http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16995/zgomote-in-curte/1/ http://www.cafeneaua.com/nodes/show/17015/arome-de-curte/1/ http://www.cafeneaua.com/nodes/show/17037/la-curte-b%c3%a2lb%c3%a2iri/1/ http://www.cafeneaua.com/nodes/show/17120/la-curte-papar
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/17743/la-curte-giorgiana/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/18149/be%C5%A3ie-la-curte/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/17743/la-curte-giorgiana/1


MERSURI – LA CURTE (CAP 7)



Ţi s-a întâmplat vreodată să te-ndrăgosteşti de defectele sau obiceiurile cuiva până într-atât încât să vrei să le adopţi? Aveam un amic, Jovi, ce-şi schimba mersul după al fiecărei persoane care-l impresiona, până ce-n final s-a axat pe acel al lui John Wayne, şi-aşa a rămas.
Gina, ce locuia la parter , în fundul curţii , era o puştoaică cu mersul "câş" : genunchii se loveau între ei când paşea şi-i aruncau fusele în toate direcţiile. Era comic dar şi înduioşator în acelaşi timp pentru că această Gina ,era culmea bunătăţii şi a naivitaţii, iar dacă aş fi trebuit să-i îmbin un mers , exact aşa l-aş fi conceput.
Radu Enciu , acela cu succes la fete, mergea legănat.Asta-i dădea posibilitatea de a-şi scutura zulufii în direcţii contrare, un fel de dans forţat cu care parcă sugera la toţi : "Hei, priviţi-mă !.."...şi, "mama lor" , fetele-l priveau.
Daniel , sărmanul , avea un mers obişnuit dar îşi dezvoltase un tic ce cu anii devenea din ce în ce mai vizibil : îşi arunca capul spre stânga de parca vroia s-alunge privirile persoanelor imaginare ce se uitau la el....La început, făcea asta cu o singură mişcare, imperceptibilă unora, apoi a ajuns la două, trei, iar când era nervos nu mai înceta şi aveai impresia că urmareşte mingea la un meci de ping-pong.
Daniel era victima unei căsătorii târzii al tatalui său cu "blonda" dintre cele două surori bătrâne ce trăiau într-o locuinţă de două camere la etajul doi.
Mama lui Daniel murise de cancer când avea şase ani, iar tatăl lui, inginer chimist cu mers nervos, s-a grăbit să-şi gasească o parteneră de viaţa , căci era prea distrat pentru a se ocupa singur de un copil. Era tipul de om care, luat de gânduri, l-ar fi putut uita la cumpărături...Trăia într-o lume de-a lui , vorbea uneori de unul singur şi nu o dată, vizitându-l pe Daniel, l-am surprins dirijând, înzestrat cu un creion pe post de bagheta, o muzică imaginară ce i se-nvârtea în cap.
Masa era plină de partituri cu piese de Bach , Beethoven si Mahler , ca nişte fluturi mari, albi, printre sobrele cărţi de chimie...





Pe Daniel îl puteai întâlni doar după ce-si termina obligaţiile impuse (şi erau multe...)
Plăcerea sadică a mamei lui vitrege era să-l strige tocmai când Daniel se simţea mai bine între noi :
- Daaaaaaaany , ai uitat că trebuie sa cureţi cartofii? Şi vasele? Cine crezi tu c-o sa le facă?..aici trecea în germană şi singurul cuvânt pe care îl mai înţelegeam era Ady (numele meu) şi deduceam că-i displace că Daniel se ia după un derbedeu ca mine, în loc să-şi facă treaba.
Iar Daniel, supus şi ruşinat, pleca la datorie...
Familia lui era înstărită dar el era purtat în zdrenţe.În discuţiile între mame, o auzeam pe-a lui explicând că-i păcat să investească în "ţoale" pentru un copil în veşnică creştere.
Dickens modern, copilărie ucisă...
Eram veşnic indignat de exploatarea lui Daniel. Îl îndrumam să se revolte, să-şi ceară drepturile, dar Daniel mă privea trist, nu replica şi-aştepta să-ncetez cu subiectul dureros.

Iar eu, simţeam cât sunt de fericit si mulţumit de mersul meu, de viaţa mea,de micul meu Rai ce-l primisem în dar, în acea curte colorată, cu aromele , zgomotele si efervescenţa ei .

n.b.

Daniel nu va mai vizita România! Chiar după 40 de ani , idea de a se-ntoarce în trecut îl terorizează. A reuşit în viaţă... S-a căsătorit cu o femeie care-i dirijează viaţa şi din când în când mai aruncă cate-o privire-n stânga...