Inceput fara inceput

.am stat mult...intr-o tacere care sa te
aduca aici, alaturi de mine, desi totul
pare la fel de pustiu...si iata ca ai
venit,ai revenit in acest loc, in care iti
reinnoiesc invitatia la sinceritate...este
dificil sa te desparti de tine insuti, sa
renunti la orgoliu, prejudecati, piedici,
toate adunate ca un manunchi si inchise in
toata fiinta ta.
Am petrecut clipe ce se situeaza dincolo
de cuvinte, rabdarea noastra ne-a
rasplatit...plecam si revenim mereu in
acelasi loc in care ne prefacem ca suntem
fericiti...si ne amagim prea mult doar din
dorinta de a mai ramane putin in acelasi
loc in care odata am facut cunostiinta cu
acel sau acea parte care reflecta
fericirea. Pe ea insasi nu am cunoscut-o
niciodata pentru ca refuzam sa plecam, sa
ne retragem, sa incercam sa o gasim si
nicidecum sa raman in acelasi loc,
asteptand sa vina de undeva, din
necunoscut, neant,la fel ca o minune, un
miracol.Ea nu face parte din Univers, ci
face parte din noi, lucru pe care putini il
cunosc si constientizeaza.In Univers nu
exista ierarhie!Gesturile,faptele nostre
sunt sau nu sunt.Iar atunci cand acestea
sunt, este minunat daca ele aduc bucurie,
prietenie,liniste,acea stare care te face
realmente fericit!Ceea ce trebuie sa devina
din ce in ce mai important este sa ne
asumam responsabilitatea propriilor gesturi-
si asta pentru ca atunci cand ne intalnim,
mai tarziu, cu consecintele gesturilor
noastre, sa nu cautam vinovati.Am inchis
pentru o clipa ochii, tocmai pentru ati da
ragazul sa pleci...ai ramas!Nu credeam ca
iti doresti acelasi lucru, adica aceasi
participare la acelasi joc.Pentru noi totul
devenea palpabil (realitatea este ceea ce
este prin noi, ori, alegerea ta de a fi
ramas, aici-acum-alaturi de mine ne va
ajuta sa comunicam dincolo de cuvinte si
imi confirma faptul ca ai acceptat
invitatia la acelasi joc, ce-si va instaura
de la sine regulile fara a-i impune nimic
din exterior, jocul de-a descoperirea,
jocul de-a prietenia, jocul de-a
iubirea...in acest joc ne vom spune multe,
fara riscul de a ne supara sau a ne
suspecta, nici tu, nici eu, astfel incat
pentru tot ceea ce deja suntem pregatiti sa
descoperim realitatea gesturilor noastre,
atat de nebanuit importante pentru viata-
viata noastra-, gesturi pe care din
repetarea lor inconstienta, nici macar nu
le observam...te simt mai putin nedumerit
ca la inceput si asta imi da forta necesara
de ati promite ca voi fi eu insasi pana la
sfarsit. In manifestarea Unicului in lume
nimic nu se repeta...
Am ajuns sa ne privim ochi in ochi, atat de
detasati de imaginea pe care o reprezentam,
dincolo de orice cuvant, de orice gest,
pentru a ne recunoaste si a ne intalni
dincolo de toate acestea. Teama care se
infiripa in toata fiinta mea ma determina
sa cred ca orgoliului s-ar putea sa nu-i
placa o asemenea privire si unul dintre noi
sa renunte;ma tem de acea scoatere cu forta
din labirintul privirilor care ne duc
dincolo de tot ceea ce noi reprezentam,
apropiindu-ne de esenta firii si a
sufletelor noastre...dar da!
...prin fumul de tigare te zaresc lasand
capul in jos, punand capat acestei iluzii,
continuandu-ti cu nepasare drumul pe care
il parcurgeai neostenit si neatins nici
macar de inceata adiere a vantului de vara,
nici de praful care se ridica deasupra
cladiriilor gigantice care impanzeau
orasul.erai tu,acelasi nepasator acelasi
hoinar si neinfricat in lupta cu viata, iar
de cealalta parte eu, inspaimantata de ziua
care ma astepta dupa noapte, de noaptea
care ma astepta dupa zi...eram eu,la fel de
infricosata, eu care evadam dintr-un loc
pentru a ma inchide intr-altul...inceputul
zilei de maine pentru mine nu mai
reprezenta de mult timp un inceput...!