trece. Daca maine mai vine sau nu e neimportant. Ceea ce conteaza este tocmai acest ochi deschis in fata lumii. O vad si sunt ceea ce vad. O aud si sunt ceea ce aud. Nu pot sa zic ca imi place sau nu. As spune ca nu mai nazuiesc nimic. Acest lucru nu ar fi sincer. Scriu cateva randuri deci se prea poate sa vreau ceva. Nu ma intreb ce. Ar fi inutil. Daca stiam nu mai scriam probabil.

Cu privire la sens s-au spus multe lucruri nobile. Sensul cel mai de inalt este cunoscut: ridicarea omului in planul metafizic al indumnezeirii. Imi este insa inaccesibil. Si nu pentru ca ar fi ceva pur abstract. Imi este inaccesibil pentru ca sunt ceea ce sunt si nu pot sa fiu altfel. Nu imi mai este rusine insa. Ar fi la indemana sa accept aici o varianta sau alta a destinului (karma, moira, soarta, maktub etc.). Nu pot sa fac insa nici asta. Sunt. Nu stiu de ce. Nu stiu pana cand. Si mai ales nu stiu cum. Daca exista un destin el imi este inca si mai inaccesibil, mai strain decat sensul despre care vorbeam. Ati crede ca este foarte greu sa traiesti o viata fara sens. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca mie imi pare mult mai simplu.

Nu mai am nici o responsabilitate morala fata de aproape. Dar nu simt nici dorinta de a-i face raul. El este si eu sunt. A spune mai mult de atat inseamna a imi da cu parerea, a trunchia, a fragmenta, a distruge. De unde vine omul? Habar nu am! Unde se duce? Nu imi pasa! El este si eu sunt. Ma incarcerez intr-o zi. Traiesc viata unei muste intr-o seara de vara. Lumii nu ii pasa de ea. Ei nu ii pasa de lume. Isi bazaie enervant efemerul si anonimul. Maine o alta zi, o alta musca. Ziua este, musca este.