Am sclis azi-noapte-o poezie
Fiind atâta de miscat
De-un căţelus cu păl buclat
Fălă pălinţi ca să-l mângâie,

Plângea sălacu-ntle boscheţi
Si nemâncat si jegălit,
Da’ nimenea nu s-a oplit
Din gloata male de dlumeţi,

Doal eu, atâta, singulel,
În ochisoli când l-am plivit
Bătând în mine am simţit
O inimioală de căţel,

Si întl-o mică lăclămioală
Ce s-a oplit din culs si ea,
Spelanţe, una-i licălea
Simţind iubile plima oală ;

M-am dus la el, l-am mângâiat,
L-am intlebat “un’ ţi-e mămica ?!”
“Da’ lasă-l jos !” stligă bunica
În blaţe când l-am lidicat,

“Las-o încolo de potaie !”
Mi-a zis din nou, si “hai acas’ !”
Si de mânuţă lău m-a tlas
Până la mine în odaie ;

Nu am putut să dolm deloc,
Atât am plâns, la fel ca el,
Că pe la unspe, usulel,
În noapte-am cobolât din bloc,

Si mintea mi-o luă hai-hui
Pe scăli sălindu-le în zbol,
De nu-l găsesc cled c-am să mol,
Să-l las io-n lume,-al nimănui...

Dal când să ies, aud lătlat (!)
În faţa blocului sedea
Zambilă,-al meu, mă astepta
C-asa, pe loc, l-am botezat ;

L-am luat în blaţe,-atât de mic,
Dând din codiţă mă lingea
Si-atât de mult se bucula
Ca un copil de-al lui tătic,

Dal ieu ce-am fost de felicit (!)
În sân, cu el, până la nouă
Scălile două câte două
Ulcai, că liftu-i paladit ;

Tiptil apoi, ne-am fulisat
Ca hoţii, în bucătălie,
Bunica, nu am vlut să stie
Că mi-a făcut capul pătlat ;

Si-n castlonelul meu cel mic,
La fel cum îmi dădea mămica,
În lapte i-am muiat pâinica
De ela alb tot pe botic,

Ial cu sampon, întl-un lighean,
I-am făcut baie la blăniţă
De la năsuc pân’ la codiţă,
Bunica dolmea bolovan,

Si să nu dau ial de belea
(Cam lal asa o bunicuţă !)
L-am asezat pe o pelnuţă
Pitit sub patul meu să stea,

C-am să le spun desple căţel
Pălinţilol, că n-am putut
Să-l las, că tale m-a dulut,
Pe lumea asta singulel,

Fiin'că mâine-i o zi male,
Vol fi acas’, după un an,
S-au dus si ei să fac-un ban
Plintle stlăini, peste hotale.

Valeriu Cercel