Pe vremuri, când eram în sat fecior,
Mai auzeam la câte o agapă
O vorbă, ea cu tâlc, despre ulcior
Că nu mereu va merge el la apă
Şi-odat’, în drumul lui de la izvor
De-un bolovan se-mpiedică şi crapă ;

Ei bine, foarte rar se întâmpla,
Dar nu era un semn de sărăcie,
Ulciorul, de cumva se-mpiedica
De-un bolovan, de la jandarmerie,
Ziceam că-i “mâţa neagră”, “piaza rea”,
De riscuri plină-i orice meserie ;

Mă uit prin târg, şi azi mai văd ulcioare,
Iar drumu-i asfaltat de câţiva ani,
De spart, nu se mai sparg şi nu-i mirare,
Izvoarele-şi vând apele pe bani,
Iar la răscruci, pitiţi după radare,
Poţi cumpăra, şi ieftin, bolovani.

Valeriu Cercel