textul de mai jos
este un PAMFLET (n.a.)

am reusit sa ma inalt la cer, etajul IX;
sunt deasupra voastra si pe voi va vad mici, multi si umili.
mi-am smuls talpile crapate din colbul ulitei si m-am purificat pe asfaltul impecabil al bulevardelor europene.
Romania miroase a oi si-a capre, a sumane ude de burnita, a barbarie, a gaze scuipate de Dacii jerpelite, a coviltire, a morti neingropati cu fast, a tramvaie tarate pe sine, a vin acrit si-a salam impachetat in ziar.
romanii sunt un popor din care ma trag dar, - purificat fiind - imi contest apartenenta la Baragan, la casele din chirpici, la Valea Prahovei, la Voronet, la Dunare, Prut, Bega, Olt, Mures, Cris, Dambovita si alte ape meschine.
Romania e o tara straina, impiedicata in nerosturi.
Romania e doar o anexa neglijabila de unde eu am iesit precum viermele verde-n lumina- cu trupul cuprins in menghina, cu fruntea presarata de stele, cu inima pusa in scoc, cu mainile lepadate de tricolor, cu picioarele aduse ghem, cu firea ucisa de betoane si sticla.
Romania nu e tara mea, e doar locul de aratat cu degetul unde am fost odata ca niciodata.
Romania e sudalma aruncata din tribune, de unde se scuipa bine si cu nesat. la tinta si de sus in jos.
EU am bani si voi nu.
EU am carduri albastre-verzi si imi ia doar 2 minute sa pocnesc din degetele-foste-butucanoase ca sa pescuiesc hartii de 100 de euro din pliul bancomatului.
voua va trebuie zile intregi, de la o chenzina la alta, de la o pensie parlita la alta...ca sa ciupiti din portofelele de vinilin cate-o zdreanta de 10 lei si parca va smulgeti carne din trup.
EU si altii ca mine am trimis bani la ai nostri si daca nu eram EU si altii ca mine, mamele noastre n-ar fi plans niciodata pe formularul Western Union (open 24 hours) si tatii nostri nu si-ar fi aplecat umerii, rusinati ca au ajuns la mila copiilor, rusinati ca au nevoie de niste bani dati cu-ndoiala.
EU si altii ca mine traim sub alte valori si nimic din ce a fost nu ne apartine...
valorile mele sunt magazinele cu bijuterii unde ma trag in poze, painea pufoasa pe care poti s-o strangi in pumn pana devine un ghemotoc sintetic, povestile mele de "Arta Succesului".
ma simt dator fata de voi; daca ma pierd din cand in cand pe strazi marginase - e pentru a va lumina, pentru a va invata cum se tine furculita cand mananci peste, cum se trage apa in veceurile aeroporturilor din Milano, Madrid, Barcelona, Roma, Paris, Londra...e o tehnica mareata.
as putea sa scriu un roman numai despre veceuri, chiuvete cu senzori si uscatoare de maini.
nici nevoile nu mi le fac cum vi le faceti voi...in sulul de hartie igienica parfumat e un camp de margarete si pe faianta sunt scrise injuraturi in toate limbile Europei.

am invatat sa fiu condescendent, sa acord clauze si iertari, sa accept scuze pentru nimic, sa ridic din spranceana cu superioritate, sa suport "daci liberi", sa ma pierd in gloata proscrisilor.
am invatat sa dau de pomana, sa primesc adanci plecaciuni cand dau de pomana si-n genere am grija se se afle cand impart pomeni.
consider ca sunt mult mai castigat sa-mi plimb augusta fiinta prin Jardines del Campo del Moro, decat sa citesc o carte de Dickens - cumparata dintr-o librarie de cartier.
...si eu am suferit in Romania...si am facut Revolutia, asa cum faci un om de zapada - dupa care vin copiii rai sa-l strice.
nu-nteleg de ce ma acuzati ca aveam un cui impotriva celor plecati dininainte...?
e vina mea ca ei au stat la mana calauzelor, ca au traversat Dunarea inot, noaptea?...ca si-au riscat viata lor si-a celor ramasi acasa? ca au calatorit ascunsi prin vagoane de marfa, veceuri de tren, portbagaje? adica...si cine mai facea Revolutia?

mereu stau si ma mir cat de sus am ajuns.
am invatat o alta limba, mai melodioasa, mai patinata de noblete, mai rotunjita, mai eterica...nu conteaza cuvintele nerostite...scrise corect, conteaza imaginea.
imaginea e totul, alfa si omega, cheia de bolta a succesului, dusmani, prieteni, agape, luciu.
in Romania nu ai imagine, ai imaginatie.
eu sunt propria-mi imaginatie oglindita in cioburi.
imaginea e sictir cu degetul mijlociu ridicat in sus. nu va pot privi in ochi - etajul IX e pavat cu ingeri de carton - dar pot sa strig "fuck".
eu sunt lacrima Dambovitei, adusa la rang de Tamisa.
eu sunt privirea tampa din iarmaroace si taraba cu bratari din tabla.
eu sunt...acum, aici...ceva.
ieri - am uitat, maine - nu stiu.

mama, tata, oameni...mi-e dor de voi si vreau sa spun ca...lasa.
...era sa ma scap!
eu sunt la cer, etajul IX si nu se face sa cobor atatea trepte doar ca sa...sa ce?
nimic.